Dacă cineva i-ar spune unui fan al fotbalului că un jucător care a fost la un pas de moarte în război și care suferea de malarie a câștigat Cupa Mondială, probabil replica ar fi “Ești nebun”. Nu e totuși cazul, pentru că exact aceasta este povestea lui Fritz Walter, căpitanul Germaniei de Vest care a cucerit Cupa Jules Rimet în 1954, înfăptuind ceea ce se numește “Miracolul de la Berna”.
“Eroii Campionatului Mondial” este o serie de materiale unde jurnaliștii AntenaSport analizează vedetele fiecărei ediții de World Cup, începând cu cea din 1930 până la cea din 2022. Care a fost povestea lor de viață, dar și care a fost aportul lor la turneul final la care au participat și la care au ieșit în evidență atât de mult?
- World Cup 2026 va avea loc în perioada 11 iunie – 19 iulie şi va fi transmis exclusiv în Universul Antena.
Echipa de club i-a fost sortită
După ce până acum am analizat ce s-a întâmplat la turneele finale din 1930 până în 1950, atenția se mută asupra ediției Mondialului din 1954, când Germania de Vest, unde era căpitan acest Fritz Walter, învingea mai bine cotata Ungaria în marea finală. Până la marele moment de la Berna, merită văzut prin ce a fost nevoit să treacă primul neamț care a ridicat o Cupă Mondială deasupra capului.
Walter s-a născut pe 31 octombrie 1920 în Kaiserslautern, părinții săi fiind Ludwig și Dorothea. Tatăl lucrase ca șofer de camion, însă un accident l-a făcut să își piardă un ochi, motiv pentru care el și soția sa au ajuns să lucreze la un restaurant.
Ca un făcut, părinții lui Fritz Walter munceau chiar la restaurantul echipei din oraș, unde fostul mare jucător avea să își petreacă toată cariera sa la nivel profesionist. La 8 ani, puștiul Friedrich (Fritz era doar o poreclă), care părea să fie sortit fotbalului, a pășit în academia celor de la Kaiserslautern, iar la 17 ani și-a făcut debutul la echipa mare.
Când a împlinit vârsta legală, Walter a fost înrolat în armata Germaniei, care era implicată atunci în Al Doilea Război Mondial. Până să își înceapă însă misiunile, fotbalistul a fost convocat în premieră la echipa națională de Sepp Herberer, care l-a debutat în iulie 1940, într-o partidă contra României. 3 goluri a marcat Walter în acel meci care s-a terminat cu scorul de 9-3.
Walter a contractat malarie în război
Deși era fotbalist, “Fritz” nu a scăpat de război, iar între 1940 și 1942 a contractat malarie în urma unor expediții din Franța și din insule din Marea Mediterană. Malaria putea cauza moartea atunci dacă nu era tratată rapid, iar din acest punct de vedere Walter a fost norocos.
Cu toate acestea, deși a scăpat de ce era mai rău, fotbalistul neamț a rămas vulnerabil la temperaturi foarte mari.
În aceeași perioadă, Walter a jucat două meciuri la naționala Germaniei, unul dintre ele ajungând să îi salveze viața indirect. În aprilie 1941, Germania învingea Ungaria cu scorul de 7-0, iar la un an distanță, maghiarii voiau să își ia revanșa.
Scorul la pauză era 3-1 pentru vecinii României, iar selecționerul Herberger știa că un astfel de rezultat ar “păta” imaginea Germaniei naziste și a propagandei sitemului lui Adolf Hitler. Walter s-a conformat și a ieșit la rampă, conducându-și echipa spre o victorie cu 5-3.

Meciul din Maramureș care i-a salvat viața
Peste trei ani, după ce Hitler s-a sinucis, iar Germania a pierdut războiul, Walter și alți soldați au fost luați prizonieri de sovietici, urmând să fie duși în Siberia. Sighetu Marmației, Maramureș, într-un lagăr de prizonieri, acolo se afla cel care avea să devină campion mondial în 1954.
Înainte de momentul transportului în Siberia, Walter a jucat meciul care l-a făcut să evadeze: prizonieri vs. paznici. Deși nu mai avea energia de altădată, fiind extenuat din cauza războiului, neamțul și-a păstrat “sclipirea”, iar la pauza meciului a fost recunoscut de un gardian maghiar.
“Cred că te știu. Am fost acolo în 1942. Te-am văzut jucând împotriva noastră. Ungaria a pierdut cu 5-3”, a fost replica paznicului.
Acea victorie cu 5-3 contra Ungariei în care Walter a fost decisiv, combinată cu prestația din “meciul vieții” din lagărul maramureșean, i-au salvat viața viitorului căpitan al naționalei.
Triumful Germaniei de Vest cu Fritz Walter căpitan
Arc peste timp, ajungem în 1954, când Germania era divizată după Al Doilea Război Mondial, iar Walter purta banderola echipei federale.
Germania de Vest a început în forță turneul, cu o victorie în grupe contra Turciei, scor 4-1. În al doilea meci din grupă, nemții au pierdut categoric cu Ungaria, scor 3-8, într-un duel în care selecționerul Herberger a aliniat o echipă formată din rezerve, fiind deja sigur de calificarea în fazele eliminatorii.
În sferturi, Germania de Vest a lui Walter a învins cu 2-0 Iugoslavia, iar în semifinale a “demolat” Austria, scor 6-1, căpitanul marcând și el două goluri din penalty. În marea finală, Germania de Vest avea să întâlnească echipa care a surclasat-o în grupe, Ungaria.
Meciul se juca la Berna, iar afară ploua. Era “vremea lui Fritz Walter”, căpitanul preferând astfel de condiții meteo în detrimentul căldurii, având în continuare probleme după ce a contractat malaria în război.
Ungaria a început mai bine meciul și după opt minute conducea cu 2-0 prin reușitele lui Ferenc Puskas și Zoltan Czibor. Nemții au revenit rapid, iar după 18 minute, tabela indica deja 2-2, golurile fiind înscrise de Max Morlock și Helmut Rahn. În minutul 84, același Rahn marca golul care o făcea pe Germania de Vest campioană mondială în premieră și prin care nemții reușeau ce este acum numit “Miracolul de la Berna”.

Rezultatul remarcabil trebuia să aibă și un erou, iar Fritz Walter a fost catalogat în acest fel. Deși nu a marcat în ultimul act, căpitanul nemților a fost apreciat pentru modul în care și-a condus echipa spre victorie, ajungând să fie primul căpitan al Germaniei care avea să ridice Cupa Mondială.
La ani distanță, Franz Beckenbauer, câștigător din postura de jucător și antrenor al Cupei Mondiale alături de Germania, avea să îl numească pe Walter drept “cel mai important fotbalist german al secolului, fără nicio îndoială“.
- Naţionala Republicii Democrate Congo îşi anulează cantonamentul local, din cauza epidemiei de Ebola
- Egipt și-a anunțat lotul pentru Cupa Mondială. Mohamed Salah e vedeta “faraonilor”
- Ce surpriză! Noul puști minune al Barcelonei, convocat la Campionatul Mondial
- Toată lumea la World Cup 2026, toată lumea în Universul Antena. Controversele de la Cupa Mondială
- Probleme pentru Neymar imediat după convocarea la naționala Braziliei. Ce s-a întâmplat cu starul lui Santos



































