Închide meniul

Australian Open 2022 | Simona Halep – Beatriz Haddad Maia 6-2, 6-0. “Simo”, de neoprit! Campioana noastră a făcut un meci perfect şi s-a calificat în turul al treilea

Antena Sport Publicat: 20 ianuarie 2022, 14:40

Comentarii
Australian Open 2022 | Simona Halep – Beatriz Haddad Maia 6-2, 6-0. Simo, de neoprit! Campioana noastră a făcut un meci perfect şi s-a calificat în turul al treilea

Getty Images

Simona Halep a făcut un meci perfect şi s-a calificat în turul al treilea la Australian Open 2022

Halep nu a avut probleme cu adversara de joi, o sportivă de 1,85 metri înălţime, al cărui joc este bazat exclusiv pe forţă, fără alte calităţi evidente. Cu serviciul la cel mai înalt nivel din acest an şi cu un tir bine direcţionat către laturile laterale ale terenului, Simona Halep a predat o lecţie de tenis pe Rod Laver Arena. Românca a fost precisă, rapidă, solidă în raliuri, tehnică şi a obţinut o victorie rapidă şi facilă

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Simona Halep a condus cu 3-0 după un break în ghemul al doilea şi după ceva mai mult de zece minute de joc, apoi a avut trei mingi de 4-0, ratate însă. Fostul lider WTA a mai câştigat o dată pe serviciul braziliencei la 5-2, şi a încheiat setul, scor 6-2, după 36 de minute.

Lipsa de valoare a jucătoarei Beatriz Haddad Maia a fost şi mai evidentă în setul secund, în care a greşit mult şi nu a pus niciun fel de opoziţie. A rezultat un “bagel”, 6-0, firesc, care reflectă diferenţa de valoare de pe teren şi o victorie în 66 de minute.

Prin accederea în manşa a treia, ea şi-a asigurat un premiu de 221.000 de dolari australieni (140.000 de euro) şi 130 de puncte WTA.

Reclamă
Reclamă

Halep va evolua în turul al treilea cu Danka Kovinic din Muntenegru, locul 98 WTA. Cele două jucătoare s-au mai întâlnit o dat, în 2016, la Bucureşti, în sferturi, când românca s-a impus cu scorul de 6-4, 6-2.

Simona Halep a fost finalistă în 2018 la Melbourne Park, fiind întrecută în ultimul act de Carlone Wozniacki, scor 7-6 (2), 3-6, 6-4. La ediţia din 2021, românca a fost eliminată în sferturi de Serena Williams, cu 6-3, 6-3.

Simona Halep – Beatriz Haddad Maia 6-2, 6-0

Update: Simona Halep – Beatriz Haddad Maia 6-0. “Simo” nu i-a dat nicio şansă adversarei din Brazilia şi s-a calificat în turul al treilea la Australian Open 2022.

Reclamă

Update: Simona Halep – Beatriz Haddad Maia 5-0. Simona este la un game distanţă de calificarea în turul al treilea.

Update: Simona Halep – Beatriz Haddad Maia 4-0. Campioana noastră se apropie de câştigarea meciului.

Update: Simona Halep – Beatriz Haddad Maia 3-0. Simona este de neoprit în actul secund.

Update: Simona Halep – Beatriz Haddad Maia 2-0. Sportiva noastră joacă excelent, iar adversara are mari probleme.

Update: Simona Halep – Beatriz Haddad Maia 1-0. “Simo” o ia tare din nou pe adversara din Brazilia.

Update: A început setul secund!

Update: Simona Halep – Beatriz Haddad Maia 6-2. Campioana noastră a câştigat primul set!

Update: Simona Halep – Beatriz Haddad Maia 5-2. Simona este la un game distanţă de câştigarea primului set.

Update: Simona Halep – Beatriz Haddad Maia 4-2. Brazilianca reduce din diferenţă după ce reuşeşte trei lovituri câştigătoare.

Update: Simona Halep – Beatriz Haddad Maia 4-1. Simona joacă excelent şi se apropie de câştigarea primului set.

Update: Simona Halep – Beatriz Haddad Maia 3-1. Sportiva din Brazilia a salvat o minge de break.

Update: Simona Halep – Beatriz Haddad Maia 3-0. Simona are un start perfect şi reuşeşte al treilea game consecutiv.

Update: Simona Halep – Beatriz Haddad Maia 2-0. “Simo” reuşeşte break-ul.

Update: Simona Halep – Beatriz Haddad Maia 1-0. Sportiva noastră a început în forţă meciul.

Update: A început meciul!

Update: Kyrgios rămâne în meci după ce a câştigat al treilea set: 6-4.

Update: Medvedev a câştigat şi al doilea set cu Kyrgios: 6-4.

Update: Daniil Medvedev a câştigat primul set cu Kyrgios: 7-6.

Update: A început super-meciul dintre Nick Kyrgios şi Daniil Medvedev. După el urmează partida Simonei Halep.

Simona Halep (31 de ani, locul 15 WTA) şi Beatriz Haddad Maia (25 de ani, locul 83 WTA) se întâlnesc pentru a doua oară. Cele două jucătoare s-au mai confruntat o singură dată, în 2017, la Wimbledon. Atunci, Simona Halep s-a impus în două seturi, scor 7-5, 6-3.

Australian Open 2022 | Simona Halep – Beatriz Haddad Maia, LIVE TEXT, în turul 2

Simona Halep s-a calificat în turul al doilea de la Australian Open 2022 după ce a învins-o în primul tur pe Magdalena Frech, scor 6-4, 6-3. Imediat după acea victorie, Simona Halep a dezvăluit că unul dintre visurile sale este să mai ajungă în finala de la Australian Open. În 2018, Simona Halep a pierdut finala în faţa Carolinei Wozniacki.

Nu ştiu ce să zic de finală. Este unul dintre visurile mele să ajung acolo, dar ştiu că este dificil şi nu o să mă gândesc la asta, iau zi cu zi. Nu cred că sunt la cel mai înalt nivel, ca în trecut, dar mă simt bine. Sunt încrezătoare că jocul e acolo, că mişcarea e acolo, psihic sunt destul de puternică“, a spus Simona Halep.

De cealaltă parte, Beatriz Haddad Maia a ajuns în turul al doilea de la Australian Open după ce a învins-o pe Katie Volynets (176 WTA), scor 3-6, 6-2, 6-3. Sportiva braziliană nu a trecut niciodată de turul al doilea la un Grand Slam. Cea mai bună clasare a ei a fost locul 58 mondial, în 2018.

Australian Open 2022 | Mats Wilander o vede pe Simona Halep din nou cea mai bună din lume

Forma bună prin care trece Simona Halep i-a atras atenţia lui Mats Wilander. Acesta e de părere că Simona Halep poate redeveni numărul 1 WTA. De altfel, unul dintre obiectivele din 2022 pentru Halep este să reintre în TOP 10. De-a lungul carierei, Simona Halep a stat 64 de săptămâni pe prima poziţie a clasamentului.

„Cred că poate, chiar cred. Dacă aş fi în locul Simonei Halep, mi-aş reaşeza jocul puţin. Aş deveni ceva mai agresiv, în locul ei, pentru că în fiecare an jucătoarele din circuit lovesc mingea mai puternic.

Simona trebuie să îşi pună următoarea întrebare: joc ceva mai riscant sau evoluez în continuare la aceeaşi intensitate? Cel mai important e să se bucure de acest proces, fie că pierde sau câştigă”, a spus Wilander, citat de eurosport.ro.

Simona Halep, turneu de neuitat la Australian Open 2018

Simona Halep a pierdut finala cu Caroline Wozniacki de la AO 2018, după ce a condus în decisiv cu 4-3 şi break în faţă. A fost un duel epuizant, în urma căruia Simo a ajuns deshidratată pe patul de spital.  Înainte, ea a mai avut parte de două meciuri uriaşe, în turul 3, cu Lauren Davis (4-6, 6-4, 15-13) şi în semifinale cu Angelique Kerber (6-3, 4-6, 9-7). În ambele partide, Simo a salvat mingi de meci.

 

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Vom elimina Turcia la barajul pentru World Cup 2026?
Loading ... Loading ...
Citește și:
23:28 20 nov.
“Poate sunt eu nebun” Adrian Mutu a dat verdictul înainte de Turcia – România: “Nu îmi e frică”
22:50 20 nov.
Capăt de drum pentru fotbalistul antrenat de Mircea Lucescu! S-a retras din fotbal la 40 de ani
22:46 20 nov.
Mihai Stoica l-a ironizat pe Victor Piţurcă după tragerea la sorţi: “Nişte observaţii extraordinare”
22:21 20 nov.
Verdict dur! Statisticienii au anunțat ce șanse are România să se califice la Campionatul Mondial din 2026
22:19 20 nov.
“Cred în asta” Gică Hagi ştie unde se poate face diferenţa în Turcia – România: “Poţi să îţi atingi idealurile”
21:41 20 nov.
Dinamo, victorie dramatică în Liga Campionilor cu Nantes! Ionuţ Iancu, paradă de senzaţie la ultima fază
1 Afacerea care l-a ruinat pe Cristi Chivu. Pe ce s-au dus zecile de milioane câştigate de român 2 BREAKING NEWSTurcia – România, la barajul pentru Cupa Mondială. Posibil duel cu Slovacia sau Kosovo în finala play-off-ului 3 Prima reacţie a lui Mircea Lucescu după ce a aflat că România joacă împotriva Turciei la barajul pentru World Cup 2026 4 Veste mare pentru România! Unde se poate juca meciul cu Turcia, din barajul World Cup 2026 5 OFICIAL | UEFA a anunţat când se joacă Turcia – România! Oră neobişnuită pentru “tricolori” 6 Dinamo poate face un transfer “exotic” în iarnă. Ar fi o premieră în istoria fotbalului românesc
Citește și