Cum se simte Cornel Dinu, după ce a fost internat la Spitalul Universitar: „Din cauza lor am ajuns acolo”

Viviana Moraru Publicat: 9 aprilie 2026, 12:00

Comentarii
Cum se simte Cornel Dinu, după ce a fost internat la Spitalul Universitar: „Din cauza lor am ajuns acolo

Cornel Dinu / Hepta

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Cornel Dinu (77 de ani) a oferit ultimele detalii despre starea sa de sănătate. „Procurorul” a dezvăluit că a fost internat la Spitalul Universitar, acolo unde a decedat Mircea Lucescu, pe o altă secţie însă.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Cornel Dinu a declarat că din cauza somniferelor a ajuns în spital, renunţând complet la ele. Legenda lui Dinamo a transmis că starea sa este una „acceptabilă”, în prezent.

Cum se simte Cornel Dinu, după ce a fost internat la Spitalul Universitar

În urmă cu câteva luni, Cornel Dinu făcea o declaraţie cutremurătoare: „Îmi aştept sfârşitul”, spunea legenda lui Dinamo, care a trecut, însă, peste momentele dificile şi se simte mai bine acum.

„Sunt disponibil. Am avut și momente mai dificile. Am fost internat și în spital, unde a fost Mircea Lucescu, dar nu la reanimare, ci într-o rezervă. Am fost și eu supus diverselor investigații. Ultima dată am fost internat acum câteva luni. Sunt acceptabil acum. Am renunțat la somnifere, pentru că din cauza lor am ajuns acolo.

Am avut niște căzături, am fost și pe la Spitalul Elias, dar acum nu mai am absolut deloc pentru că eram și dat peste cap cu fusul orar. Acum sunt pe limite normale. De câteva zile mă culc pe la ora 00:00 și mă trezesc pe la 08:00 – 09:00.

Reclamă
Reclamă

Ies mai puțin sau deloc în public și din motive obiective, n-aș vrea să le dezvolt. Este mai prolific pentru mine sau mai interesant să stau în prezența câinilor de acasă decât a câinilor din stradă. Sunt acceptabil și în niciun caz cum s-au dat diagnostice… care am văzut că mi s-au vânturat așa prin presă. Deci nimic mai neadevărat”, a declarat Cornel Dinu, conform fanatik.ro.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Cine va câştiga Balonul de Aur 2026?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
11:58

Bernadette Szocs i-a lăsat mască pe toţi: a mieunat în timpul unui meci. Ce explicaţie a dat

11:36

L-a dat de gol pe Gianni Infantino? Preşedintele CONMEBOL, anunţ uriaş despre Cupa Mondială 2030

11:35

Zinedine Zidane a semnat și e noul selecționer al Franței. Anunțul momentului, după Campionatul Mondial

11:09

Campion în MLS, Alexandru Măţan s-a întors în Statele Unite! Cu cine a semnat

10:50

Președintele Argentinei i-a dat de gol pe jucători. Decizia luată după eșecul din finala Mondialului

10:40

Panică la Universitatea Craiova, înaintea meciului de Champions League. Titularul s-a accidentat și riscă să fie OUT

1 Decizia luată de FIFA după scandalul făcut de argentinieni în finala Cupei Mondiale 2 VIDEOFotbalistul care a refuzat să-l salute pe Donald Trump la ceremonia de premiere 3 VIDEOSpania – Argentina 1-0. Spaniolii au câştigat Cupa Mondială! Ferran Torres, „eroul” ibericilor într-un succes istoric 4 Rodri, „Balonul de Aur” al Cupei Mondiale. Toate premiile acordate după finala Spania – Argentina 5 VIDEOBătaie pe teren după ce Spania a câștigat Cupa Mondială! Gesturi golănești comise de Leandro Paredes 6 VIDEODonald Trump, moment de confuzie uriaşă la decernarea Cupei Mondiale. Gianni Infantino a intervenit urgent
Citește și