News Alert | Gabriel Tamaş a reziliat contractul cu Astra la 8 zile după ce îl prelungise
De Dan Roșu
Publicat: 25.06.2020, 10:31
Actualizat: 12.05.2021, 11:00
„E adevarăt, am reziliat cu Astra. Nu vreau să fac alte comentarii”, a declarat Gabi Tamaș, pentru Prosport. Interesant e că pe 15 iunie îi expirase contractul fundaşului, care a semnat unul nou după numai două zile.
„Am reziliat cu Gabi Tamaș! Abia semnasem prelungirea, dar din motive personale pe care le-a invocat fotbalistul am ajuns la această situație”, a spus Dani Coman, pentru sursa citată.
Gabriel Tamaş, la Rapid?
Relaţia foarte bună pe care Tamaş o are cu fostul său agent, Florin Manea, l-a făcut pe jucătorul ajuns la 36 de ani să promită că va evolua pentru Rapid, în stagiunea viitoare, dacă giuleştenii vor promova.
Pe de altă parte, Tamaş susţinea că două luni petrecute departe de fotbal l-ar putea face să renunţe.
„Nu am cum să mă duc la altă echipă, pentru că în aceste două luni nu pot să joc la altă echipă. Dacă stau două luni, nu cred că aș mai avea puterea să revin în fotbal. Nu cred că aș mai putea să stau două luni fără fotbal”, a spus Tamaş.
- Gabriel Tamaş mai avea contract cu Astra până la finalul sezonului
- Fundaşul de 36 de ani poate ajunge la Rapid
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY