Închide meniul

Roger Federer, plecăciune în fața lui Novak Djokovic după ce sârbul i-a egalat recordul lui Rafael Nadal! Mesajul campionului elvețian

Cosmin Cioboată Publicat: 30 ianuarie 2023, 11:17

Comentarii

Roger Federer a făcut o plecăciune în fața lui Novak Djokovic după ce sârbul i-a egalat recordul lui Rafael Nadal. Nole a câștigat pentru a 10-a oară Australian Open și a ajuns la 22 de titluri de Grand Slam cucerite de-a lungul carierei.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Djokovic l-a egalat pe rivalul Nadal la numărul de trofee majore. Roger Federer, al treilea gigant din tenisul modern, retras anul trecut, a oferit o primă reacție după performanța fabuloasă reușită de Novak Djokovic.

Roger Federer, plecăciune în fața lui Novak Djokovic după ce sârbul i-a egalat recordul lui Rafael Nadal

Roger Federer a distribuit în mediul online o postare în care Djokovic este prezentat campion la Australian Open 2023.

“Încă un efort incredibil! Multe felicitări!”, a fost mesajul atașat de Roger Federer, pe contul de Instagram.

Roger Federer, mesaj pentru Novak Djokovic
Roger Federer a câștigat Australian Open 2023 / Instagram Roger Federer

Roger Federer și-a încheiat cariera fantastică cu 20 de titluri de Grand Slam în vitrină. Campionul elvețian rămâne pe locul 3 în acest top select, după Novak Djokovic și Rafael Nadal, care au câte 22 de trofee majore.

Reclamă
Reclamă

Novak Djokovic, în extaz după ce a câștigat Australian Open 2023

Novak Djokovic este în “al nouălea cer” după ce a câștigat Australian Open 2023. Campionul sârb a câștigat al 10-lea trofeu din carieră la Melbourne, după ce l-a învins în finală pe Stefanos Tsitsipas, scor 6-3, 7-6(4),7-6(5).

Novak Djokovic s-a descătușat și a izbucnit în plâns după ce a cucerit cel de-al 22-lea titlu de Grand Slam, egalându-l pe Rafael Nadal.

Djokovic a avut un discurs emoționant după ce a triumfat din nou la Australian Open. Nole le-a mulțumit familiei și echipei sale, precum și lui Stefanos Tsitsipas, cel care i-a adresat cuvinte superbe la finalul meciului de la Melbourne.

Reclamă

Novak Djokovic a dezvăluit că este “cea mai mare victorie din viața mea”. Campionul sârb a avut un mesaj special și pentru antrenorul său, Goran Ivanišević.

În plus, Nole le-a transmis un mesaj superb tuturor copiilor care visează să exceleze în sport și nu numai.

“În primul rând, vreau să spun că sunt atins de cuvintele lui Stefanos. Îți mulțumesc că ai vorbit atât de frumos despre mine și că ai fost atât de respectuos. Amândoi vrem să câștigăm când suntem pe teren, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să ne respectăm.

Te felicit pentru un turneu foarte bun, o luptă frumoasă în această seară și, cu siguranță, nu e ultima ta șansă de a cuceri un Grand Slam. Ai mai mult timp decât mine. Felicitări echipei tale, familiei tale, știm cât munciți. Și în afara terenului ești un profesionist și cred că ești o persoană interesantă.

Suntem două țări care nu au mare tradiție în tenis (n.r. – Serbia și Grecia). Nu am avut mulți jucători care au atins acest nivel. Mesajul meu pentru toți tinerii care urmăresc asta acum și vor să devină mari este că trebuie să viseze, nimic nu e imposibil și nimeni nu trebuie să îți fure visurile.

Novak Djokovic, discurs emoționant după ce a câștigat Australian Open 2023

Mai degrabă o copilărie cu dificultăți și provocări te face mai puternic. Eu cu Stefanos suntem două exemple în acest caz. Chiar dacă o singură persoană din întreaga lume acceptă și crede în visurile voastre, găsiți acea persoană și aveți încredere că puteți reuși.

Ce călătorie a fost pentru mine, pentru familia și echipa mea! Nu iau nimic de-a gata. Le mulțumesc că tolerează de multe ori cea mai urâtă parte a personalității mele. Apreciez dragostea și încrederea pe care mi-o oferiți. Goran, nu știu dacă mă vei ierta vreodată pentru toți acești ani. Acest trofeu este și al tău, îți mulțumesc din toată inima.

A fost unul dintre cele mai dificile turnee din carieră. N-am jucat anul trecut, m-am întors în acest an. Vreau să mulțumesc tuturor celor care m-au făcut să mă simt binevenit aici, în Melbourne și în Australia. E un motiv pentru care am jucat cel mai bun tenis al meu aici în Australia, în fața legendarului Rod Laver.

Încerc să mă ciupesc să văd dacă este real momentul. Doar echipa și familia mea știu prin ce am trecut în ultimele 5 săptămâni. E cea mai mare victorie din viața mea, având în vedere circumstanțele”, a declarat Novak Djokovic, potrivit eurosport.ro.

Novak Djokovic a revenit pe primul loc în clasamentul ATP, după succesul de la Australian Open 2023.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Reușește FCSB să se califice în play-off?
Loading ... Loading ...
Citește și:
10:18
Se știe prima echipă eliminată din Champions League. Două cluburi de top, șanse inifme să rămână “în viață”
9:55
Dan Șucu, fără ocolișuri în Italia: “Greșelile pe care le-am făcut cu Rapid mă ajută să fac mai puține la Genoa”
9:33
Ce notă a luat Vlad Dragomir după ce a fost aproape de un gol de senzație cu Juventus? Reacția italienilor
9:05
Olandezii au reacționat când au văzut situația incredibilă de la FCSB: “Probleme uriașe”
8:41
De 22 de sezoane nu i s-a mai întâmplat asta lui Real Madrid. Contraperformanța din meciul cu Manchester City
8:32
Thibaut Courtois a dat cărţile pe faţă despre relaţia vestiarului cu Xabi Alonso
1 Gigi Becali vrea un alt fundaș din Liga 1, după ce transferul lui Kevin Ciubotaru a intrat în impas. Noua țintă de la FCSB 2 Arne Slot a recunoscut că nu a fost penalty în Inter – Liverpool 0-1! Reacţia genială a olandezului 3 Nota primită de Cristi Chivu după ce Inter a pierdut cu Liverpool. Verdictul dat de italieni 4 Cristi Chivu, reacție dură după penalty-ul controversat primit de Liverpool în victoria cu Inter: „Să înțeleagă!” 5 Lovitură pentru Universitatea Craiova! Un jucător de bază, direct pe masa de operaţie! Nu va mai juca în 2025 6 Super-transferul anunţat de Gigi Becali la FCSB nu e făcut! Agentul a rupt tăcerea: “Asta e prioritatea”
Citește și