Dacă n-ar fi prins cu fotbalul, Radu ar merge în aventură, în Asia Express.
Ionuţ Radu, fan convins al Asia Express
"Mi-a plăcut cel mai mult de fraţii Ristei, mi se păreau cei mai competitivi. Dar şi de Bontea, cu Fodor, toţi, mi-au plăcut toţi, aveau farmecul lor!", a reacţionat portarul român în exclusivitate pentru AntenaSport.
Împrumutat la Parma, Radu speră să revină la Inter din vară. Conte ar vrea să-l crească pentru anul viitor, ca să-i poata lua locul lui Handanovic. Walter Zenga a scris istorie la Inter şi e unul din idolii lui Radu.
"Îi datorez foarte multe Interului, pentru ce am, pentru ce sunt. Dezvoltându-mă uşor, uşor, o să ajung la un nivel foarte înalt…că va fi Inter, că va fi altă echipă", a mai spus căpitanul naţionalei de tineret al României la Campionatul European de anul trecut.
- Ionuţ Radu se întoarce la Inter
- Portarul român are o cotă de piaţă de 9.5 milioane de euro
- Franța - Senegal e marți, de la ora 22:00, în direct pe Antena 1 și LIVE pe AntenaPLAY
- Argentina - Algeria e miercuri noaptea, de la ora 04:00, în direct pe Antena 1 și LIVE pe AntenaPLAY
- Programul zilei a 6-a de la Campionatul Mondial. Ce meciuri sunt transmise în direct pe Antena 1 şi live în AntenaPLAY
- Iranianul Mohebi, gesturi şocante la gol. Suporterii au reacţionat: “Nemernic terorist”
- Istorie! Premieră la Cupa Mondială din 1958 încoace în ziua șocului Spania – Capul Verde
- FCSB, gata să-l transfere pe Octavian Popescu. Ce echipă a făcut ofertă pentru el
- Campionatul Mondial 2026 | Rezultate, program şi clasamente de la turneul final din Statele Unite, Canada şi Mexic
































