“L-am văzut făcând lucruri de care Dumnezeu Însuși s-ar îndoi de ele că sunt posibile“, acesta este modul prin care marele Zico a descris unul dintre cei mai mari jucători de fotbal care au pus vreodată piciorul pe minge. Un fotbalist care a uluit lumea prin “magia”, dar care a cărui carieră a fost marcată și de momente controversate. Acesta a fost Diego Armando Maradona.
“Eroii Campionatului Mondial” este o serie de materiale unde jurnaliștii AntenaSport analizează vedetele fiecărei ediții de World Cup, începând cu cea din 1930 până la cea din 2022. Care a fost povestea lor de viață, dar și care a fost aportul lor la turneul final la care au participat și la care au ieșit în evidență atât de mult?
Materialele realizate în cadrul seriei “Eroii Campionatului Mondial”:
- Eroii Campionatului Mondial | Dintr-un atelier de marmură, la trofeul suprem. Primul căpitan câștigător de World Cup
- Eroii Campionatului Mondial | “Magicianul” care a jucat accidentat o finală și acum dă numele unui stadion uriaș
- Eroii Campionatului Mondial | Omul care a marcat un gol cu mâna cu 47 de ani înainte de Maradona
- Eroii Campionatului Mondial | Omul care a redus la tăcere 200.000 de oameni și a provocat o tragedie națională
- Eroii Campionatului Mondial | Fotbalul l-a salvat dintr-un lagăr din Maramureș și a câștigat World Cup în 1954
- Eroii Campionatului Mondial | Fotbalistul datorită căruia Pele a jucat și a câștigat World Cup la 17 ani
- Eroii Campionatului Mondial | Garrincha, jucătorul cu un picior mai scurt care a luat World Cup în pași de samba
- Eroii Campionatului Mondial | George Hurst: Primul hat-trick dintr-o finală de World Cup și un gol “fantomă”
- Eroii Campionatului Mondial | O promisiune pentru tatăl său și 3 trofee World Cup. Pur și simplu: “Regele” Pele
- Eroii Campionatului Mondial | Beckenbauer: De la copilul cu picioare sângerânde la “Der Kaiser”, câștigătorul World Cup
- Eroii Campionatului Mondial | Mario Kempes: omul care a bucurat Argentina înainte de Maradona și Messi
- Eroii Campionatului Mondial | De la un scandal de pariuri la un triumf magistral. Luminile și umbrele lui Paolo Rossi
Îndrăgostit de minge de la 3 ani
Diego Armando Maradona s-a născut pe 30 octombrie 1960 în Lanus, un oraș aflat în apropierea capitalei Buenos Aires. Părinții săi: Diego Sr., un muncitor cu un salariu modest dintr-o fabrică de chimicale, de origine indigenă și spaniolă, respectiv Dalma Salvadora Franco, o femeie cu rădăcini în Italia și Croația.
Copilăria celui ce avea să devină “El Pibe de Oro (n.r. Băiatul de Aur)” nu a fost una ușoară, asemenea multora dintre jucătorii mari ai planetei, în special din America de Sud. Diego a stat alături de familia sa într-o colibă din Villa Fiorito, o zonă extrem de periculoasă care era o “villa miseria”, în traducere un oraș în care se află doar cocioabe.
Primul contact cu o minge de fotbal pe care l-a avut Maradona s-a produs la trei ani, când a primit una cadou. La opt ani, a fost zărit de un scouter de talente și a fost propus pentru o probă la Los Cebollitas, echipa de juniori a celor de la Argentinos Juniors.
Atunci, Diego l-a uluit pe antrenorul echipei, Francisco Gregorio Cornejo, care își aduce aminte următoarele lucruri: “Părea că vine de pe altă planetă. I-am cerut buletinul ca să-l verificăm, dar ne-a spus că nu îl are“.
Primul meci la seniori, primul moment de geniu al lui Maradona
Maradona a fost luat în echipă, iar la 12 ani deja devenise un star pentru Los Cebollitas, încâtând publicul cu schemele sale la pauza meciurilor echipei mari a celor de la Argentinos Juniors. Peste alți patru ani, Maradona și-a făcut debutul pentru formația de seniori a clubului stabilit în Buenos Aires, cu 10 zile înante să împlinească 16 ani, în 1976.
Maradona a arătat încă de când era un puști de ce e în stare. La câteva minute după ce a intrat pe teren, Diego i-a strecurat mingea printre picioare unui adversar, pe numele său Juan Domingo Cabrera:
“În acea zi am simțit că ținut cerul în mâinile mele”, își aducea aminte în trecut “El Pibe de Oro”.
Acel meci fost primul moment în care Diego a scris istorie, devenind cel mai tânăr jucător din istoria campionatului argentinian. Aveau însă să urmeze multe altele, apogeul fiind atins în 1986 alături de naționala Argentinei.
World Cup 1982, un moment “negru” din cariera lui Maradona
Până la acea ediție de Mondial din Mexic, Maradona și-a făcut debutul în echipa “pumelor” pe 27 februarie 1977, la 16 ani, într-un duel contra Ungariei. Trecuseră doar patru luni de când își făcuse debutul în fotbalul mare, însă selecționerul sud-americanilor de atunci a avut curajul să introducă pe teren un puști.
Prima Cupă Mondială a lui Diego Armando Maradona a fost cea din 1982, nefiind convocat pentru ediția din 1978. Atunci, mijlocașul nu a ieșit în evidență atât de mult. Cel puțin pe plan pozitiv.
În ultimul meci al Argentinei de la World Cup 1982, “pumele” au întâlnit marii rivali de la Brazilia. “Selecao” s-a impus cu 3-0 la capătul unui duel în care Maradona a suferit câteva faulturi violente, iar cu cinci minute înainte de final a văzut cartonașul roșu după ce o intrare grosolană la Batista.
După acel turneu final, Barcelona l-a transferat de le Boca Juniors pe mijlocaș pe 3 milioane de lire sterline, iar acesta devenea cel mai scump jucător cumpărat vreodată în istoria fotbalului. La doar doi ani distanță, Maradona își dobora propriul record atunci când era cumpărat de Napoli de pe Camp Nou pentru suma de 5 milioane de lire sterline.

Start la Mondialul din ’86. Maradona se anunța mare
La doi ani distanță a urmat Mondialul care avea să îl facă pe Maradona de la un jucător legendar la un zeu pentru Argentina. World Cup 1986, Mexic, a fost locul momentul în care “El Pibe de Oro” a strălucit ca niciodată.
În primul meci din grupe, Argentina a învins Coreea de Sud cu scorul de 3-1, la toate golurile pasând decisiv Maradona. A urmat un duel complicat cu Italia, campioana mondială en-titre. 1-1, iar golul “pumelor” a fost marcat de Maradona. În ultimul meci din grupă, sud-americanii au învins Bulgaria cu scorul de 2-0, Diego contribuind din nou la rezultatul final și înregistrând un assist.
Rivalitatea Argentina – Anglia și povestea tricourilor improvizate
A urmat în sferturi un meci care a intrat în istoria fotbalului, duelul cu Anglia. O partidă care l-a făcut pe Mardona să fie atât înger, cât și demon pentru fanii fotbalului. Pentru Argentina, a fost doar înger.
Între cele două naționale exista o rivalitate încă de la World Cup 1966, când căpitanul sud-americanilor, Antonio Rattin, a fost eliminat într-o perioadă în care nu existau cartonașe. În plus, tensiunea dintre cele două țări era alimentată și de contextul politic generat de conflictul din Insulele Falkland.
“Deși am spus înainte de meci că fotbalul nu are legătură cu Războiul din Malvine, știam că au omorât mulți argentinieni acolo, i-au omorât ca pe niște mici păsări. Asta a fost revanșa“, își aducea aminte în trecut Maradona de partida cu Anglia.
Înainte de meci, selecționerul Carlos Bilardo și-a dorit să aibă echipamente mai ușoare care să reziste mai bine la căldura din Ciudad de Mexico. Cum producătorul nu a putut îndeplini această cerință, a trimis un membru din staff să caute prin magazinele din Mexic tricouri care să se potrivească, iar acesta s-a întors cu două echipamente albastre. Între cele două, Maradona a ales modelul cu care s-a jucat meciul istoric contra englezilor.
“E un echipament mișto. Vom învinge Anglia în ăsta”, a spus Diego.
Golul 1, o minciună: “mâna lui Dumnezeu”
A venit ora meciului, iar după 45 de minute, scorul era 0-0. În minutul 51 însă, s-a petrecut unul dintre cele mai controversate momente de la World Cup. Maradona, cu mingea la picior, îi pasează lui Jorge Valdano, însă acesta nu controlează bine balonul, iar Steve Hodge încearcă să degajeze.
Englezul nu e precis însă și trimite înspre propriul careu, unde Maradona și Peter Shilton sar la cap. Balonul ajunge în poartă, însă nu din capul lui Diego, ci din mâna sa. Legendarul Maradona lovise mingea cu mâna, iar acest lucu nu a fost văzut de arbitrul tunisian Ali Bin Nasser.
1. 🇦🇷 Maradona vs England 🏴, 1986 | Hand of God
Maradona punches the ball. Shilton doesn’t see it. The ref doesn’t see it. The WORLD sees it.
No VAR. No replay check. Just pure CHAOS.
Controversial? YES. Iconic? FOREVER. This is the moment genius met injustice, and LEGEND was…
— BEN (@afc_ben10) June 2, 2026
Coechipierilor lui Diego nu le venea să creadă, însă “El Pibe de Oro” a încercat cu tot posibilul să își ducă “minciuna” mai departe.
“Îi așteptam pe coechipierii mei să mă ia în brațe și nimeni nu venea. Le-am zis: «Veniți să mă luați în brațe, altfel arbitrul nu îl va valida»“, își aduce aminte Maradona.
O altă declarație pe care a dat-o după meci jucătorul lui Napoli a intrat în istorie: “Puțin cu capul lui Maradona, puțin cu mâna lui Dumnezeu“, a spus mijlocașul despre golul care în prezent e cunoscut simplu drept “mâna lui Dumnezeu“.
A doua reușită, o bijuterie: Golul secolului
După acel gol, Maradona parcă a vrut să își răscumpere greșeala și a creat o altă fază istorică, însă de această dată cu note pozitive. La patru minute după “mâna lui Dumnezeu”, Maradona a plecat de unul singur cu mingea la picior de la jumătatea terenului și a trecut în 10 secunde de cinci fotbaliști de câmp, încheind apoteotic faza cu un dribling pe lângă portarul Peter Shilton și împingând mingea în poartă. Golul secolui, așa a fost catalogată “bijuteria” reușită de Maradona.
“Am simțit că trebuie să aplaud. Era imposibil să marchezi un gol așa de frumos“, a spus Gary Lineker despre acea fază, atacantul englez marcând un gol care nu a mai contat însă, pentru că sud-americanii s-au impus cu 2-1.
Maradona’s second goal vs England at the 1986 World Cup 🇦🇷
Was it the ‘Goal of the Century’? pic.twitter.com/83QUSlJau2
— The Football History Boys (@TFHBs) April 10, 2026
Maradona, campion al lumii
În semifinale, Argentina a trecut de Belgia cu scorul de 2-0, ambele goluri fiind marcate de…Diego Maradona, evident. Pentru trofeul suprem, sud-americanii aveau să se lupte cu Germania pe Estadio Azteca, iar la finalul a 90 de minute, “pumele” au câștigat al doilea lor titlu mondial după cel adus de Kempes.
Maradona nu a marcat în acel meci, fiind constant dublat de fotbaliștii nemți, însă tot a reușit să își pună amprenta asupra jocului. La scorul de 2-2, în minutul 84, Diego l-a găsit cu o pasă pe Jorge Burruchaga, care l-a învins pe Toni Schumacher și a stabilit scorul final al finalei World Cup 1986, 3-2 pentru Argentina.
“El Pibe de Oro” a încheiat acel turneu cu cinci goluri și cinci pase decisive, contribuind la 10 goluri din cele 14 ale sud-americanilor.
Divinul Diego Armando Maradona
Deși nu a mai reușit să aducă un titlu Mondial Argentinei, ratând trofeul din 1990 după o altă finală contra Germaniei, Maradona a rămas în istorie în țara sud-americană în ciuda tuturor problemelor care l-au înconjurat. Se știe foarte bine faptul că “El Pibe de Oro” a avut o viață marcată de consumul de droguri încă de când era jucător, fiind inclusiv suspendat înainte de meciul cu România din optimi de la World Cup 1994.
Cu toate acestea, argentinienii nu pot să nu îl iubească pe Maradona pentru ce a făcut pentru țara sa, iar vorbele lui Jorge Valdano, fostul său coechipier, spun totul în acest sens:
“Atunci când Maradona s-a retras din fotbal, a lăsat Argentina traumatizată. Maradona a fost mai mult decât un mare jucător. A fost un factor special de compensație pentru o țară care câțiva ani a trăit ani de dictatură militară severă și frustrări sociale de toate tipurile.
Maradona le-a oferit argentinienilor o scăpare dintr-o frustrare colectivă, iar de aceea oamenii îl iubesc ca pe o figură divină“.
- Cea mai spectaculoasă „remontada” din istoria Mondialului: Portugalia a revenit de la 0-3 și s-a calificat în semifinale
- 75 de jucători născuți în Franța vor juca la Mondial pentru alte naționale! Doar 8 țări nu au niciun jucător naturalizat
- David Beckham primește stea pe Walk of Fame din Hollywood! Tom Cruise, prezent la ceremonie
- 10 secunde la schimbare, VAR la cornere și luptă împotriva tragerilor de timp! Schimbările majore de arbitraj anunțate pentru CM
- Loturile complete ale celor 48 de echipe participante la Campionatul Mondial



































