Eroii Campionatului Mondial | Lothar Matthaus: Jucătorul plecat din Liga a 4-a care a câștigat World Cup 1990

Andrei Nicolae Publicat: 4 iunie 2026, 17:09

Comentarii
Eroii Campionatului Mondial | Lothar Matthaus: Jucătorul plecat din Liga a 4-a care a câștigat World Cup 1990

Lothar Matthaus, la Cupa Mondială din 1990 / Profimedia

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google

“Este cel mai bun rival pe care l-am avut. Cred că asta e de ajuns pentru a-l defini”, asta spunea legendarul Diego Armando Maradona despre jucătorul care a adus ultimul titlu mondial Germaniei înainte de căderea zidului Berlinului, Lothar Matthaus. Unul dintre cei mai mari mijlocași din istorie, “Der Panzer” a condus Republica Federală spre trofeul de la World Cup 1990, la capătul unei revanșe contra Argentinei.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

“Eroii Campionatului Mondial” este o serie de materiale unde jurnaliștii AntenaSport analizează vedetele fiecărei ediții de World Cup, începând cu cea din 1930 până la cea din 2022. Care a fost povestea lor de viață, dar și care a fost aportul lor la turneul final la care au participat și la care au ieșit în evidență atât de mult?

Materialele realizate în cadrul seriei “Eroii Campionatului Mondial”:

A început fotbalul în Liga a 4-a din Germania

Pe numele său complet, Lothar Herbert Matthaus s-a născut pe 21 martie 1961 în Erlangen, un oraș din Bavaria. Tatăl său, Heinz, era directorul unei cantine, în timp ce mama sa, Katharina, lucra pentru Puma.

Primii pași din cariera fotbalistică a lui Matthaus au venit la 10 ani în echipa de juniori a celor de la 1. FC Herzogenaurach, club aflat într-un mic oraș bavarez aflat lângă Nurnberg. Tot acolo și-a început și drumul la nivel profesionist în 1978, la doar 17 ani, în liga a patra din Germania de Vest.

După un singur an, Matthaus a arătat că merită să joace la un nivel superior și a fost transferat de Borussia Monchengladbach, care în 1977 ajunsese în finala Cupei Campionilor Europeni, iar în acea vară câștigase Cupa UEFA.

Reclamă
Reclamă

În 1980, după un an în Bundesliga, Matthaus a fost convocat în premieră la naționala Germaniei de Vest de către Jupp Derwall, iar “scena” era una imensă, Campionatul European din 1980.

“A fost o surpriză imensă pentru mine. Cu opt luni înainte, încă jucam pentru 1. FC Herzogenaurach în liga a patra. A fost ceva uriaș pentru mine”, își amintește Matthaus.

Primul meci la naționala Germaniei de Vest, de tristă amintire

Cu toate acestea, debutul la națională nu a fost unul “roz” pentru Matthaus. Mijlocașul a fost aruncat pe teren pentru prima dată în al doilea meci din prima fază a grupelor, când Germania de Vest a dat peste Olanda.

După doar cinci minute, Matthaus a făcut un fault, iar arbitrul a arătat spre punctul cu var. Jupp Derwall a fost supărat pe fotbalistul lui Gladbach, însă acesta se apără și acum.

Reclamă

Nu știu ce am făcut greșit. Am pus la pământ un jucător care avea drum liber spre poartă, în afara careului“, își amintea “Der Panzer” în trecut. Penalty-ul respectiv a fost considerat unul controversat de către nemți, care susțin că faultul lui Matthaus a fost comis în afara careului.

Lothar Matthaus, împotriva României la EURO 84 / Profimedia
Lothar Matthaus, împotriva României la EURO 84 / Profimedia

Două finale de World Cup consecutive pierdute de Germania de Vest. Matthaus, învins de Maradona în ’86

17 minute, atât a evoluat neamțul la acel EURO, meciul contra Olandei fiind primul și singurul pe care l-a bifat. Ulterior, Matthaus a fost prezent și în echipa Germaniei de Vest care ajungea în finala de la World Cup 1982 și pierdea contra Italiei, însă la fel ca la EURO, a adunat puține minute, 53 în total.

La următoarele turnee finale, situația s-a schimbat însă, iar Matthaus a mai bifat un ultim act la Cupa Mondială în 1986 contra Argentinei. Atunci, “Der Panzer” a fost unul dintre jucătorii desemnați să îl marcheze pe Diego Armando Maradona. Deși “El Pibe de Oro” nu a marcat, a oferit pasa decisivă la golul de 3-2 înscris de Jorge Burruchaga, iar sud-americanii triumfau pe Estadio Azteca.

Mondialul din 86 îl prindea pe Matthaus la Bayern Munchen, unde se transferase în 1984. Patru ani mai târziu, “Der Panzer” ajungea la Inter Milano. La primul sezon în tricoul “nerazzurrilor”, Matthaus avea să câștige titlul alături de formația de pe Giuseppe Meazza, prevestind parcă ce avea să se întâmple la Mondialul din 1990.

Lothar Matthaus, în tricoul lui Inter / Profimedia
Lothar Matthaus, în tricoul lui Inter / Profimedia

Cupa Mondială din 1990, momentul în care Matthaus a strălucit

World Cup 1990, Italia, locul unde Germania de Vest avea să joace ultimul turneul final până la căderea Zidului Berlinului, cu Lothar Matthaus căpitan. În primul meci din Grupa D, nemții pregătiți de legendarul Branz Beckenbauer câștigau la pas contra Iugoslaviei, scor 4-1, două dintre goluri fiind marcate de mijlocașul lui Inter care avea atunci 29 de ani.

A urmat o altă victorie fără istoric, scor 5-1 contra Emiratelor Arabe Unite, în care Matthaus și-a mai trecut o dată numele pe lista marcatorilor. În ultimul meci din grupe, Germania de Vest a remizat într-un duel contra Columbiei.

În fazele eliminatorii, elevii lui Beckenbauer au învins Olanda cu scorul de 2-1. A urmat un 1-0 sec în sferturi contra Cehoslovaciei, în care Matthaus a fost din nou decisiv cu un gol marcat din penalty în minutul 25.

În penultimul act, Germania de Vest a întâlnit-o pe Anglia, iar după 120 de minute, scorul era 1-1. La loviturile de departajare, nemții au mers mai departe și și-au asigurat accesul în a treia finală de World Cup consecutivă.

Momentul revanșei pentru Lothar Matthaus. Germania de Vest învinge Argentina

Pe 8 iulie 1990 a venit momentul pe care îl așteptau nemții, finala Cupei Mondiale, o revanșă pe care țara din centrul Europei voia să și-o ia contra Argentinei. Ultimul act disputat pe Stadio Olimpico a fost unul cinic, crâncen și lipsit de momente extrem de calitative.

În minutul 65, Argentina a rămas în 10 oameni după eliminarea lui Pedro Monzon, iar în minutul 85 s-a marcat unicul gol al partidei. După un contact între Roberto Sensini și Rudi Voller, neamțul a căzut, iar arbitrul Edgardo Codesal a arătat spre punctul cu var în ciuda protestelor sud-americanilor.

Andreas Brehme a fost cel care și-a asumat responsabilitatea să execute lovitura de la 11 metri și a înscris, iar Germania de Vest avea să devină campioană mondială pentru a treia oară, egalându-le pe Italia și Brazilia la numărul de trofee.

Deși nu s-a făcut extrem de remarcat în finală, Matthaus a fost desemnat omul turneului, reușind să iasă în evidență prin modul în care a condus cu banderola pe braț echipa antrenată de Franz Beckenbauer. La finalul acelui an, “Der Panzer” avea să primească și Balonul de Aur pentru ce a reușit să facă alături de nemți.

Matthaus, un jucător complet

Matthaus a rămas cunoscut în istoria fotbalului drept unul dintre cei mai compleți mijlocași, fiind asociat cu ideea de jucător box-to-box din prezent. Mijlocașul a ieșit în evidență prin poziționarea sa, inteligența din teren, rezistența la efort, pasele, dar și pentru șuturile sale de la distanță care erau letale.

De asemenea, Matthaus a fost lăudat și pentru mentalitatea sa de învingător și pentru capacitatea de a conduce o echipă, calități care l-au făcut să câștige Cupa Mondială din 1990, țară în care fotbalistul evolua la Inter.

M-am simțit ca și cum jucam Campionatul Mondial la mine acasă“, și-a adus aminte Matthaus, care a jucat alături de colegii săi nu mai puțin de cinci meciuri din șapte chiar pe Giuseppe Meazza.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Va trece Sorana Cîrstea de sferturile de finală ale unui Grand Slam?
Loading ... Loading ...
Citește și:
Citește și