Adrian Mutu, încântat de jucătorii României U21. "Unde nu au ajuns cu picioarele, au ajuns cu inima!" Când îi cinsteşte pe tinerii fotbalişti
De Iulian Focșăneanu
Publicat: 4.09.2020, 18:34
Mutu speră să cale pe urmele lui Mirel Rădoi şi să ajungă la Campionatul European cu reprezentativa sub 21 de ani. Mai are trei puncte de recuperat faţă de liderul grupei 8, Danemarca U21.
Adrian Mutu, laude la adresa fotbaliştilor României U21
„Ăsta era scopul, cele 3 puncte. Mă bucur foarte mult. Am făcut un meci foarte bun, chiar dacă a fost terenul greu. Am suferit puţin la fazele fixe ale lor, dar în repriza a doua ne-am creat foarte multe ocazii de gol.
Eram pregătiţi şi mă bucur că băieţii au rezistat, au dovedit că au ambiţie. Unde nu au ajuns cu picioarele au ajuns cu inima. Au arătat o atitudine bune faţă de această naţională, faţă de tricoul galben. Astăzi au dovedit că au o inimă mare, că au atitudinea corectă. Luăm meci cu meci, nu ne gândim la asta. Încercăm să câştigăm cât mai multe puncte şi la final vom vedea„, a declarat Adrian Mutu.
Adrian Mutu nu se grăbeşte să îşi cinstească jucătorii. Aşteaptă un succes şi săptămâna viitoare!
„Mai avem un meci cu Malta. Mâine plecăm în Malta, dacă îmi iau trei puncte şi acolo le fac cinste„, a glumit selecţionerul României U21.
- Finlanda U21 - România U21 1-3
- Mutu a debutat cu o victorie pe banca naţionalei de tineret
- Sporting - Benfica e duminică, de la ora 22:30, live în AntenaPLAY
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY