Mircea Lucescu a fost unul dintre cei mai mari oameni de sport ai României. Acesta este motivul pentru care primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a anunţat că, cel mai probabil, noul stadion al Corvinului îi va purta numele lui Lucescu.
Il Luce îşi începea cariera de antrenor la Corvinul, în 1978, fiind o vreme antrenor-jucător. Atunci a fost momentul de vârf al hunedorenilor, care au prins Cupa UEFA, terminând pe 3 în campionat.
Stadionul care îi va purta numele lui Mircea Lucescu
Sunt şanse mari ca liderul din Liga 2, Corvinul, să urce în Liga, iar hunedorenii vor avea o arenă nou din 2029, iar stadionul ar putea să îi poarte numele lui Mircea Lucescu.
“Eu am mai discutat cu Andone acest lucru, și cu nea Mircea, când a fost la un meci cu CFR în Cupă. Tocmai apăruse diferendul cu familia lui Michael Klein și i-am zis lui Andone: «Ce-ar fi…». «Ar fi onorat».
Luăm în calcul acest lucru, am și discutat. Omul acesta nu a fost doar un om de sport, el a fost un om care a clădit alți oameni. N-am întâlnit pe nimeni care să fi investit la fel de mult în tineri. A format tineri, le-a dat încredere, așa a fost și la Corvinul.
Dacă vorbim despre Andone, Rednic, Klein, Văetuș, Gabor, și sunt numai câțiva… Foarte mulți oameni care au devenit oameni datorită lui. Nu au excelat doar în plan sportiv datorită lui, dar și uman, au făcut școală la dorința lui!
Mircea Lucescu este o personalitate despre care aș putea să vorbesc zile întregi. Este o tragedie. Astea sunt dramele, nu când pierzi un meci, o calificare. Tragedia este când pierzi un om ca Mircea Lucescu”, a spus Bobouţanu, citat de gsp.ro.
- Ce surpriză! Noul puști minune al Barcelonei, convocat la Campionatul Mondial
- Clauza uriaşă pe care Daniel Pancu o are în contractul cu CFR. Se va îmbogăţi dacă Varga îl dă afară
- Toată lumea la World Cup 2026, toată lumea în Universul Antena. Controversele de la Cupa Mondială
- Mihai Stoica anunţă două transferuri la FCSB: “Pe unul îl ştie şi Gigi”
- Jucătorul aflat pe lista lui Cristi Chivu a vorbit despre viitorul său: “Milano e un oraș foarte frumos”


































