Eroii Campionatului Mondial | George Hurst: Primul hat-trick dintr-o finală de World Cup și un gol “fantomă”

În prima parte a turneului final, Sir Alf Ramsey a mizat pe cuplul de atacanți menționați anterior, Geoff Hurst fiind pe bancă în primele trei partide din grupe. Pe atunci, echipele nu aveau voie să opereze schimbări, astfel că fotbaliștii introduși în primul 11 erau nevoiți să joace tot meciul.

Fără Hurst, care avea să devină erou mai târziu, Anglia a remizat cu Uruguay, după care le-a învins pe Mexic și pe Franța cu același scor, 2-0. În a doua victorie obținută, “Three Lions” au primit o lovitură, pentru că Greaves, unul dintre atacanți, a suferit o tăietură la picior care a necesitat să fie cusut și să stea pe bară.

Golul din sfertul “de foc” cu Argentina și decizia dificilă luată de selecționerul Angliei

Astfel, a intrat în scenă Geoff Hurst în fazele eliminatorii. Primul meci cu atacantul lui West Ham în teren: sfert de finală contra Argentinei. Se spune că aceea a fost partida de la care a pornit rivalitatea acerbă dintre aceste două națiuni care a fost alimentată și de contextul privind tensiunile legate de Insulele Falkland.

Duelul s-a încheiat cu scorul de 1-0 pentru Anglia, unicul marcator fiind chiar nou-intratul Geoff Hurst, care a învins defensiva sud-americană cu o lovitură de cap din centrarea lui Martin Peters. Partida a fost însă extrem de tensionată, argentinianul Antonio Rattin fiind eliminat într-o perioadă în care nu existau cartonașe roșii. După acel meci, Alf Ramsey le-a spus jucătorilor săi că “Nu schimbăm tricouri cu animale!”.

A urmat semifinala cu Portugalia, care îl avea în lot pe legendarul Eusebio. În ciuda formei atacantului Benficăi, Anglia s-a impus grație unei “duble” a lui Bobby Charlton cu scorul de 2-1, a doua reușită venind din assist-ul aceluiași Geoff Hurst.

Astfel, Anglia, gazda turneului final, avea să joace finala Cupei Mondiale, iar în fața sa se afla Germania de Vest, națională care mai câștigase Cupa Jules Rimet în 1954. Înainte de meci, o veste mare a cuprins suflarea “Three Lions”: Greaves, atacantul care s-a accidentat în grupe și care a fost înlocuit de Hurst, își revenise după tăietura de la picior.

Astfel, Sir Alf Ramsey a fost însărcinat cu o decizie extrem de importantă, pe cine să titularizeze (și implicit să folosească tot meciul) între Hurst, care se descurcase bine în cele două meciuri în care a fost folosit, sau pe Greaves, care a fost atacantul de bază în faza grupelor. Presa punea mare presiune pe selecționer să îl scoată pe fotbalistul lui West Ham din primul 11, însă acesta nu a cedat, motiv pentru care pe foaia de joc, atacanții din ziua finelei au fost, la fel ca în sferturi și semifinale, Roger Hunt și Geoff Hurst.

Golul “fantomă” din finala Cupei Mondiale

Vine ziua meciului, 30 iulie 1966, o șansă pentru Anglia să devină campioană mondială în premieră. Nemții încep însă mai bine și deschid scorul prin Helmut Haller în minutul 12. La scurt timp, Anglia replică, iar Geoff Hurst marchează cu o lovitură de cap, confirmându-i lui Alf Ramsey că a luat decizia corectă titularizându-l.

Cu 12 minute înainte de finalul timpului regulamentar, Anglia părea că a dat lovitura, după ce Martin Peters l-a învins pe goalkeeper-ul nemților, Hans Tilkowski, la capătul unei faze în care și Hurst își încercase norocul la poarta Germaniei de Vest. Nu acela a fost însă golul decisiv al finalei de pe Wembley, pentru că în minutul 89, Wolfgang Weber a înscris și a trimis meciul în prelungiri.

Acolo, s-a produs unul dintre cele mai controversate momente din istoria Cupei Mondiale. Hurst a primit o centrare de la Ball și a șutat violent spre poarta lui Tilkowski. Mingea a lovit bara transverală și a căzut pe linia porții, iar fotbaliștii englezi au început să se bucure, susținând că balonul a trecut cu toată circumferința de linie.

Nemții erau însă de altă părere, evident, motiv pentru care s-a creat un moment de confuzie. Într-o perioadă cu mult înainte de inventarea “goal line technology”, arbitrul central elvețian Gottfried Dienst s-a dus să se consulte cu tușierul sovietic Tofiq Bahramov.

Cei doi nu aveau o limbă comună prin care să comunice, însă s-au înțeles asupra unui lucru, și anume că golul Angliei poate fi validat. Reluările de la TV nu erau însă concludente, motiv pentru care decizia respectivă a fost considerată extrem de controversată, majoritatea vocilor spunând că ar fi fost vorba de un gol “fantomă” și că mingea nu a trecut de linia porții. Și în prezent se vorbește despre ce a fost “golul de pe Wembley”.

🎙️ “They think it’s all over, it is now!” #OTD in 1966, Geoff Hurst scored this iconic hat-trick to secure @England the #FIFAWorldCup! 🦁🏆
— FIFA World Cup (@FIFAWorldCup) July 30, 2023

Golul pentru un hat-trick istoric și comentariul savuros de pe transmisiunea britanică

La Londra, în 1966, faptul era însă consumat, iar Hurst marcase al doilea gol al său în finala cu Germania de Vest. Nemții au fost obligați să atace, însă golul a venit tot din picioarele englezilor, mai exact, din piciorul lui Geoff Hurst.

Lansat de Bobby Moore pe un contraatac, atacantul naționalei Angliei a trimis un nou șut violent și l-a învins pentru a treia oară pe portarul Germaniei în minutul 120. La ceva timp, Hurst a dezvăluit că a lovit mingea atât de tare, pentru că în cazul în care balonul ar fi trecut peste poartă, măcar să fi fost trimis la o distanță atât de mare încât să mai “omoare” din timp, Germania să nu mai aibă timp să repună, iar meciul să se încheie.

Golul de hat-trick al lui Hurst a oferit și un moment fabulos cu Kenneth Wolstenholme, comentatorul de la BBC, în prim-plan. Până ca atacantul să marcheze, câțiva fani englezi au început deja să coboare din tribune pe teren pentru a sărbători, deși meciul nu era gata. Acest lucru l-a făcut pe comentator să spună:

“Unii oameni sunt pe teren. Ei cred că meciul e gata. Acum este!”, a spus Wolstenholme fix după ce Hurst a marcat.

Astfel, Hurst a devenit primul jucător care reușește un hat-trick în finala Cupei Mondiale și a ajutat-o pe Anglia să cucerească pe propriul tărâm prima și momentan singura ei Cupă Mondială.

Meciul Angliei, cât pe ce să răstoarne un feribot

Într-un interviu acordat la mult timp după triumful de pe Wembley, Hurst a împărtășit o poveste fabuloasă auzită de la un englez, care era cât pe ce să se răstoarne cu un feribot atunci când asculta finala la radio:

“Chiar și acum, aud povești minunate legat de ce făceau oamenii și unde erau în acea zi. Un tip mi-a scris să îmi spună că era pe un feribot de pe Insula Wright înspre țărm și era singurul tip de pe navă care avea radio.

Toți pasagerii s-au adunat în jurul acestui radio cu tranzistor, iar căpitanul a trebuit să le ceară să se mute de pe babord pe mijlocul punții pentru a împiedica răsturnarea feribotului“.

30 iulie 1966 a fost ziua în care Hurst a devenit un erou pentru naționala Angliei, însă pe hat-trick-ul reușit în finală rămâne acea “pată” privind golul controversat înscris pentru 3-2.