Proiect spectaculos de peste 13 milioane de euro la Cluj Arena

Dan Roșu Publicat: 25 februarie 2026, 11:42

Comentarii
Proiect spectaculos de peste 13 milioane de euro la Cluj Arena

Cluj Arena

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google

Consiliul Judeţean Cluj a anunţat, miercuri, că îşi propune eficientizarea energetică a Cluj Arena, prin intermediul unui proiect în valoare de circa 13,5 milioane de euro.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe, a iniţiat proiectul de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii care vizează implementarea de soluţii tehnice pentru creşterea eficienţei energetice a Stadionului Cluj Arena.

Proiect spectaculos de peste 13 milioane de euro la Cluj Arena

Proiectul de hotărâre urmează a fi dezbătut şi votat în cadrul şedinţei ordinare de joi a Consiliului Judeţean.

„Continuăm în forţă investiţiile în domeniul energiei verzi, printr-un nou proiect care vizează valorificarea energiei solare, regenerabile, şi reducerea costurilor operaţionale, de funcţionare. Prin intermediul panourilor fotovoltaice instalate şi prin trecerea pe iluminatul LED, inclusiv pe partea de nocturnă, dorim să reducem consumul de energie electrică al stadionului cu cel puţin 40%! În acest fel, judeţul Cluj va beneficia de o infrastructură sportivă modernă, sustenabilă şi eficientă energetic, la nivelul celei din vestul Europei”, a declarat Alin Tişe.

Proiectul de eficientizare energetică a Stadionului Cluj Arena prevede implementarea unui set de soluţii tehnice menite să scadă facturile şi să genereze independenţă energetică, respectiv:

Reclamă
Reclamă

montarea unui sistem de panouri fotovoltaice performante, cu o putere nominală totală de 1 MW;

înlocuirea actualei nocturne cu o instalaţie full LED, capabilă să îndeplinească cerinţele de iluminat corespunzătoare standardului UEFA: „Elite, Level A”;

schimbarea completă a instalaţiei electrice de iluminat din zona parcării, a inelelor de circulaţie şi a celorlalte spaţii interioare şi exterioare, cu un sistem electric care foloseşte tehnologia LED;

Reclamă

instalarea de panouri radiante şi termostate digitale pentru încălzirea grupurilor sanitare.

Valoarea totală estimată a investiţiei este de 68.680.419 lei, sursele de finanţare fiind atât bugetul forului administrativ judeţean, cât şi fondurile europene. De altfel, în urma aprobării proiectului de hotărâre, Consiliului Judeţean va pregăti dosarul de finanţare în vederea atragerii de fonduri nerambursabile prin intermediul programelor specifice existente în acest moment, dedicate creşterii eficienţei energetice a infrastructurii publice.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Cine câștigă titlul de golgheter la Cupa Mondială?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
22:00

LIVE VIDEOQatar – Elveția 0-0, pe Antena 1 și AntenaPLAY. Duel dezechilibrat la Cupa Mondială

21:51

OFICIAL | Selecţionerul care a învins România a semnat chiar înainte de debutul la Cupa Mondială

21:11

Colegul lui Valentin Mihăilă debutează la Mondial, dar visează să fie agent FBI: “Ronaldo mă inspiră foarte mult”

21:04

VideoJurnal Antena Sport | Fierbe America

21:02

VideoJurnal Antena Sport | Tocăniță de la Niță

21:00

VideoJurnal Antena Sport | Petrecere cu mici pe Broadway

1 Meciul de deschidere de la Mondial a scris istorie! De 20 de ani nu s-a mai întâmplat asta 2 Porecla bizară a noului iubit al Simonei Halep. Părinţii fostei sportive au intrat în pământ de ruşine când au aflat 3 Universitatea Craiova, lovitură de proporții! Vine din Serie A și va semna cu campioana României 4 Alexandru Băluță semnează! Lovitură uriașă pentru noua forță din fotbalul românesc 5 „Când cauți cele mai proaste transferuri la Real, mă găsești pe mine!” Geniul distrus de Mourinho în primul mandat 6 Ceremonia de Deschidere din Canada a Cupei Mondiale a fost pe AntenaPLAY!
Citește și