Foto

„Victorie sau moarte!” Povestea singurului om care a jucat două finale de Cupa Mondială cu două naționale diferite

Ionuţ Axinescu Publicat: 20 aprilie 2026, 18:06

Comentarii
Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google

De-a lungul anilor, mai mulți jucători au disputat câte două finale de Campionat Mondial. Dar unul singur a făcut-o pentru două echipe naționale diferite: Luis Felipe Monti, zis și „Dublu Lat” datorită constituției sale atletice.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Mijlocaș defensiv cu o prezență fizică impunătoare, deși nu avea decât 1,70 metri, Monti a jucat pentru Argentina în finala Mondialului din 1930, iar patru ani mai târziu a reprezentat Italia în ultimul act cu Cehoslovacia. A rămas faimos și pentru o frază rostită, peste ani: „În 1930, în Uruguay, voiau să mă omoare dacă aș fi câștigat. În Italia, patru ani mai târziu, dacă aș fi pierdut”.

Dublu Lat”, o forță a naturii

Născut în 1901, lângă Buenos Aires, Luis Monti a muncit de mic la ferma părinților săi. Drept răsplată, tatăl lui îl ducea să vadă meciuri de fotbal în capitală, așa că pasiunea lui Monti pentru sport a apărut firesc. Până să se oprească definitiv la fotbal, a practicat atletismul, care l-a ajutat să-și clădească un corp puternic, plin de mușchi.

Fotbalul l-a început la Huracán, a trecut apoi o scurtă perioadă pe la Boca Juniors, fără să joace însă niciun meci, după care a ajuns la San Lorenzo, unde avea să joace din 1922 până în 1930. Din 1924, a evoluat constant și pentru naționala Argentinei, alături de care a câștigat Campionatul Sud-American și medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Amsterdam, în 1928.

Reclamă
Reclamă

Teroare”, cel fără de teamă, a cerut să nu joace finala din 1930

Absolut normal, Monti a fost convocat și pentru primul Mondial din istorie, cel din 1930, în Uruguay. Om de bază, despre care argentinienii spuneau că nu se temea de nimeni și nimic, Monti s-a remarcat prin jocul său extrem de dur, fiind poreclit „Teroare” de uruguayeni. Culmea, deși nu era un marcator, a înscris golul victoriei cu Franța (1-0), primul al Argentinei la un turneu final.

În dimineața finalei contra echipei țării gazdă, curajosul Monti i-a cerut antrenorului să nu joace. Zumelzú, înlocuitorul său, era însă accidentat, așa că staff-ul Argentinei a trebuit să-l convingă să intre totuși pe teren. Nu a fost o misiune ușoară deloc. Delegația argentiniană a apelat inclusiv la președintele lui San Lorenzo, echipa de club a lui Monti. În cele din urmă, „Dublu Lat” s-a înduplecat.

Reclamă

M-au amenințat că îmi vor ucide mama și sora!”

Luis Monti a evoluat în acea finală de pe 30 iulie 1930, câștigată cu 4-2 de Uruguay, dar n-a fost deloc în apele lui. Niciun tackle caracteristic lui, nicio intrare sănătoasă la minge, niciun adversar tăvălit. A fost mult prea cuminte, iar fanii și presa din Argentina, dezamăgiți de atitudinea lui, l-au acuzat că a fost „fricos”, ba chiar că și-ar fi vândut țara.

Explicația acelei prestații? „Am fost amenințat că îmi vor ucide mama și sora dacă învingem. Aveau adresa, toate datele, mi-au arătat până și o fotografie cu mama având un pistol la cap. Eram terorizat. Nu ar fi trebuit să joc, i-am prejudiciat pe colegii mei”, mărturisea Monti, peste ani, în publicația argentiniană Clarín.

  • World Cup 2026 va avea loc în perioada 11 iunie – 19 iulie şi va fi transmis exclusiv în Universul Antena.

Transferul la Juventus și debutul în naționala Italiei

La câteva săptămâni după trista finală a Mondialului din 1930, doi italieni au venit la el acasă și i-au oferit echivalentul a opt mii de dolari, casă și mașină pentru a trece oceanul și a se transfera la Juventus. O ofertă de nerefuzat, pe care a acceptat-o fără să clipească, chiar dacă a trebuit să ia pauză timp de un an înainte să schimbe echipa, așa cum prevedea regulamentul acelor vremuri.

În vara lui 1931, Monti a ajuns în Italia, iar în câteva săptămâni, după ce a slăbit 11 kilograme, era din nou gata de joc. S-a impus imediat la Juventus și curând a schimbat și echipa națională. Monti avea strămoși în regiunea italiană Emilia-Romagna, așa că era eligibil să joace pentru Squadra Azzurra, pe care dictatorul Benito Mussolini o voia puternică pentru a servi ca propagandă a regimului său. Selecționerul Vittorio Pozzo l-a convocat imediat și l-a transformat în om de bază la mijlocul terenului. A primit și o nouă poreclă: nu mai era „Dublu Lat”, ci „Leul Albastru”.

Victorie sau moarte!”

La Campionatul Mondial din 1934, jucat chiar în „Cizmă”, Luis Monti a evoluat în toate meciurile pentru Italia. Spre deosebire de turneul din urmă cu patru ani, de această dată totul avea să se termine cu bine, mai ales că Mussolini nu a lăsat nimic la voia întâmplării. Italia a câștigat finala cu Cehoslovacia, scor 2-1 după prelungiri, și Monti a devenit campion mondial. Sigur, nu fără peripeții.

Chiar înaintea finalei, Mussolini a coborât în vestiar să ne motiveze. Îl văd și acum ca și cum ar fi în fața mea. Impunător. Cu mâinile în șolduri și o voce răgușită, ne-a zis: ‘Băieți, câștigați sau veți fi trimiși în armată.’ Apoi am primit o telegramă: ‘Victorie sau moarte.’ Am încremenit”, rememora Monti, în presa din Argentina.

  • Retras în 1939, Luis Monti a devenit antrenor și a pregătit diverse echipe, printre care Juventus, Atalanta sau Pisa.

  • În 1950, s-a întors în orașul natal din Argentina, unde a lucrat multă vreme ca profesor de sport.

  • Monti a încetat din viață în 1983, la 82 de ani.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Va reuși Marius Baciu să ducă FCSB în preliminariile Conference League?
Loading ... Loading ...
Citește și:
Citește și