Fostul fotbalist german Miroslav Klose, care deţine recordul pentru cele mai multe goluri înscrise în istoria Cupei Mondiale, consideră că recordul său de 16 goluri marcate între 2002 şi 2014 va fi doborât la Cupa Mondială din 2026 şi îi vede pe Kylian Mbappe şi Lionel Messi printre candidaţii pentru a realiza această performanţă, relatează EFE.
„Mă aştept ca recordul meu să fie doborât la acest turneu. Odată cu creşterea numărului de echipe, există mai multe meciuri şi, prin urmare, mai multe ocazii de a marca goluri şi cred că Argentina şi Franţa vor ajunge departe”, a declarat Klose într-un interviu acordat ziarului Suddeutsche Zeitung.
Recordul lui Klose e în pericol la Campionatul Mondial
„Nu am nimic împotriva acestui lucru, recordurile sunt menite să fie doborâte şi aş fi fericit dacă Messi ar face-o. Întotdeauna am fost un mare fan al lui Messi, Messi este un geniu. Şi am, de asemenea, mult respect pentru selecţionerul argentinian, Lionel Scaloni”, a spus Klose.
Klose şi Scaloni au fost coechipieri la Lazio şi, potrivit fostului internaţional german, între cei doi s-a menţinut o prietenie.
Messi a marcat 13 goluri în turneele Cupei Mondiale, fiind la trei goluri distanţă de egalarea recordului lui Klose. Mbappe are 12 goluri marcate la Cupa Mondială.
- Sancțiuni uriașe pentru Argentina după incidentele din finala Cupei Mondiale! Suspendări și amenzi record
- Ziua în care Argentina lui Messi a bătut Anglia la Cupa Mondială va rămâne în istorie! Anunţul vicecampioanei din 2026
- Aroganţa supremă a Argentinei după victoria cu Anglia. Decizia oficială luată de federaţie
- „Bărbații își țin promisiunile!” Gavi și-a vopsit părul roz! Yamal a reacționat imediat
- Halucinant. Infantino, acuzat de șantaj de președintele unei federații: „Ni s-a spus că sprijinirea lui Infantino…”

































