Convocat în ultimul moment de Carlo Ancelotti, Neymar a primit vestea cu mare entuziasm şi a fost emoţionat până aproape de lacrimi de decizia luată de tehnicianul italian.
Totuşi, atacantul de la Santos a avut probleme medicale şi a venit cu ele la echipa naţională, iar acestea l-au ţinut în afara lotului pentru duelul cu Maroc, primul al Selecao de la Cupa Mondială 2026.
Neymar a mers cu colegii săi la stadion pentru meciul pe care Brazilia îl joacă cu Maroc
Superstarul sud-american a fost însă dornic să fie alături de colegii săi la partida cu africanii şi a făcut deplasarea la stadion. Neymar a hotărât împreună cu stafful să stea pe banca de rezerve şi să facă parte astfel din toată atmosfera şi pregătirea de dinainte de partidă, fiind în acelaşi timp un sprijin pentru colegi, dar şi încărcare din punct de vedere mental înainte de al doilea meci, când este preconizat că poate evolua.
Informaţiile de ultim moment spun că Ancelotti o să-l includă în lot pe Neymar pentru partida cu Haiti, cea care este considerată a fi facilă, în contextul în care adversarii nu au o cotă de piaţă foarte ridicată. Astfel, atacantul ar intra în ritm de joc şi ar fi gata pentru ultima partidă din grupe, cu Scoţia, după care să poată emite pretenţii de titular în fazele eliminatorii.
Neymar, cel mai bun marcator din istoria naţionalei Braziliei
Neymar are 128 de selecții pentru naționala Braziliei. De-a lungul carierei internaționale, el a marcat 79 de goluri, fiind cel mai bun marcator din istoria selecționatei Braziliei, iar acum revine în tricoul naţionalei după o absenţă de peste 2 ani şi jumătate.
Ancelotti a recunoscut că a avut de ales între Neymar şi atacantul lui Chelsea, Joao Pedro, şi a preferat în cele din urmă să meargă pe mâna starului de Santos.
Echipele la Brazilia – Maroc
Brazilia (4-2-3-1): Alisson – R. Ibanez, Marquinhos, Gabriel, Douglas Santos – Bruno Guimaraes, Casemiro – Raphinha, L. Paqueta, Vinicius – I. Thiago
Rezerve: Weverton, Ederson, Danilo, Bremer, Alex Sandro, Cunho, Danilo Santos, Ederson, Endrick, Fabinho, Leo Pererira, Luiz Henrique, Martinelli, Rayan
Maroc (4-2-3-1): Bono – Hakimi, Diop, Riad, Mazraoui – Bouaddi, El Aynaoui – B. Diaz, Ounahi, Khannouss – Saibari
Rezerve: Tagnouti, Munir, El Mourabet, El Kaabi, Belammari, Amrabat, Amaimouni, El Ouahdi, Halhal, Rahimi, Saadane, Salah-Eddine, Sbai, Talbi, Yassine
- Sancțiuni uriașe pentru Argentina după incidentele din finala Cupei Mondiale! Suspendări și amenzi record
- Ziua în care Argentina lui Messi a bătut Anglia la Cupa Mondială va rămâne în istorie! Anunţul vicecampioanei din 2026
- Aroganţa supremă a Argentinei după victoria cu Anglia. Decizia oficială luată de federaţie
- „Bărbații își țin promisiunile!” Gavi și-a vopsit părul roz! Yamal a reacționat imediat
- Halucinant. Infantino, acuzat de șantaj de președintele unei federații: „Ni s-a spus că sprijinirea lui Infantino…”































