După ce a câștigat Cupa Mondială la doar 17 ani, Pele era așteptat să conducă din nou Brazilia spre un trofeu la ediția următoare din 1962. “O Rei” s-a accidentat însă după al doilea meci din grupe, însă în locul său a apărut un alt fotbalist, un jucător care conform fizionomiei corpului nici nu avea ce să caute pe teren, dar care a ajuns să o ducă spre “Selecao” spre trofeul suprem. Acel cineva este Manuel Francisco dos Santos, sau Garrincha.
“Eroii Campionatului Mondial” este o serie de materiale unde jurnaliștii AntenaSport analizează vedetele fiecărei ediții de World Cup, începând cu cea din 1930 până la cea din 2022. Care a fost povestea lor de viață, dar și care a fost aportul lor la turneul final la care au participat și la care au ieșit în evidență atât de mult?
Materialele realizate în cadrul seriei “Eroii Campionatului Mondial”:
- Eroii Campionatului Mondial | Dintr-un atelier de marmură, la trofeul suprem. Primul căpitan câștigător de World Cup
- Eroii Campionatului Mondial | “Magicianul” care a jucat accidentat o finală și acum dă numele unui stadion uriaș
- Eroii Campionatului Mondial | Omul care a marcat un gol cu mâna cu 47 de ani înainte de Maradona
- Eroii Campionatului Mondial | Omul care a redus la tăcere 200.000 de oameni și a provocat o tragedie națională
- Eroii Campionatului Mondial | Fotbalul l-a salvat dintr-un lagăr din Maramureș și a câștigat World Cup în 1954
- Eroii Campionatului Mondial | Fotbalistul datorită căruia Pele a jucat și a câștigat World Cup la 17 ani
O malformație neobișnuită și o familie distrusă
Francisco dos Santos s-a născut pe 28 octombrie 1933, la Pau Grande, în 1933. Încă din naștere, brazilianul a avut o problemă medicală, având piciorul drept cu șase centimetri mai scurt decât stângul. Mai mult decât atât, stângul era întors spre exterior, iar dreptul spre interior, iar un medic l-a catalogat “olog” din această cauză.
Pe lângă propriile probleme, dos Santos nu avea neapărat motive de bucurie nici când se uita la familia sa, pentru că tatăl său era un alcoolic. Cu toate acestea, puștiul avea o atitudine lipsită de griji în ciuda a ce se întâmpla pe lângă el.
Porecla de “Garrincha”, care avea să devină un nume imens în fotbalul mondial, i-a fost dată de sora sa, Rosa, care l-a catalogat mic cât o pitulice (n.r. Garrincha, în limba natală), astfel că a început să îl strige așa. Ulterior, brazilianul a început să fie strigat Mane (n.r. prescurtarea de la Manuel) de prietenii săi, astfel că în fotbalul mare a devenit cunoscut drept Mane Garrincha.
În perioada adolescenței, puștiul a început să își cultive pasiunea pentru fotbal, însă nu a debutat la o echipă cu nume din Brazilia până la 20 de ani, când a fost semnat de Botafogo, echipă unde avea să își petreacă 12 ani din carieră pe postul de extremă dreaptă care l-a consacrat.
🇧🇷🧙♂️🤩
One of the game’s true magicians was born 8⃣6⃣ years ago today.
Remembering the genius of two-time #WorldCup winner Garrincha.#OTD | @CBF_Futebol | @Botafogo pic.twitter.com/8n1pbvKBmR
— FIFA World Cup (@FIFAWorldCup) October 28, 2019
Mondialul din 1962 și marea lovitură primită de Brazilia: Pele OUT
La nivel de națională, Garrincha nu a prins lotul pentru Cupa Mondială din 1954 câștigată de Germania de Vest a lui Fritz Walter, însă a fost prezent în echipa câștigătoare din 1958. Atunci, la insistențele mijlocașului Didi îndreptate către selecționer, Pele și Garrincha au fost introduși în teren după primele două meciuri din grupă în care nu au jucat și au făcut diferența în ceea ce a reprezentat primul titlu mondial al “Selecao”.
În 1962, naționala condusă de Aymore Moreira spera să repete performanța din urmă cu patru ani și să devină prima națională care își apără titlul mondial. Brazilia, care avea în lot un Pele de 21 de ani de la care existau așteptări imense după cele șase goluri marcate în 1958, a început bine Mondialul găzduit de Chile și a învins Mexic cu 2-0. Un gol a fost marcat chiar de “O Rei”.
În a doua partidă, sud-americanii au remizat cu Cehoslovacia, însă adevărata lovitură a fost alta. Brazilia l-a pierdut pe marele Pele, care s-a accidentat în zona inghinală și nu a mai putut continua să joace la acel turneu.
- World Cup 2026 va avea loc în perioada 11 iunie – 19 iulie şi va fi transmis exclusiv în Universul Antena.
Garrincha a devenit noul “Pele” al Braziliei și a strălucit
“Selecao” părea sortită eșecului fără sclipirea fotbalistului de la Santos, însă în scenă a intrat Garrincha, care la Mondialul din 1958 nu s-a numărat neapărat printre protagoniști. Din personaj secundar, jucătorul cu un picior mai scurt decât altul avea să devină erou pentru țara sa.
În ultimul meci din grupă, 2-1 cu Spania, Garrincha a oferit o pasă decisivă, o centrare pentru golul victoriei înscris de Amarildo. După primele două partide în care nu avusese vreo contribuție de gol, Francisco dos Santos anunța că urmează momentul lui.
Vine sfertul de finală: Anglia. Garrincha deschide scorul cu o lovitură de cap, ceva ieșit din comun pentru jucătorul de 1,69 m. Englezii au egalat, însă în repriza a doua, același Garrincha a trimis un șut puternic spre poarta lui Ron Springett, portarul din Albion nu a putut reține, iar mingea a sărit la Vava, care a adus din nou “Selecao” în avantaj.
Scorul final nu fusese însă stabilit, pentru că Garrincha mai avea să marcheze o dată grație unui șut cu efect în stilul lui Roberto Carlos contra Franței și să înfigă “pumnalul” în sufletele jucătorilor Angliei. Brazilia avansa în semifinale după o victorie cu 3-1.

Eliminat în semifinala de la Mondial, a putut să joace totuși în ultimul act
În penultimul act, sud-americanii au dat peste țara gazdă, Chile, un meci și cu bune, dar și cu rele pentru Garrincha. Starul brazilian și-a continuat recitalul din sferturi și a marcat primele două goluri ale meciului, după care țara din Munții Anzi a redus din diferență înainte de pauză.
Imediat după ieșirea de la vestiare, Garrincha i-a oferit o pasă de gol lui Vava, care pe final a marcat pentru 4-2, după ce Chile mai dăduse un gol. Finalul meciului nu l-a găsit pe starul Braziliei pe teren, pentru că după ce adversarii săi au avut mai multe intervenții asupra sa la limita regulamentului, Garrincha a decis să se răzbune și l-a lovit cu genunchiul în spate pe Rojas și a văzut cartonașul roșu (în mod ironic).
Pe atunci însă, o eliminare nu însemna neapărat suspendare, iar faza a fost analizată de Comisia de Disciplină a FIFA. Garrincha era în pericol să rateze un meci uriaș din cariera sa la finalul unui turneu perfect, însă oficialii l-au păsuit: 5-2 a fost votul în favoarea permiterii brazilianului să joace în ultimul act contra Cehoslovaciei, țară pe care sud-americanii o mai întâlniseră și în grupe.
Garrincha nu s-a aflat în cea mai bună stare la ora ultimului act, având febră, însă pentru prima dată din ultimele meciuri, jucătorul cu un picior mai scurt decât altul s-a lăsat “cărat” de coechipierii săi. Brazilia a învins Cehoslovacia cu 3-1 grație golurilor lui Amarildo, Zito și Vava, iar sud-americanii deveneau primii care reușeau să câștige două Mondiale la rând.
Acum, eroul nu a mai fost nici Didi, nici Pele, ci Garrincha, brazilianul pentru care sportul de pe gazon a însemnat o “joacă organizată”. Rui Castro, omul care i-a scris biografia spune că oamenii l-au catalogat drept “cel mai amator jucător pe care fotbalul profesionist l-a produs”, pentru modul în care trata jocul.
Viața trăită ca pe terenul de fotbal
Nu doar fotbalul a fost o distracție pentru Garrincha, ci și viața, iar asta l-a costat din păcate pe campionul mondial retras în 1972. Fotbalistul a moștenit problema alcoolului de la tatăl său, a fumat și a avut și o viață amoroasă tumultoasă, cu 14 copii cu cinci femei diferite.
La doar 49 de ani, pe 20 ianuarie 1983, Garrincha deceda de ciroză și lăsa un gol imens în sufletul fanilor brazilieni și nu numai. Cu toate acestea, “Îngerul cu picioare îndoite” merită amintit pentru dragostea sa pentru fotbal și pentru un moment care l-a făcut celebru.
Într-un meci, Garrincha a ridiculizat un jucător atât de mult încât l-a făcut să cadă pe gazon, a fugit pe lângă el, după care s-a întors și l-a ridicat doar ca să își continue incursiunea cu mingea.
Acesta a fost Garrincha, unul dintre cei mai buni dribleri și dovada fotbalului trăit doar din plăcere.
- Iran, schimbare majoră pentru Campionatul Mondial! FIFA a aprobat cererea
- Ziua în care Napoli s-a împărțit între iubirea pentru Maradona și cea pentru Italia, la Mondialul din 1990
- Jurnal Antena Sport | Matei Lucescu abia așteaptă să își vadă favoriții la cel mai mare mondial
- Eroii Campionatului Mondial | Fotbalistul datorită căruia Pele a jucat și a câștigat World Cup la 17 ani
- Siyabonga Ngezana a făcut lumină, după ce a ratat convocarea la Cupa Mondială: “Respect foarte mult clubul meu”

































