Închide meniul
NEWS ALERT

Garbine Muguruza, OUT de la Roland Garros 2022! Iberica şi-a ieşit din minţi şi a dat cu racheta de pământ

Dragoș Vasile Publicat: 22 mai 2022, 17:00

Comentarii
Garbine Muguruza, OUT de la Roland Garros 2022! Iberica şi-a ieşit din minţi şi a dat cu racheta de pământ

Garbine Muguruza, în timpul unui meci de tenis / Profimedia

Garbine Muguruza e OUT de la Roland Garros 2022. Iberica a fost eliminată de Kaia Kanepi chiar în primul tur, scor 6-2, 3-6, 4-6. Acesta este al doilea şoc al turneului de la Paris, după eliminarea lui Ons Jabeur.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Garbine Muguruza nu era pe partea de tablou a Simonei Halep, astfel că ar fi putut să o întâlnească pe jucătoarea română abia în finală. “Simo” va debuta mâine, 23 mai, pe zgura de la Roland Garros.

Garbine Muguruza, OUT de la Roland Garros 2022

Muguruza a fost eliminată la capătul unui meci care a durat 2 ore şi 8 minute. La final, iberica a avut o criză de nervi şi a dat cu racheta de pământ.

În urma succesului de azi, Kaia Kanepi a câştigat al zecelea meci la un turneu de Grand Slam împotriva unei adversare din top 10 WTA. De asemenea, acesta a fost al 15-lea, în toate competiţiile.

Reclamă
Reclamă

Ons Jabeur a fost eliminată de la Roland Garros

Ons Jabeur a fost eliminată de la Roland Garros, încă din primul tur. Cap de serie 6, sportiva din Tunisia a fost învinsă de Magda Linette, după o revenire incredibilă, 6-3, , 6-7, 5-7. Jabeur a condus cu scorul de 6-3, 4-3, 40-0 pe serviciul polonezei, dar nu a reuşit break-ul şi Linette a dus setul în tie-break, pe care l-a câştigat.

În decisiv, jucătoarea tunisiană a avut 40-0 pe propriul serviciu, la scorul de 5-6, dar a comis erori încredibile din poziţii ideale, pierzând cinci puncte la rând şi meciul. Ons Jabeur nu era pe partea de tablou a Simonei Halep, astfel că ar fi putut să o întâlnească pe jucătoarea română abia în finală.

Linette va evolua în manşa a doua cu italianca Martina Trevisan, locul 59 WTA, sau cu britanica Harriet Dart, locul 111 WTA.

Reclamă

Ana Konjuh, adversara Simonei Halep, s-a retras de la Roland Garros

Ana Konjuh (Croația, 66 WTA), adversara Simonei Halep din primul tur de la Roland Garros, s-a retras. Astfel, campioana noastră va debuta contra lui Nastasja Schunk (Germania, 167 WTA), jucătoare acceptată pe tablou ca lucky loser.

Noua adversară a Simonei nu s-a aflat niciodată în Top 100 WTA. Confruntarea cu Simona Halep va fi prima pe tabloul principal al unui Grand Slam.

Dacă va trece de Ana Konjuh, Simona Halep va juca în turul secund cu belgianca de origine ucraineană Maryna Zanevska sau cu chinezoaica Qinwen Zheng.

„Simo” va încerca la Roland Garros 2022 să reediteze performanţa din 2018, când a câştigat turneul parizian. Campioana noastră a mai jucat alte două finale la Roland Garros, în 2014 şi 2017.

Simona Halep visează să câştige Roland Garros

Simona Halep visează să câştige Roland Garros pentru a doua oară în carieră. Campioana noastră s-a impus pe zgura din Paris, în 2018, după o finală de trei seturi cu Sloane Stephens. Colaborarea cu Patrick Mouratoglou o face din nou să se gândească la noi performanţe uimitoare.

„Voi avea întotdeauna amintiri plăcute de la titlul cucerit în 2018, pentru că a fost primul meu Grand Slam şi totdeauna am visat să câştig Roland Garros. A fost o atmosferă extraordinară, mulţi fani m-au încurajat şi m-am simţit bine. Nu voi uita niciodată acel moment.

Dacă voi câştiga din nou, va fi un nou moment special, pentru că de fiecare dată câştigi un Grand Slam este foarte special. Am 30 de ani şi nu mai pun presiune pe mine. Dar de aceea sunt aici şi muncesc mult pentru că visez să câştig din nou. Vom vedea dacă se va întâmpla”, a spus Simona Halep, citată de eurosport.com.

Pe lângă trofeul din 2018, Simona Halep a mai disputat două finale la Roland Garros, în 2014 şi în 2018, pierdute în faţa Mariei Sharapova şi a Jelenei Ostapenko. La ultima participare, în 2020, ea era eliminată în optimi de Iga Swiatek, 1-6, 2-6.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Ar trebui păstrat Dennis Politic la FCSB?
Loading ... Loading ...
Citește și:
16:25
OFICIAL | Un jucător crescut de Real Madrid a plecat de la CFR Cluj, dar rămâne în Liga 1! Echipa unde va evolua
16:24
Simona Halep a vorbit deschis despre tenis, la un an de la retragere. Săgeți către sistemul din România
16:23
Revenire importantă în tabăra FCSB. Elias Charalambous se va baza pe el în curând
16:07
FC Argeș – Hermannstadt LIVE SCORE (17:00). Echipele de start. Ce se întâmplă cu Dennis Politic
15:55
Nicolae Stanciu a dezvăluit cum a decis să revină în China: “N-am mai văzut în viața mea așa ceva”
15:47
Ofertă pentru un jucător de la FCSB. Suma pe care o poate încasa Gigi Becali: “Aşteaptă răspunsul lor”
1 Salariu dublat pentru un titular de la FCSB, după victoria cu Botoșani. Anunțul lui Gigi Becali: „Asta e promisiunea” 2 Dennis Politic pleacă de la FCSB, dar rămâne în Liga 1! Echipa cu care va semna 3 BREAKING NEWSAdrian Mititelu a câștigat procesul pentru palmaresul Universității Craiova! Lovitură pentru Rotaru 4 Destinaţie surpriză pentru portarul FCSB. Gigi Becali îşi dă acordul: “Eu spun că vrea” 5 FotoAfacerea uriaşă pe care Gigi Becali se chinuie să o vândă de ani buni: “M-am gândit să îi dau în judecată” 6 Daniel Bîrligea, “interzis” după FCSB – Botoşani 2-1. Ce s-a întâmplat la Arena Naţională
Citește și