Închide meniul

Detalii şocante despre blaturile din România, după percheziţii. Antrenorul recunoaşte: “Mi s-a cerut să-i lăsăm să ne bată”

Radu Constantin Publicat: 25 februarie 2026, 12:01

Comentarii

Poliţiştii au făcut, miercuri, 34 de percheziţii în Bucureşti şi în şase judeţe, într-un dosar care vizează înşelăciuni în domeniul pariurilor sportive. Mai multe persoane din cadrul unui club de fotbal, inclusiv jucători, sunt suspectate că au influenţat şi au alterat rezultate ale unor partide din Liga a III-a, inducând în eroare organizatori de pariuri sportive. Suspecţii ar fi obţinut astfel foloase patrimoniale injuste în cuantum de aproximativ 840.000 de lei. Un număr de 21 de persoane au fost duse la audieri.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Unul dintre cei care a fost audiat a fost şi Fadi Haddad, fostul antrenor al formaţiei CS Păulești. El a dezvăluit că a fost deja audiat de Poliție și de FRF. Ba mai mult, el recunoaşte existenţa blaturilor.

„La Păulești s-a vrut performanță. De aceea am fost adus. Noi am încercat să facem performanță. Nu aveam probleme la antrenamente și nici la meciuri. Ne antrenam la un nivel bun și jucam bine. În mod normal, se poate și verifica, echipa mergea foarte bine.

Dar, la un meci cu Sepsi, mi s-a cerut să fac anumite lucruri care nu erau compatibile cu caracterul meu și am plecat. Era etapa a 8-a. Și, din ce am mai auzit, în decembrie s-a făcut un control. Și a mai fost o problemă la un meci la Traian. Unul dintre părinții unui junior, Andrei Sora, a fost vehement și i-a cerut copilului să iasă din teren. De acolo s-a pornit o anchetă cu echipa și cu jucătorii.

Cât am fost eu acolo, lucrurile au fost OK. Până la meciul cu Sepsi. Atunci am refuzat anumite lucruri și am plecat de la echipă. A fost o discuție de genul: „Domne, suntem bine în campionat, stăm bine. Hai să încercăm să facem în așa fel încât să facem acum altă echipă”. Cum ar fi, să lăsăm meciul. Nu s-a spus direct asta, dar… Eu nu am acceptat. Am intrat în vestiar și am zis că nu voi lua parte la asta. Iar a doua zi am plecat. Aici s-a terminat cu Păulești pentru mine. Iar scandalul de la meciul de la Traian a fost în decembrie.

Reclamă
Reclamă

A fost o anchetă la Poliție și la Departamentul de Integritate de la FRF. Am fost chemat și la Poliție, dar și la FRF. Am spus tot ce s-a întâmplat, din ce am văzut. Altele nu pot confirma, că nu s-au făcut cu mine de față, dacă a mai fost ceva. Poate s-au făcut prin mesaje, prin birouri. Nu știu altele. Eu spun doar experiența mea.

Trebuia să fie un proiect bun. Și regret. Puteam fi sus. Și, dacă vă uitați, sezonul trecut CS Păulești s-a salvat în ultima etapă de la retrogradare. Sezonul acesta a fost diferit pentru echipă. Nimeni nu credea că va fi acolo sus. Îmi pare rău că s-a terminat așa. Și pentru jucătorii care au venit aici cu încredere. Sunt unii care nu au nicio vină. Unii, din păcate, s-au implicat în ce s-au implicat… Păcat”, a declarat Fadi Haddad, citat de gsp.ro. 

Reclamă
Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Cine va câştiga titlul la piloţi în Formula 1, în 2026?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
11:42
Proiect spectaculos de peste 13 milioane de euro la Cluj Arena
11:38
Dănuţ Lupu îl face praf pe Cătălin Cîrjan: “Mi-aș fi dorit să joace mai mult decât vorbește”
11:25
Craig Tiley renunţă la funcţia de director al Australian Open
11:23
Gigi Becali, cuvinte jignitoare la adresa lui Radu Miruţă. Ministrul a spus că Steaua va avea drept de promovare
11:19
Edi Iordănescu a dat cărţile pe faţă despre revenirea la naţionala României
10:12
Ce amenzi se dau la FC Barcelona pentru jucători în caz de întârziere în zilele de meci
1 Transfer la Universitatea Craiova. A fost anunţat oficial 2 Blaturi pentru pariuri în fotbalul românesc. Percheziţii în Bucureşti şi în şase judeţe 3 Meme Stoica, atac la dinamovişti: “O să se predea ca să nu intrăm noi în play-off?” Ce mesaj are pentru Kopic 4 Marius Ştefănescu, aproape de revenirea în Liga 1 după ce a rămas fără echipă! Formaţia cu care negociază 5 Fost campion al României, replică sexistă la Iuliana Demetrescu: “Înapoi în bucătărie” 6 FotoAlegerea făcută de Sorana Cîrstea după despărţirea de Ion Ţiriac jr.
Citește și