Simona Halep – Elena Rybakina, în semifinalele Wimbledon 2022! Campioana noastră conduce cu 2-1 în meciurile directe

Cosmin Cioboată Publicat: 6 iulie 2022, 16:59

Comentarii
Simona Halep – Elena Rybakina, în semifinalele Wimbledon 2022! Campioana noastră conduce cu 2-1 în meciurile directe

Simona Halep și Elena Rybakina, față în față la Wimbledon / Colaj Profimedia

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Simona Halep (30 de ani, 18 WTA) și Elena Rybakina (23 de ani, 23 WTA) se vor duela în semifinalele Wimbledon 2022. Campioana noastră a trecut de Amanda Anisimova, scor 6-2, 6-4, în sferturi, și va lupta cu sportiva din Kazahstan pentru un loc în marea finală.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Simona Halep s-a calificat pentru a 3-a oară în carieră în semifinale la Wimbledon, după un succes cu emoții pe final, în fața Amandei Anisimova.

Simona Halep – Elena Rybakina, în semifinalele Wimbledon 2022!

În semifinale, campioana noastră o va întâlni pe Elena Rybakina. “Simo” conduce cu 2-1 în duelurile directe cu jucătoarea aflată pe locul 23 mondial.

Simona Halep și Elena Rybakina s-au duelat prima oară în 2019, la Wuhan, când jucătoarea noastră s-a retras în primul set, la scorul de 4-5. Au urmat apoi două victorii pentru “Simo”, în finala de la Dubai, în 2020, scor 3-6, 6-3, 7-6, și în “16-imile” US Open, în 2021, scor 7-6, 4-6, 6-3.

Pe drumul către semifinalele Wimbledon 2022, Simona le-a învins pe Muchova, Flipkens, Frech, Badosa și Anisimova, fără să cedeze vreun set. De cealaltă parte, Rybakina a trecut de Vandeweghe, Andreescu, Zheng, Martic și Tomljanovic. Singurul set pierdut de jucătoarea din Kazahstan a venit chiar în meciul din sferturi, contra Ajlei Tomljanovic, scor 4-6, 6-2, 6-3.

Reclamă
Reclamă

Elena Rybakina a reușit 14 ași în meciul cu Tomljanovic și s-a calificat în prima sa semifinală de Grand Slam din carieră. În același timp, tânăra de 23 de ani a devenit prima jucătoare din Kazahstan care ajunge în penultimul act al unui Grand Slam.

Pentru calificarea în semifinalele Wimbledon 2022, Simona Halep și Elena Rybakina vor încasa câte un cec în valoare de 624.642 de dolari.

Cealaltă semifinală le va avea protagoniste pe sportiva tunisiană Ons Jabeur, numărul 2 mondial şi cap de serie 3, şi germana Tatjana Maria, locul 103 WTA.

Reclamă

Simona Halep, prima reacţie după calificarea în semifinalele de la Wimbledon 2022

Halep a învins-o în sferturi pe americanca Amanda Anisimova, locul 25 mondial şi cap de serie 20, scor 6-2, 6-4. Meciul a durat o oră şi trei minute. Românca s-a impus după ce a făcut break de două ori în primul set şi de două ori în al doilea. În plus, ea a reuşit trei aşi. Anisimova a făcut break în setul doi, când scorul a devenit 5-3.

„Mă bucur că sunt din nou în această fază, sunt dominată de emoţii. Contează că sunt aici, am avut o adversară dificilă, nu am simţit bine mingea şi nu am ştiut ce să fac în acele momente. Am avut picioare bune, am avut nevoie de serviciul meu la 0-40. Totul e bine când se termină cu bine.

Cred că joc cel mai bun tenis al meu, am avut probleme anul trecut. Acum îmi recâştig încrederea. Stau bine la acest capitol acum. Publicul îmi dă multă energie, le mulţumesc celor din tribune care mă susţin întotdeauna”, a spus Simona Halep, după meci.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Merită Istvan Kovacs să arbitreze finala Cupei Mondiale?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
13:06

Noul șef al fotbalului italian a ales selecționerul! Numele uriaș dorit pe banca Squadrei Azzurra

13:01

Transferul de 50 de milioane € dorit de Chivu la Inter intră în linie dreaptă. Toate detaliile mutării

12:36

Mihai Stoica a numit echipa de start a FCSB-ului, pentru sezonul viitor. Cine îl va înlocui pe Darius Olaru

12:23

Ferrari și Red Bull pregătesc upgrade-uri importante în Austria

12:12

Anglia – Ghana LIVE VIDEO (23:00), pe Antena 1 și AntenaPLAY. Trupa lui Tuchel vrea calificarea în 16-imile CM

12:11

Argentina – Austria 2-0, cu golul istoric al lui Lionel Messi, lider detaşat de audienţă

1 Transfer pregătit de Universitatea Craiova. O nouă mutare de Liga Campionilor 2 Denis Drăguş, liber spre FCSB. Anunţul din Turcia care îi dă speranţe lui Gigi Becali 3 Campionatul Mondial 2026 | Rezultate, program şi clasamente de la turneul final din Statele Unite, Canada şi Mexic 4 Cum arată în timp real şaisprezecimile Campionatului Mondial 2026. Update după fiecare meci 5 Fostul fotbalist de la FCSB a recunoscut un adevăr dureros: „Din cauza drogurilor mi-am pierdut cariera” 6 Mesajul lăsat de iranieni în vestiar pentru Donald Trump şi americani
Citește și