Fost fotbalist de la FCSB, relaţie cu Elena Ionescu. E diferenţă de 13 ani între ei

Radu Constantin Publicat: 9 ianuarie 2026, 23:10

Comentarii
Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Alexandru Enache (24 de ani), fotbalist care a aparținut de FCSB timp de 3 ani, şi-a anunţat oficial relaţia cu Elena Ionescu (37 de ani), solista trupei Mandinga.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

”Sunt cu cineva, sunt liniștită și fericită și de aici înainte vedem ce-o vrea bunul Dumnezeu!”, a recunoscut cântăreaţa relaţia. Cei doi au postat imagini cu ei doi împreună din vacanţa de sărbători, din Dubai.

”De-a lungul timpului, am fost discretă cu viața mea personală, asta pentru că nu îmi doresc să se vorbească despre viața mea personală! Sunt cu cineva de ceva timp, iar ceea ce am postat a fost, așa, pentru mine, cumva, nedorind să dau mai multe detalii până când nu voi concretiza această relație pentru viitor, adică să mă căsătoresc. Că așa știi cum e, nu îmi place să se scrie despre persoanele pe care le cunosc sau cu care sunt în relație, în cunoaștere!”, a mai spus Elena Ionescu, potrivit spynews.ro.

Alex Enache este mai mic decât artista cu 13 ani, însă se pare că diferența de vârstă nu are nicio relevanță în povestea de iubire a celor doi, mai scrie sursa menţionată.

Reclamă
Reclamă
Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Va trece FCSB de Auda după 2-3 în tur?
Loading ... Loading ...
Citește și:
21:50

Brann – U Cluj 3-1. Echipa lui Bergodi, OUT şi ea din Europa! Neofytos, meci de coşmar

21:49

„Dezastruos”. Florin Tănase nu s-a ferit de cuvinte după ce FCSB a fost eliminată rușinos din Europa

21:43

Veste teribilă pentru FCSB! Câţi bani au pierdut roş-albaştrii după ce au fost eliminaţi ruşinos din Europa

21:30

LIVE TEXTCFR Cluj – Alashkert 1-0. Oaspeţii au rămas în zece, Cezar a fost eliminat!

21:30

Gigi Becali a avut un singur remarcat după eliminarea FCSB-ului din cupele europene: „Bărbat”

21:24

Pleacă Marius Baciu? Decizia luată de Gigi Becali

1 Bătaie în toată regula la vestiare după Universitatea Craiova – Levski Sofia 2-2! De la ce a pornit totul 2 Dinamo achită clauza de reziliere și face transferul mult așteptat 3 „Să ne distrugi în halul ăsta?” Jucătorii făcuţi praf de Gigi Becali după eliminarea umilitoare din Europa! 4 Bulgarii se tem de intervenţia UEFA, după ce Levski a eliminat-o pe Universitatea Craiova din Champions League 5 FotoCu cine „l-a schimbat” Simona Halep pe Dorin Mateiu. Fosta sportivă, fotografii cu favoritul lui Stere Halep 6 Universitatea Craiova – Levski Sofia 2-2. Campioana României este eliminată din Liga Campionilor
Citește și