VIDEO | Zidane şi Guardiola, surprinşi într-o ipostază inedită după meci. Reacţia memorabilă a spaniolului
De Iulian Focșăneanu
Publicat: 8.08.2020, 5:34
Antrenorul campioanei Spaniei nu a stat mult la vestiare la finalul confruntării. S-a întors în dreptul băncilor de rezervă pentru a sta de vorbă chiar cu cel în faţa căruia a pierdut. Imaginile filmate din interiorul arenei au devenit imediat virale.
Zinedine Zidane şi Pep Guardiola au discutat minute în şir
Cei doi antrenori uriaşi au semnat momentul serii. Managerul „cetăţenilor” a dezvăluit, în faţa jurnaliştilor, ce au discutat.
„L-am felicitat pentru câştigarea campionatului şi l-am întrebat despre familia lui. Îmi doresc ca, într-o zi, să putem ieşi la cină împreună şi să discutăm despre toate lucrurile„, a dezvăluit Guardiola, citat de Marca.
Pentru Zinedine Zidane eşecul suferit în optimile Ligii Campionilor a fost unul total neaşteptat. A fost prima lui eliminare, ca antrenor, în competiţia stelelor. De pe banca Realului a câştigat trofeul în trei ediţii consecutive (2016, 2017, 2018).
Guardiola încă nu a apucat să triumfe în Champions League din postura de antrenor al lui Manchester City. A făcut-o însă din postura de tehnician al marii rivale a Realului, Barcelona. A primit medaliile de campion al Europei în 2009 şi 2011.
- Real Madrid a fost eliminată de Manchester City din Champions League
- "Cetăţenii" au câştigat ambele manşe din optimi cu acelaşi scor, 2-1
- Zidane şi Guardiola, rivali doar pe teren
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY