Foto

Imagini tulburătoare de la înmormântarea lui Constantin Covaciu

Radu Constantin Publicat: 4 august 2026, 19:11

Comentarii
Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Constantin „Gogu” Covaciu, maseur al echipei Dinamo 2, a fost înmormântat astăzi, la patru zile după accidentul cumplit de la Câmpulung, în care microbuzul închiriat ce transporta formația secundă a scăpat de sub control și s-a izbit de un copac de pe marginea drumului.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Ceremonia a avut loc cu întârziere, după ce familia s‑a confruntat cu imposibilitatea de a achita locul de veci, în condițiile în care clubul nu a acoperit integral suma solicitată.

„Deocamdată, în acest moment, nu știm unde să-l îngropăm, fiindcă noi nu avem un loc de veci. Dinamo s-a angajat să suporte toate costurile legate de această tragedie, fiindcă tatăl meu a murit în timpul serviciului pentru club, însoțind echipa de fotbal spre antrenament. Noi am găsit un loc de veci, dar proprietara ne-a cerut 10.000 de euro. Am transmis asta către club, dar am primit un răspuns stupefiant”, spunea Daniel Covaciu despre situaţia incredibilă trăită.

Astăzi, suflarea dinamovistă şi-a luat rămas bun de la Constantin Covaciu, iar printre cei prezenţi s-au numărat şi juniorii aflaţi în autocarul groazei, dar şi Adrian Ropotan. Imaginile sunt şocante, câţiva juniori venind în cârje sau chiar scaun cu rotile. Imaginile dureroase vorbesc de la sine.

Adrian Ropotan - imagini şoc - captură video Pro Sport
Adrian Ropotan – imagini şoc – captură video Pro Sport

Pro Sport scrie că la Cimitirul Reînvierea și-a făcut apariția și Florin Drăgan, delegatul CCJ, implicat și el în tragicul accident rutier. Alte nume importante, precum Ionel Dănciulescu, Cosmin Moți, Gabriel Torje sau Robert Moldoveanu, fostul administrator special al celor de la Dinamo București, Vlad Iacob sau Iulian Mihăescu au venit să-i aduce un ultim omagiu lui Constantin Covaciu.

Reclamă
Reclamă

 

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Cine va câştiga titlul în La Liga?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
23:54

David Popovici a dezvăluit o schimbare majoră în 2026: „Asta mi-a plăcut mai mult sezonul ăsta”

23:51

E gata! Trabzonspor a anunţat ce se întâmplă, de fapt, cu Denis Drăguş în următorul sezon

23:23

„Nepotrivit”. Conducerea Universităţii Craiova, reacţie fermă după ce Ştefan Baiaram şi-a ieşit din minţi

23:00

EXCLUSIVAnderson Ceara a semnat! Jucătorul dorit de FCSB a dat lovitura şi va avea un salariu uriaş

22:42

Filipe Coelho, prima reacţie după scandalul uriaş făcut de Ştefan Baiaram: „Cu mine nu are nimic”

22:40

„Nu ni s-a întâmplat asta niciodată”. Vladimir Screciu, şocat de ce s-a întâmplat în Universitatea Craiova – KuPS 2-1

1 Reacţia presei din Rusia după ce David Popovici l-a bătut pe Egor Kornev 2 NEWS ALERTAvem partidele din play-off-ul Cupei României! Misiune grea pentru Steaua. Cu cine au picat celelalte echipe din Liga 1 3 NEWS ALERTDavid Popovici, în finala probei de 200 m liber cu cel mai bun timp! O nouă demonstraţie de forţă la Europenele de la Paris 4 Adrian Mutu, acord total cu CFR Cluj. Neluţu Varga a găsit antrenor, după refuzul lui Marius Şumudică 5 „Tun” financiar dat de Universitatea Craiova, după calificarea în play-off-ul Europa League. Câţi bani a încasat 6 Încă două transferuri la Dinamo. Andrei Nicolescu a făcut anunţul: „Trebuie să fim pregătiţi”
Citește și