Închide meniul

Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap

Publicat: 26 aprilie 2024, 8:57

Reclamă
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap

Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani

Michael Schumacher - Profimedia Images

Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani. Felix Damm este avocatul care se ocupă de relaţia cu presa a familiei Schumacher de 15 ani.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Pentru prima oară acesta a vorbit despre imaginea pe care nu o poate uita, aceea în care zeci de reporteri s-au adunat pentru a afla totul despre starea lui Schumi, după teribilul accident din decembrie 2013.

Aşa cum spaniolii de la Marca au anunţat, locuinţa în care este tratat Michael Schumacher în ultimul deceniu a fost transformată într-un adevărat spital, în care medici şi asistente îi acordă ajutorul în fiecare moment.

Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani

„Încă am în cap imaginea cu jurnaliştii şi fotografii care, la câteva zile după accident, aşteptau informaţii în curtea spitalului de la Grenoble. Ca să fie eliberată presiunea, primele informaţii au fost făcute publice într-o conferinţă de presă.

Pe de altă parte, tot timpul familia şi-a dorit să fie protejate informaţiile private. Am discutat foarte mult despre ce să anunţăm în presă. Un ultim raport despre starea lui Michael nu ar fi liniştit apele. Oamenii ar fi venit cu întrebări despre anumite update-uri”, a spus Damm, care este avocatul familiei, din 2008, citat de El Nacional.

Reclamă

Ce avere a ajuns să aibă Michael Schumacher, la aproape 20 de ani de când a devenit miliardar

În 2005, Michael Schumacher ajungea la un miliard de dolari câştigaţi din sport. Între timp, după accidentul care i-a schimbat total viaţa, el a ajuns să aibă o avere de 780 de milioane de dolari.

Pe vremea când era pilot la Mercedes, Schumacher câştigă anual un salariu de 20 de milioane de dolari. În timpul carierei sale, el ar fi primit 10 milioane de dolari pe an de la sponsorul Shell, doar pentru a purta o şapcă branduită în public.

Printre domeniile pe care le deţine Michael Schumacher, se pot enumera cele de la lacul Geneva şi din Emiratele Arabe Unite.

Reclamă 4 / 0/3

Michael Schumcher, la 55 de ani

Michael Schumacher s-a născut la 3 ianuarie 1969, în localitatea Hurth, situată în vestul Germaniei, în landul Nordrhein-Westfalen. El a debutat în Formula 1 la vârsta de 22 de ani, la volanul unui monopost Jordan, în august 1991, în Marele Premiu al Belgiei, desfăşurat pe circuitul Spa-Francorchamps şi a obţinut prima victorie un an mai târziu, pe acelaşi circuit.

Schumacher are în palmares şapte titluri de campion mondial, în 1994, 1995 (ambele cu Beneton), 2000, 2001, 2002, 2003 şi 2004 (toate cinci cu Ferrari).

El s-a retras prima dată din Formula 1 la finalul anului 2006, apoi a revenit în Marele Circ în 2010. Însă în trei sezoane petrecute la Mercedes germanul nu a mai arătat forma care l-a consacrat. Michael Schumacher nu a reuşit în această a doua etapă a carierei decât un loc 3, la Valencia, în 2012, şi patru clasări pe locul 4.

Ca pilot, Schumacher a avut un singur accident serios. La 11 iulie 1999, campionul german a suferit o dublă fractură de tibie şi peroneu la piciorul drept, după ce monopostul Ferrari condus de el a părăsit pista şi a izbit puternic un zid de protecţie format din cauciucuri. El a lipsit atunci 98 de zile din F1, şase curse, revenind la ultimele două Grand Prix-uri ale sezonului.

Michael este căsătorit cu Corinna din 1995 şi au doi copii, Gina Maria (27 ani) şi Mick (25 de ani). Familia Schumacher s-a stabilit în anul 2007, la Gland, Elveţia, o staţiune pe malul lacului Leman, în apropiere de Geneva.

Citește și:

Va termina Bayer Leverkusen sezonul fără înfrângere?

Loading ... Loading ...
Reclamă
Ultimele știri
21:17 Jaqueline Cristian, victorie în prima rundă a calificărilor al turneului de la Roma! A învins-o pe Hailey Baptiste în 3 seturi 21:00 LIVE TEXTUniversitatea Craiova – FCSB 1-0. Raul Silva a deschis rapid scorul! Oltenii continuă lupta pentru locul 2 în faţa campioanei 20:45 Toate scenariile prin care Dinamo se salvează de la retrogradare. „Câinii” au nevoie de un miracol în ultima etapă 20:41 Mircea Rednic e în culmea fericirii după ce a câştigat play-out-ul şi avertizează Dinamo: „Ajutaţi-vă voi, nu m-aţi susţinut” 20:22 U Cluj a realizat un transfer înainte de finalul sezonului! Prima întărire pentru Ioan Ovidiu Sabău 19:58 Dinamo şi FCU Craiova, ultimele clasate în Liga 1! Cum arată clasamentul în play-out înaintea ultimei etape 19:46 „O să ajung în București!” Jose Mourinho, mesaj fabulos pentru Gică Popescu! Ce i-a transmis „The Special One” 19:40 UTA – FCU Craiova 3-1. Oltenii lui Mititelu sunt pe ultimul loc în Liga 1! UTA e campioana play-out-ului 19:25 Florin Prunea, verdict despre corectitudinea meciului Hermannstadt – Poli Iași 0-1! Ce a spus despre șansele lui Dinamo 19:08 FotoDaniel Pancu, fotografie superbă cu soţia lui, în Iaşi, în ziua victoriei uriaşe a lui Poli: „Te iubesc” Vezi toate știrile
Citește și