Denis Alibec şi-a dat acordul şi semnează. Întâlnire cu conducerea şi antrenorul clubului

Dan Roșu Publicat: 15 iunie 2026, 13:59

Comentarii
Denis Alibec şi-a dat acordul şi semnează. Întâlnire cu conducerea şi antrenorul clubului

Denis Alibec - Sport Pictures

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Denis Alibec (35 de ani) a ajuns la finalul contractului cu Farul Constanţa, dar povestea sa ca „marinar” va continua şi în sezonul viitor. Veteranul s-a înţeles cu dobrogenii pentru prelungirea înţelegerii.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

După ce la finalul stagiunii precedente, acesta a specificat că va lua curând o decizie legată de cariera sa, Alibec a primit oferta de prelungire din partea Farului.

Denis Alibec rămâne la Farul

Echipa lui Gică Popescu a obţinut acordul jucătorului, chiar dacă cele două părţi nu au semnat încă hârţiile oficiale, susţine digisport.ro.

După vacanţa în care s-a aflat după nuntă, Alibec s-a pus la masă cu oficialii clubului şi cu antrenorul Ioan Ovidiu Sabău, iar la finalul discuţiilor, s-a ajuns la un acord. În viitorul apropiat va fi făcut şi un anunţ oficial al clubului.

În cele 126 de meciuri adunate pentru Farul, Denis Alibec a adunat 41 de goluri şi 28 de pase decisive.

Reclamă
Reclamă

Ce spune Sabău despre Alibec

„Denis Alibec este un jucător care, dacă e pregătit, poate ajuta foarte mult. Eu am lucrat cu Dan Nistor, despre care se spunea că este mofturos și greu de antrenat. A avut cel mai bun an din cariera lui cu mine antrenor. Nu a fost deloc greu de antrenat. Era primul la antrenament, alerga și cel mai mult.

Cu astfel de oameni nu ai cum să nu te înțelegi. Ești lider la interviuri, în vestiar, dar cel mai mult trebuie să fii lider în teren. Trebuie să fii eficient și să ai o motivație. Contează cât de motivat e fiecare.

Ați văzut și Chipciu, care s-a întors și la națională. Sunt oameni serioși și nu ai ce să le reproșezi. Trebuie și jucătorii de la Farul să mă înțeleagă și pe mine, cum lucrez eu”, a spus Ioan Ovidiu Sabău, recent, pentru sursa citată anterior.

Reclamă
Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Va ajunge Dan Petrescu antrenorul FCSB în era "Gigi Becali"?
Loading ... Loading ...
Citește și:
0:13

Ianis Stoica, pe „val” în Portugalia: gol şi assist în remiza „nebună” obţinută de Estrela

0:04

Remarcaţii lui Gigi Becali după FCSB – Petrolul 2-2: „Jos pălăria. Sunt fotbalişti”

0:04

Meriton Korenica, categoric după ce FCSB s-a „încurcat” cu Petrolul: „Trebuie să învăţăm, să fim mai pregătiţi”

0:00

Denis Drăguş şi-a anunţat obiectivul la FCSB, după ce a debutat la echipa patronată de Gigi Becali!

23:50 14 sept.

„Meciul cu Craiova e decisiv?” Răspunsul lui Marius Baciu, după ce Gigi Becali i-a dat ultimatum la FCSB!

23:36 14 sept.

Inter 5-3 Udinese. Nebunie pe Meazza: echipa lui Chivu s-a dezlănțuit după 0-2 în minutul 16

1 Barcelona, ofertă monstruoasă pentru Julian Alvarez: 80.000.000 de euro şi un campion mondial 2 Ofertă de 15.000.000 de euro pentru Louis Munteanu! 3 Gigi Becali a distrus un jucător după egalul cu Petrolul: „Joacă la alibi! Nu poți așa!” Ce spune despre noile achiziții 4 Gata cu egalurile: penalty-uri după 90 de minute, echipa câștigătoare primește un punct în plus! Unde se va aplica noua regulă 5 FCSB – Petrolul 2-2. Meci „nebun” pe Arena Naţională, cu răsturnări de situaţie! Korenica, primul gol la roş-albaştri 6 Lovitură pentru Octavian Popescu în Grecia. Veste proastă după plecarea de la FCSB
Citește și