Închide meniul
Video

Interviu special cu Mircea Lucescu, la 80 de ani! Ce visa în tinereţe şi cele mai frumoase cadouri primite de-a lungul timpului

Publicat: 29 iulie 2025, 13:25 / Actualizat: 29 iulie 2025, 15:26

Comentarii

Mircea Lucescu, în timpul unui interviu - Antena Sport

Mircea Lucescu împlineşte marţi 80 de ani şi a oferit un interviu special pentru Antena Sport, în care a vorbit despre carieră, cadourile primite de-a lungul timpului, dar şi despre importanţa calificării la World Cup 2026, competiţie transmisă exclusiv în Universul Antena.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Interviu special cu Mircea Lucescu, la 80 de ani

Care a fost meciul care v-a rămas la suflet, în tot acest timp?

Nu e un lucru pe care să îl pot spune, au fost 1.600 de meciuri, plus cele amicale, au fost peste 2.100 de meciuri la cel mai înalt nivel. E greu să alegi doar unul dintre ele. Au fost toate cu aceeaşi amprentă, victorie sau înfrângere. Trebuie să fii echilibrat, să nu te bucuri prea tare la victorie, să nu fii prea trist la înfrângere. E un echilibru de care jucătorii au nevoie. Doar antrenorul e cel care nu se poate supăra după un meci, pentru că are imediat un alt meci de pregătit. Viaţa a fost de aşa natură, încât toate aceste emoţii, senzaţii le-am avut la toate meciurile, indiferent că am jucat cu Real Madrid, Liverpool sau Chelsea. Sau cele din campionatul intern sau din Liga B de la Corvinul. Există aceeaşi preocupare.

Ce visa Mircea Lucescu la 20 de ani?

Am şi spus, visele nu au început la 20 de ani, visele au început în momentul în care am dat prima dată cu piciorul în minge. Sunt momentele în care am ascultat prima transmisie radiofonică a unui meci al echipei naţionale. Poate şi atmosfera pe stadioane era cu totul altfel. Oamenii aveau o singură bucurie în sportul de performanţă, fotbalul. Erau ataşaţi de echipele lor de club. Atmosfera era impresionantă, nu o mai regăsesc azi, indiferent ce am face. Dacă nu reuşim o performanţă remarcabilă, e greu ca fanii să se entuziasmeze. Îmi doresc să văd ce se întâmplă pe stadioanele din Anglia, unde nu contează dacă echipa pierde sau câştigă, sunt trup şi suflet alături de club. Nu părăsesc stadionul, nu părăsesc fotbalul.

Ce le-aţi spune unor copii că înseamnă Cupa Mondială?

Nu trebuie să facă copiii, trebuie să facem noi. Un succes nu este rezultatul unei singure persoane, unui singur antrenor sau unui singur jucător. Succesul este rezultatul unei angrenări totale în jurul echipei. Succesul este palpabil. Atunci când apar astfel de momente de linişte, apar şi performanţele.

Care e cel mai frumos cadou primit de Mircea Lucescu de-a lungul timpului?

Petrecerile pe care mi le organiza preşedintele lui Şahtior, Rinat Ahmetov de ziua mea. Erau extraordinare, imediat după meci, pe stadion, sau la hotel. Avea şi posibilităţi şi mă trata la un nivel incredibil. Simţeam că tot ce am făcut nu e de pomană. Am dăruit oamenilor bucurii. Mai mult decât cadourile materiale, ce mă făcea să mă simt bine era simpatia oamenilor, bucuria lor, sensul lor de ataşament. Era cadoul cel ami frumos pe care îl puteam primi.

Reclamă
Reclamă

La 80 de ani, este cea mai mare dorinţă a lui Mircea Lucescu să ducă echipa la World Cup 2026?

Cea mai mare dorinţă este să am şansa să găsesc cele mai bune soluţii, să am şansa să găsesc jucătorii în cea mai bună formă sportivă. Să avem şi puţin noroc, că ne-a cam lipsit. Ne-a cam lipsit cu Bosnia şi Austria. Ne trebuie un mănunchi de aspecte extrem de importante pentru a ajunge la performanţă. Mi-aş dori nu numai pentru mine, ci pentru jucători şi pentru copiii care vin din urmă şi care trebuie să se alimenteze cu o performanţă naţională. Aş vrea să le dăm o satisfacţie acestor suporteri pe care îi vedem la meciurile echipei naţionale şi care dau un exemplu tuturor suporterilor echipelor de club de modul în care se manifestă. Mulţi dintre ei trăiesc în străinătate. Ataşamentul lor faţă de echipa naţională şi faţă de ţară este deosebit. Băieţii au o obligaţie faţă de ei. Trebuie să ştie ce înseamnă echipa naţională pentru ei.

Sunt 55 de ani de când eraţi la Mondialul din 1970…

De ce mă faceţi să devin nostalgic? Important e pentru noi să trăim în prezent şi să ne gândim doar la viitor. Trebuie să luăm doar învăţămintele din trecut, retrăirea unor momente cu totul deosebite, fie că sunt de victorie, fie că sunt de înfrângere. Pentru fiecare jucător, ce s-a întâmplat în carieră, îi ajută în viitor. Voi pune 4 generaţii faţă în faţă, pentru a le mulţumi că au fost alături de mine, care m-au ajutat în această carieră atât de lungă pe care am avut-o şi care sper să continue.

Reclamă
Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Va reuși Daniel Pancu să o califice pe CFR Cluj în play-off?
Loading ... Loading ...
Citește și:
0:30 3 nov.
LIVE VIDEONew Orleans Pelicans – Oklahoma City Thunder se joacă ACUM. Thunder caută să îşi extindă seria de invincibilitate
0:03 3 nov.
“Frustrarea e mare!” Mihai Rotaru a pus tunurile pe arbitraj, după Universitatea Craiova – Rapid 2-2: “Cerem să fim respectaţi”
23:40
Verdictul specialistului după ce Craiova a primit penalty la ultima fază a meciului cu Rapid. Jucătorul lăudat: „Stofă de stofă”
23:36
Legenda Craiovei s-a revoltat, după ce Mirel Rădoi a plecat în timpul meciului cu Rapid: “Nu are voie să plece!”
23:31
Victor Angelescu nu se teme de FCSB! Discurs războinic, după 2-2 cu Craiova: „Putem să câștigăm titlul”
23:11
Mirel Rădoi a spus de ce a plecat la vestiare înainte de finalul din Univ. Craiova – Rapid 2-2: „Nu am mai avut răbdare”
1 Neluțu Varga, anunț uriaș pentru CFR Cluj: „Toată lumea trebuie să își facă treaba” 2 Au furat 88 de milioane de euro în jaful secolului și au fost prinși la stadion, la meciul echipei favorite 3 Gigi Becali, anunţ la miezul nopţii despre viitorul lui Denis Alibec 4 Dani Coman, replică devastatoare după derapajul lui Gigi Becali: “S-ar putea să nu-l poată spăla nici tot Argeșul” 5 Daniel Opriţa a sărit la scandal după ce Steaua a pierdut în Ghencea. Penalty executat mult peste poartă 6 Derapaj al lui Gigi Becali! Jucătorul care nu va mai ajunge la FCSB: “Au făcut pe șmecherii, pe jigodiile, acum la revedere”
Citește și