Fiica cea mică a Anamariei Prodan, apariţie de sute de mii de euro. Cum a fost surprinsă Sarah

Publicat: 8.07.2021, 11:59.

Sarah Dumitrescu face senzație pe rețelele sociale

Instagram Sarahh

Tânăra de 21 de ani a ştiut să se facă remarcată în momentul în care a ajuns într-un club de fiţe din Mamaia. A coborât dintr-o maşină de lux a tatălui ei, Laurenţiu Reghecampf. Bolidul valorează sute de mii de euro.

Reclamă

Fiica cea mică a Anamariei Prodan, apariţie de sute de mii de euro

Este vorba de unul dintre cele trei modele de Rolls Royce aflat în proprietatea fostului antrenor de la FCSB. Acesta deţine două Rolls Royce Wraith, a căror valoare totală depăşeşte 600.000 de euro, şi un Rolls Royce Ghost Series II, pe care a plătit aproximativ 350.000 de euro.

Reclamă
Sarah Dumitrescu a ajuns în Mamaia cu un bolid de sute de mii de euroSarah Dumitrescu a ajuns în Mamaia cu un bolid de sute de mii de euro
Sarah Dumitrescu a ajuns în Mamaia cu un bolid de sute de mii de euro

Potrivit cancan.ro, Sarah a părut abătută şi a stat mai tot timpul la masă, cu telefonul în mână. Nu a stat mult şi s-a retras în camera de hotel. De altfel, la numai o zi distanţă, fiica Anamariei Prodan a plecat în Statele Unite.

Românca a semnat cu Cal Poly după ce s-a despărţit de echipa de baschet a Universităţii Mississipi. Sarah îşi pregăteşte revenirea pe teren.

Anamaria Prodan şi-a felicitat imediat fiica, pe contul ei de Instagram. „Sunt mândră de tine, îngerul meu! Este un nou început„, a postat vedeta în momentul în care s-a oficializat mutarea.

Câţi bani de cheltuială primesc fetele Anamariei Prodan

Anamaria Prodan dezvăluia în trecut care este suma lunară pe care o primesc de la ea cele două fete din prima căsnicie, Rebecca şi Sarah.

Prodan a dezvăluit și câți bani de buzunar primesc Rebecca și Sarah. „Depinde. Între 1500 și 3000 de euro pe lună”, a declarat Anamaria Prodan.

Anamaria Prodan are o avere uriașă și le face toate poftele copiilor. Impresara are două fete din prima căsătorie, cu baschetbalistul Tiberiu Dumitrescu, iar acestea trăiesc o viață de lux. Numai pentru a le plăti studiile, Anamaria plătește anual aproximativ 50.000 de euro.

Reclamă
Recomandări

Va reuşi Dinamo să se salveze de la retrogradare?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Ultimele știri
12:31 CSA Steaua, sancţionată de Comisia de Disciplină! Echipa din Ghencea va juca fără spectatori! Ce amendă trebuie să plătească 12:10 Statuia lui Dani Alves din oraşul natal a fost retrasă 11:55 Programul complet al Marelui Premiu de la Miami (3-5 mai, AntenaPLAY)! Calificările şi cursele sunt şi pe Antena 3 CNN 11:31 Coventry – Ipswich LIVE VIDEO (22:00, AntenaPLAY). Oaspeţii, meci cu miză uriaşă pentru promovarea în Premier League 11:16 Farul aşteaptă ofertele de milioane de euro ale lui Gigi Becali: „Nu ne permitem să refuzăm” 10:47 Tragedie uriaşă pentru Francis Ngannou! Fostul campion din MMA a anunţat decesul fiului său 10:08 Andrea Compagno a fost şocat atunci când a văzut clasamentul din Liga 1: „Nu pot să îmi explic” 9:50 Primul jucător dat afară de Dan Petrescu de la CFR Cluj! Neluţu Varga a făcut anunţul: „Nu îl vrea” 9:33 Robert Lewandowski a marcat primul său hat-trick în Spania şi a făcut un anunţ uriaş: „Nu mi-am bătut capul nici măcar o secundă” 9:07 EXCLUSIVDenis Alibec, avertizat de Victor Piţurcă, înainte de revenirea la FCSB: „Va păți exact ca data trecută. De asta să fie convins Vezi toate știrile

Zodii care nu pot renunța la trecut. Nativii care aleg să trăiască din amintiri

Zodii care au noroc la bani în mai 2024. Nativii aceștia reușesc să câștige sume impresionante

Citește și