Nick Kyrgios şi Novak Djokovic au avut un schimb fabulos de replici cu numai câteva ore înaintea finalei de la Wimbledon, care va fi azi, de la ora 16:00, în format LIVE TEXT pe as.ro. Australianul de 27 de ani va juca pentru prima oară în carieră cu trofeul unui Grand Slam pe masă!
„Nole” a câştigat de 6 ori la All England Club (2011, 2014, 2015, 2018, 2019 şi 2021) şi este mare favorit la victorie. Chiar dacă meciul care se va disputa astăzi pe terenul central are o miză uriaşă, Djokovic şi Kyrgios au fost puşi pe glume. Cei doi au purtat o conversaţie memorabilă pe reţelele sociale.
Nick Kyrgios şi Novak Djokovic, schimb fabulos de replici chiar înainte de finala de la Wimbledon 2022
„Ţi-a luat cinci ani să spui ceva frumos despre mine„, îi transmisese sârbul adversarului său din finală. Kyrgios i-a răspuns din nou lui Djokovic într-o postare pe Instagram. Replica numărului 3 ATP a venit imediat.
Nick Kyrgios: „Suntem prieteni acum?”
Novak Djokovic: „Dacă mă inviți să bem ceva sau să ne vedem la o cină, accept. Câştigătorul plăteşte!”
Nick Kyrgios: „Batem palma. Să mergem într-un club de noapte și s-o facem lată”
Novak Djokovic și Nick Kyrgios s-au mai întâlnit de două ori de-a lungul timpul și de fiecare dată a câștigat australianul, 6-4, 7-6 la Indian Wells 2017 și 7-6, 7-5 la Acapulco 2017.
Nick Kyrgios a beneficiat de retragerea lui Rafael Nadal, în semifinale. Chiar dacă l-a ajutat enorm retragerea lui Rafael Nadal, Kyrgios a dat dovadă de fair-play.
