Ce amendă a primit Joan Laporta după ce a intrat peste arbitri în vestiar, la Real Madrid – Barcelona 3-1
De Alexandru Ivan
Publicat: 19.10.2022, 19:25
Joan Laporta a aflat ce amendă va avea de plătit după ce a dat năvală în vestiar peste arbitri, la derby-ul Real Madrid – Barcelona 3-1.
Nemulţumit de deciziile luate de brigada condusă de Jose Sanchez, Laporta nu a mai rezistat şi a intrat peste arbitri în vestiar. A acuzat că au fost luat decizii care au defavorizat-o clar pe Barcelona.
Ce a amendă va plăti Joan Laporta după ce a intrat peste arbitri în vestiar, la Real Madrid – Barcelona 3-1
Pentru gestul său, Joan Laporta a fost sancționat cu o amendă de 150 de euro, în baza articolului 133 din codul disciplinar, care include nerespectarea ordinelor, instrucțiunilor, acordurilor și a obligațiilor normative, a explicat sport.es.
Arbitrul a scris despre gestul lui Joan Laporta la capitolul „alte incidente”, în raportul meciul: „Odată ce meciul s-a încheiat și întreaga echipă de arbitri a ajuns în interiorul vestiarului, președintele FC Barcelona, domnul Joan Laporta Estruch, a solicitat, în mod repetat, explicații despre unele situații din meci. A fost invitat să părăsească vestiarul arbitrului„.
Xavi a tras concluziile, după o perioadă „neagră” la Barcelona
Barcelona traversează o perioadă dificilă. Pe lângă înfrângerea suferită în El Clasico, trupa lui Xavi păstrează doar şanse teoretice pentru a se califica în optimile Ligii Campionilor, după egalul dramatic cu Inter din runda precedentă.
Xavi a declarat că va înţelege decizia oficialilor clubului de a-l demite, în cazul în care îşi va rata obiectivul. Managerul catalan a mărturisit că, în ciuda rezultatelor modeste din ultima perioadă, şefii clubului de pe Camp Nou nu i-au comunicat nicio decizie în privinţa viitorului său.
„Dacă nu voi câștiga titlul, atunci vor exista consecințe, un alt antrenor m-ar putea înlocui. Sunt mereu pozitiv. Aș înțelege dacă patronul vrea să-mi transmită ceva, dar încă nu s-a întâmplat un asemenea lucru. Nu mi-a spus nimic. Dar, asta este Barcelona, antrenorii trebuie să câștige titlul și asta este și ținta noastră pentru acest sezon”, a declarat Xavi, citat de Marca.
Barcelona, învinsă de Real Madrid în „El Clasico”
Real Madrid a condus cu 2-0 în El Clasico, după golurile lui Karim Benzema și Fede Valverde. Francezul a înscris în minutul 12, după ce Vinicius a fost lansat pe contraatac de Toni Kroos. Valverde a marcat cu un șut de la marginea careului care nu i-a lăsat vreo șansă lui ter Stegen.
Barcelona a redus din diferență pe final, în minutul 84, prin Ferran Torres, care a înscris poarta goală după o cursă excelentă a lui Ansu Fati. Bucuria catalanilor nu a durat însă mult. Rodryo a închis tabela în prelungirile meciului, din penalty.
În urma succesului din El Clasico, Real Madrid a urcat pe primul loc în La Liga, la trei puncte de rivala Barcelona, care a coborât pe poziția secundă.
- Joan Laporta a intrat peste arbitri în vestiar, la Real Madrid – Barcelona 3-1
- Amenda primită de președintele Barcelonei
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY