Închide meniul

Rafael Nadal, eliminat în primul tur la Roland Garros! Discurs emoţionant, după eşecul cu Zverev: “Sper să mă întorc!”

Viviana Moraru Publicat: 27 mai 2024, 19:50

Comentarii
Rafael Nadal, eliminat în primul tur la Roland Garros! Discurs emoţionant, după eşecul cu Zverev: Sper să mă întorc!

Rafael Nadal, eliminat de la Roland Garros/ Profimedia

Rafael Nadal a fost eliminat, pentru prima dată în carieră, în primul tur la Roland Garros, de către Alexander Zverev. Germanul s-a impus în trei seturi, scor 6-3, 7-6, 6-3. La finalul partidei, “Rafa” a ţinut un discurs emoţionant pe teren şi a declarat că cel mai probabil, aceasta a fost ultima sa apariţie la turneul de Grand Slam de la Paris, pe care l-a câştigat de 14 ori.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Rafael Nadal a încheiat partida cu Alexander Zverev în uralele publicului aflat pe Philippe Chatrier. Campionul spaniol a fost vizibil emoţionat la finalul meciului pierdut cu germanul.

Rafael Nadal, eliminat în primul tur la Roland Garros

Rafael Nadal şi-a găsit cu greu cuvintele, după eşecul cu Alexander Zverev. Acesta şi-a felicitat adversarul pentru victorie şi s-a declarat recunoscător pentru susţinerea de care a avut parte la Paris.

Campionul iberic a declarat că se simte mai bine, din punct de vedere fizic, însă chiar şi aşa, sunt şanse mici să mai joace şi anul viitor la Roland Garros. Acesta speră că va participa la Jocurile Olimpice de la Paris, care se dispută tot pe arenele din complexul de la Roland Garros.

“Vreau să vă mulțumesc tuturor. Îmi e greu să vorbesc. Nu știu dacă e ultima dată când voi fi aici, în fața voastră. Îmi e greu să vorbesc de ce simt. Mă bucur că am simți dragostea oamenilor, în locul în care-l iubesc cel mai mult. Vreau să-l felicit pe Sacha Zverev. Îți doresc mult succes. Știu cât de greu ți-a fost în 2022.

Reclamă
Reclamă

Eu am trecut printr-o perioadă grea, cu multe accidentări. Am visat să fiu aici din nou, a fost un prim tur greu. Am fost competitiv, am avut șanse, dar a fost greu. E greu să spun ce va fi în viitor. E o mare șansă să nu mai revin aici, dar nu pot spune 100%. Mă simt mai bine, dar poate în două luni voi spune că e suficient. Nu știu. Sper să mă întorc aici la Jocurile Olimpice.

Nu puteam visa să câștig atâtea trofee. A fost ceva minunat. Vreau să vă mulțumesc tuturor”, a declarat Rafael Nadal, conform eurosport.ro.

Carlos Alcaraz visează să joace la dublu cu Rafael Nadal, la Jocurile Olimpice

Carlos Alcaraz visează să joace la dublu cu Rafael Nadal, la Jocurile Olimpice de la Paris. Acesta a transmis că rămâne de văzut ce se va întâmpla însă, până la startul competiţiei din vară.

Reclamă

„Dacă totul va decurge bine, vom juca la dublu la Jocurile Olimpice” din această vară, a spus Alcaraz. Întrebat dacă a discutat cu Nadal despre visul lor comun de a juca împreună la dublu la Jocurile Olimpice din 2024, Alcaraz a răspuns: „Am vorbit puţin despre asta. Aşa cum am spus mai devreme, dacă totul merge bine, vom juca la dublu la Olimpiada de la Paris. Dar până atunci au mai rămas multe săptămâni”.

Ne-am gândit că ar fi grozav dacă am juca mai întâi un turneu împreună. Dar va fi dificil”, a adăugat numărul trei mondial. „Pe zgură, următoarele turnee sunt cele de la Roma şi Roland Garros, două turnee cu adevărat importante pentru noi la simplu şi, pentru că nu suntem în cea mai bună condiţie fizică, va fi dificil să jucăm (împreună) la un turneu până la Jocurile Olimpice”, a mai spus Alcaraz, citat de agerpres.ro.

Turneele olimpice de tenis din cadrul JO 2024 se vor disputa la Roland Garros, pe zgura pe care Nadal a triumfat de 14 ori.

Înapoi la Homepage
Reclamă

E o pierdere pentru FCSB plecarea lui Adrian Şut?
Loading ... Loading ...
Citește și:
21:48
Moment halucinant în Liga Florilor! Gheorghe Tadici s-a răstit la un polițist intrat pe teren să-l calmeze
21:35
LIVE VIDEONew York Rangers – Boston Bruins 1-6. Duel tare în TD Garden
21:33
Salariu de 5 milioane de euro din Germania pentru Radu Drăgușin. Decizia luată de român
21:32
Marius Șumudică, eșec la debutul pe banca celor de la Al-Okhdood. Echipa românului nu a șutat pe poartă
21:26
VideoJurnal Antena Sport | Ana Bogdan, dulce revenire
21:24
VideoJurnal Antena Sport | Torje, Dănciulescu și Rică Răducanu au înfruntat un campion mondial la skandenberg
1 Nicolae Stanciu, mesaj în miez de noapte după ce a ratat un penalty în minutul 90+9 în AC Milan – Genoa 2 Motivul pentru care Dinamo a renunţat la transferul atacantului român care marchează “la foc automat”! 3 Fost fotbalist de la FCSB, relaţie cu Elena Ionescu. E diferenţă de 13 ani între ei 4 UPDATELIVEBLOG Mercato 2026. Cele mai importante transferuri din iarnă. Man. City, mutare de 75 milioane de euro 5 Încă un transfer din România în Turcia. A fost prezentat oficial 6 Transfer la Dinamo. Românul de la AC Milan semnează cu “câinii”
Citește și