Antrenorul român Răzvan Lucescu (57 de ani) a făcut un gest superb în memoria regretatului său tată, marele Mircea Lucescu, ce a decedat pe 7 aprilie.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Răzvan Lucescu a comemorat 40 de zile de la decesul tatălui său printr-o pomenire a lui Mircea Lucescu la cantina socială a Centrului „Sfântul Ierarh Nectarie”.

Răzvan Lucescu, gest superb în memoria tatălui său, regretatul Mircea Lucescu

„Astăzi, la cantina socială a Centrului „Sfântul Ierarh Nectarie”, familia Lucescu a făcut pomenirea pentru domnul Mircea Lucescu și a oferit peste 100 de porții de mâncare copiilor și bătrânilor din comunitatea noastră.

Un gest care ne-a impresionat profund a fost faptul că domnul Răzvan Lucescu nu doar că a fost prezent, ci a servit personal copiii și beneficiarii centrului nostru, stând aproape de oameni cu multă discreție și căldură sufletească.

Într-o lume în care mulți aleg să ajute de la distanță, există și oameni care vin, privesc în ochi un copil, schimbă o vorbă cu un bătrân și oferă nu doar o masă caldă, ci și respect, atenție și omenie.

Le mulțumim pentru dragoste, pentru smerenia și pentru exemplul frumos oferit astăzi tuturor.

Dumnezeu să primească pomenirea și să binecuvânteze această familie!”, a transmis preotul Florin Danu, pe Facebook.

Marele antrenor Mircea Lucescu a decedat pe 7 aprilie, la vârsta de 80 de ani. „Il Luce” a cucerit 35 de trofee majore în cariera de antrenor, fiind pe locul 3 într-un clasament al celor mai titraţi tehnicieni din istorie, după Sir Alex Ferguson şi Pep Guardiola.

Au fost momente de reculegere în memoria lui Mircea Lucescu la toate meciurile europene de după decesul regretatului antrenor român.

 

Gestul superb al lui Răzvan Lucescu, în memoria tatălui său, la 40 de zile de la decesul lui Mircea Lucescu! Gestul superb al lui Răzvan Lucescu, în memoria tatălui său, la 40 de zile de la decesul lui Mircea Lucescu! Gestul superb al lui Răzvan Lucescu, în memoria tatălui său, la 40 de zile de la decesul lui Mircea Lucescu! Gestul superb al lui Răzvan Lucescu, în memoria tatălui său, la 40 de zile de la decesul lui Mircea Lucescu!
Mai multe fotografii