Darius Olaru are şanse mari să plece de la FCSB în această perioadă de mercato, după ce inclusiv patronul Gigi Becali a anunțat că este dispus să își lase căpitanul să plece pe 3 milioane de euro. Recent, s-a aflat și numele clubului care dorește să obțină semnătura mijlocașului roș-albaștrilor, iar acela este Royale Union Saint-Gilloise.
FCSB își dorește să se întărească în această perioadă de mercato după ce a ajuns în premieră în play-out, iar roș-albaștrii au rezolvat transferurile lui Anderson Ceara și Shaquil Delos. Cu toate acestea, echipa lui Marius Baciu ar urma să sufere și o pierdere serioasă, pentru că Gigi Becali a declarat că Darius Olaru poate pleca de la o echipă din vest.
Darius Olaru poate juca în Champions League în sezonul viitor
Deși latifundiarul din Pipera a transmis că formația care este pe urmele fotbalistului său este din Olanda, de fapt țara din care se află clubul ar fi alta. Potrivit fanatik.ro, nu un club din Eredivisie îl vrea pe Olaru, ci unul din Belgia, mai exact Royale Union Saint-Gilloise.
Sezonul trecut, echipa care pune pe masă 3 milioane de euro pentru mijlocașul FCSB-ului a terminat pe locul secund, urmând să joace în preliminariile Ligii Campionilor, unde va porni din turul 3 preliminar, unde nu va fi cap de serie. În cazul în care transferul lui Olaru la Royale Union SG se va perfecta, atunci românul va avea șansa să câștige un trofeu chiar la primul meci oficial pentru noua echipă.
Pe 2 august, vicecampioana Belgiei o întâlnește pe Club Brugge în Supercupa Europei, după ce sezonul trecut a câștigat Cupa Belgiei.
În prezent, lotul belgienilor este cotat la 134 milioane de euro pe Transfermarkt, iar cel mai valoros mijlocaș central este algerianul Adem Zorgane, care valorează 12 milioane de euro.
- Cristi Borcea ştie de ce Dinamo e pe primul loc în Liga 1: „Toată lumea a sărit în capul meu!”
- Rapid – FC Voluntari LIVE TEXT (21:30). Giuleştenii caută să se menţină în lupta pentru titlu. Echipele probabile
- „El dă tonul”. A numit jucătorul „numărul unu” de la Dinamo, după o nouă victorie clară a „câinilor”
- Avertisment pentru Denis Drăguş după ce a semnat cu FCSB: „Te pui cu Gigi Becali?”
- Sepsi – CFR Cluj LIVE SCORE (18:30). Clujenii lui Marius Șumudică, neînvinși de trei etape. Echipele probabile

































