Toată lumea la World Cup 2026, toată lumea în Universul Antena! Povestea golgheterului all-time al Cupei Mondiale
O vară mondială ne așteaptă, avem World Cup din 11 iunie, un turneu cum n-a mai fost. 104 meciuri de sărbătoare, 104 finale de Super Bowl, cum le anunță americanii. Toată acțiunea, tot spectacolul se vede în Universul Antena.
În așteptarea carnavalului, o întrebare bună de quiz. Cine este cel mai tare marcator din istoria World Cup? Nu e chiar ușor de intuit, pentru că nu e puțin lucru să fie cineva peste brazilianul Ronaldo, peste Pele, Gerd Muller sau Messi.
Răspunsul: neamțul Miroslav Klose, în continuare el. E golgheterul all-time al Campionatului Mondial cu 16 reușite la turneele din perioada 2002-2014. Golurile lui au adus Germania în două finale mondiale, una dintre ele câștigată în 2014 în fața Argentinei lui Leo Messi.
Pentru cei care l-au prins, Klose a rămas memorabil și prin felul în care își celebra golurile. Făcea un salt după fiecare gol, tocmai de asta primise porecla “SaltoKlose”. Lucrurile se pot schimba vara asta în America. Klose ar putea fi “detronat”, iar primul care vine să îi ia recordul e chiar Messi.
Klose este urmat în clasamentul marcatorilor de doi jucători care nu mai sunt în activitate. Brazilianul Ronaldo are 15 goluri în total, iar Gerd Muller 14. Așadar, Messi e primul în cărți, Messi are nevoie de încă un turneu mare în momentul de față. În momentul ăsta, are 13 goluri marcate, iar în ediția precedentă, în Qatar, a înscris de șapte ori.
Dar Messi nu e singurul care îl poate ajunge pe Klose. Și Mbappe, cu 12 reușite, ar putea deveni vara asta cel mai mare marcator din istoria Mondialului. La distanță destul de mare, dar nu imposibil de recuperat, sunt alți doi atacanți care promit goluri multe la Mondialul din America.
Englezul Harry Kane, dar și superstarul Portugaliei, Cristiano Ronaldo, fiecare are câte opt goluri marcate. Ronaldo a înscris la cinci ediții diferite, fiind primul jucător care reușește asta, iar Kane a fost golgheterul Mondialului din 2018, cu șase goluri înscrise.
Să fie ăsta anul în care Klose e “detronat”? O să descoperim asta împreună.