Ultimul interviu acordat de Lucescu: „Am încercat mereu să fiu cu un pas înaintea tuturor. Acum n-am putut…”

După cele șase victorii din șase meciuri în Nations League, ne-am confruntat cu ceva ce nu ne așteptam. Am avut un penalty la Viena, în meciul cu Austria, care nu ni s-a acordat. Tot ce putea merge prost a mers prost. Nu a fost un dezastru, pentru că ne-am luptat în fiecare meci, partidele au fost echilibrate. Nu am fost dominați de nicio echipă în sensul de a salva nenumărate ocazii de gol. Dar dacă nu primești ceea ce este al tău și pentru care ai muncit, întreaga echipă suferă. Am avut meciuri bune și meciuri slabe. Dar cu Austria acasă am fost foarte buni și am câștigat” spune Mircea Lucescu.

Mircea Lucescu, înaintea meciului cu Turcia

Interviul a avut loc cu două săptămâni înaintea partidei cu Turcia. Cea care s-a dovedit a fi ultima cu Mircea Lucescu pe bancă.

„Băieții noștri au început să joace mai mult la nivel de club și rezultatele lor se îmbunătățesc. Asta îmi dă speranță pentru meciul cu Turcia. Dar un astfel de meci… este altceva. Complet diferit de orice altceva. Vom întâlni o echipă foarte, foarte bună. Jucătorii lor sunt de mult timp împreună. Sunt competitivi, aduc pe teren tot ce au mai bun. Au jucători tehnici, jucători puternici, sunt bine organizați. Este un amestec excelent. Îi au pe Arda și Calhanoglu, care sunt atât de constanți și talentați. Trebuie să găsim o modalitate de a-i bloca. Dar au și un antrenor foarte bun, pe Montella, pe care l-am întâlnit de multe ori. Îl respect, a făcut lucruri grozave cu echipa națională. Le-a oferit oamenilor motive de bucurie, îl felicit. Echipa pe care a construit-o a arătat că poate provoca cele mai mari echipe. Acum au jucători care vin de la cluburi mari din Europa. Când eram eu la naționala Turciei, aveam jucători în principal din campionatul intern. Trebuia să-i căutăm în locuri mai puțin frecventate. L-am adus pe Mehmet Muldur de la Rapid Viena, nu-l știa nimeni. Zeki Çelik, care acum este la Roma, juca în liga a doua la Istanbulspor, Demiral era la Alanyaspor. Și mai sunt exemple. Au rămas la echipa națională și au devenit jucători importanți. Echipa a crescut. Acum au jucători la cluburi mari din Europa. Sunt foarte talentați și tehnici! Dar istoria este de partea noastră. Rezultatele noastre împotriva lor sunt mai bune. Și asta spune multe.

Vom juca într-o atmosferă imposibilă. O cunosc perfect. Când am plecat de la Beșiktaș, mai aveam doi ani de contract. Am lăsat banii clubului cu condiția fermă să-i folosească pentru reconstruirea stadionului! Au început lucrările atunci, iar după câțiva ani l-au refăcut complet. Acest stadion este o bijuterie. Este unul dintre cele mai frumoase stadioane pe care le-am vizitat în viața mea. Și este în inima Istanbulului. Suporterii lor știu să creeze o atmosferă extraordinară și să-și susțină echipa. În același timp, știu să-și blocheze adversarii. Când cealaltă echipă are mingea, încep să pună presiune. Și este o presiune extraordinară. Nu știu dacă există vreun antidot pentru zgomotul pe care îl vor crea. Va trebui să le explic băieților mei, celor care nu au mai jucat în Turcia, ce îi așteaptă. Trebuie să le arăt exact la ce să se aștepte. Trebuie să ne controlăm cât mai bine. În timpul jocului și când jocul este oprit. Trebuie să comunicăm bine și să arătăm solidaritate. Sunt lucruri importante pe care jucătorii mei trebuie să le înțeleagă și să profite la maximum de acest meci. Trebuie să dea tot ce au mai bun” povestește Lucescu.

De ce a preluat echipa în 2024

Mircea Lucescu a acceptat în urmă cu doi ani un al doilea mandat pe banca echipei naționale. Asta pentru că a simțit că este cea mai bună opțiune.

„În 2024, mă așteptam ca cineva să vină și să preia echipa. Antrenori cu rezultate. Dar a fost un hiatus. Desigur, vreau să duc România la Cupa Mondială, ar fi fantastic pentru fotbalul românesc. În mod normal, orice antrenor ar trebui să vrea să fie aici. Mă așteptam ca cei mai tineri decât mine să preia echipa, să o ducă mai departe, să forțeze un rezultat.

Când nu au existat opțiuni, m-au sunat și mi-au cerut să preiau echipa. Au spus că nu există altă alternativă. Și a mers bine cât timp ceea ce s-a construit în nucleul echipei naționale a rezistat. Apoi, unii nu au profitat de faptul că au jucat un Campionat European. Și au început să aibă mai puține minute la club. Asta a afectat și echipa națională. Unii au fost accidentați, alții nu jucau. Și chiar și așa, toamna de după Euro 2024 a fost foarte bună în Nations League. Din păcate, a venit primăvara și accidentările. Pentru alții, lipseau minutele. De exemplu, Man și Mihăilă sunt jucători vitali pentru noi, dar nu jucau. Au fost accidentați, apoi le-a fost greu să intre în echipă la Parma. Deci lipsa jucătorilor este un lucru, iar deciziile arbitrilor împotriva noastră un altul. Austria era favorită în grupă, datorită a ceea ce a arătat la Euro 2024, dar pentru locul doi ne luptam cu Bosnia. Duelurile noastre au fost influențate de greșeli mari de arbitraj. E suficient să pierzi un punct și apoi echipa resimte totul. Revin la arbitraj, pentru că mi se pare absurd să existe astfel de greșeli în preliminarii.

Am simțit că este datoria mea să preiau echipa. Nu a fost doar o responsabilitate majoră, a fost datoria mea pentru tot ceea ce mi-a oferit fotbalul românesc. Eram dator. Nu a fost niciodată vorba de bani, nici de o altă medalie pentru mine. Am suficiente trofee de-a lungul anilor. Am vrut doar să ajut și am sperat să ajut schimbând modul în care funcționează fotbalul românesc la nivel mental. Pentru că, să nu uităm: am avut rezultate extraordinare când am jucat stilul nostru de fotbal” spune Lucescu.

Despre România la Mondiale

Primul mandat al lui Mircea Lucescu a început în 1981, înainte să se retragă ca jucător.

„Să ne întoarcem la 1970, când știam foarte puțin despre ce se întâmpla în jurul nostru, veneam dintr-un regim comunist închis. Am ajuns la Cupa Mondială din Mexic. Doar 16 echipe erau atunci la Mondial. Nu aveam prea multe informații despre Anglia, Brazilia și Cehoslovacia, echipele pe care le-am întâlnit acolo. Și atunci am încercat să ne impunem stilul nostru de joc. Am folosit jocul de pase. Știam să pasăm bine și am folosit asta pentru a contracara forța adversarilor. După 1970, lucrurile s-au schimbat la națională, cu un alt antrenor. Și asta nu a ajutat, ne-am pierdut identitatea.
Aici ai nevoie de un rezultat după altul, de o performanță după alta. Ai nevoie de titluri, de succes repetat. Nu există loc de greșeli. Când intri pe un drum al succesului, trebuie să mergi până la capăt. Când anumite lucruri care merg bine dispar, începi să te pierzi pe tine însuți.

Am preluat pentru prima dată echipa națională în 1982, când am încercat să revenim la stilul nostru de joc. Am încercat să construiesc echipa națională ca pe o echipă de club. Aveam 17 meciuri pe an. Și am făcut eforturi uriașe să duc echipa în afara țării. Imaginează-ți cât de greu era în comunism! Am făcut asta pentru că România pierdea meciuri în deplasare și am vrut să nu mai avem complex de inferioritate. De aceea am făcut turnee în diferite țări. Am vrut să ne confruntăm cu fiecare tip de adversar. Nu mi-era frică să merg în Argentina, în Peru, unde am jucat cu doi jucători mai puțin pentru că au fost eliminați. Am încercat să-i scot pe jucători din zona lor de confort. Apoi am mers în Chile. Am dus echipa la nivelul de a nu se teme de nimeni. Nu am vrut să aibă vreun complex, de orice tip. Și aceasta a fost metoda mea.

Când am construit echipa națională acum mai bine de 40 de ani, am vrut ca tinerii să fie flămânzi să joace pentru România. Le-am oferit șanse la nivel de seniori. Vreau jucători puternici la nivel motivațional și emoțional. Am vrut să construiesc încredere în propriile forțe, în mintea lor. Și asta duce la performanță. Am avut câțiva ani extraordinari. Anii ’80 și ’90 au fost plini de succes. Chiar dacă băieții au plecat din România după căderea comunismului și au jucat în străinătate, au ținut mereu legătura între ei și cu echipa naționala. Știau că suntem toți în jurul României, călătorind prin țară. Am creat o legătură puternică. Obișnuiam să petrecem 2–3 săptămâni în cantonamente. Nu uiți asta. Așa devii prieten cu cineva. Eram mai profesioniști decât toți jucătorii profesioniști ai vremii, de peste tot. Aveam un obiectiv și am sacrificat mult pentru a-l atinge. Relația cu jucătorii și staff-ul a fost extraordinară. Am profitat de asta ani de-a rândul. Și am profitat de talentul lui Hagi. Nu e doar despre tehnica lui, ci avea o capacitate uriașă, foame de succes, mentalitate puternică, voia să reușească. Și asta cu orice preț. Era un fenomen și ceilalți îl urmau. De la un jucător la altul, vedeau ce face și îi influența.

Criticii mei din ultimul timp nu au abordat subiectele importante: cariera mea, toate victoriile, succesele și eșecurile. Am ajuns la o vârstă când pot să-mi fac propria analiză privind comportamentul pe care-l am (râde). Toate detaliile contează. Unii dintre cei care scriu despre mine au ceva de spus, dar nu au trăit ce am trăit eu ca să știe de ce am reacționat într-un anumit fel, de ce am spus un lucru sau altul. Stau pe scaun și au opinii. Este jobul lor, îl respect, dar le lipsește imaginea completă. Total!

Nu pot spune că nu m-a afectat ce s-a spus după eșecul nostru de a ajunge la Cupa Mondială. Dar ceea ce m-a afectat mai mult a fost că nu am reușit să facem asta, nu am livrat ce aștepta întreg publicul. Am încercat mereu să fiu cu un pas înaintea tuturor. Dar acum nu am putut până la final. Trebuie să învățăm lecția și să punem tot ce avem în aceste meciuri din play-off. Am nevoie de jucători care să-și pună sufletul pe teren. Și nu am nevoie de ei doar două ore sau o zi sau două…” a spus Lucescu.

Mesajul pentru jucătorii naționalei

Mircea Lucescu speră ca jucătorii echipei naționale să reușească să ducă echipa din nou la un turneu final.

„Vreau ca jucătorii naționalei să fie deasupra tuturor celor care nu fac parte din lot. Vreau să facă diferența. Îi sun adesea și le spun să încerce să facă asta sau asta. Pentru că nu am nevoie să alerge 3 kilometri într-o ședință de antrenament. Într-un meci, trebuie să alerge 11 kilometri. Dacă nu joacă, îi sfătuiesc să se antreneze mai mult decât toți ceilalți. Să meargă în pădure, în parc și să alerge, să facă exerciții. Totul începe în mintea ta. Îți setezi succesul sau eșecul în minte.

A fi antrenor de echipă națională astăzi e mai greu decât orice altceva. Pentru că nu ai timp să lucrezi cu jucătorii. Totul este influențat de starea de spirit din echipă. Condiția fizică a jucătorului este vitală. Am performat întotdeauna mai bine în al doilea meci decât în primul într-o fereastră internațională. Știi de ce? Pentru că aveam mai mult timp de lucru. Chiar și o zi în plus e importantă. La acest nivel, cel mai important e ca jucătorul să se concentreze pe ceea ce trebuie să îmbunătățească. Trebuie să vorbim aceeași limbă. Unul vine din China, altul din Arabia, unul din Turcia, unul din Italia și trebuie să vorbim aceeași limbă. Trebuie să tragem în aceeași direcție, asta înseamnă.

Un jucător își pierde concentrarea în timpul întâlnirilor tactice după aproximativ 10 minute. Trebuie să poți să le spui ce e esențial în acele minute când ai atenția lor totală.

Ce este important pentru mine este să transform jocul emoțional într-un joc rațional. Cel emoțional funcționează când grupul e compact și băieții sunt foarte apropiați, au o conexiune excelentă. Dar când lipsește cineva din cauza problemelor medicale, altul e suspendat și aduci fețe noi, trebuie să fii la același nivel. De aceea trebuie să te bazezi pe jocul rațional. E greu să creezi relații între jucători în câteva zile.
Care a fost cea mai mare forță a jocului nostru? Pasele și tehnica noastră. Știam să pasăm mingea. Poate eram cei mai talentați jucători din Europa de Est la capitolul tehnică, de aceea ni s-a spus că suntem „brazilienii Europei” pe vremuri. Sunt convins că acea calitate încă există în jucătorii noștri, chiar și astăzi. Dar concentrarea celor care dezvoltau jucători nu a mers în direcția corectă și am ratat unele oportunități” spune Mircea Lucescu.

„Demisia era ultima opțiune”

Așteptările înainte de venirea lui Mircea Lucescu la națională erau foarte mari, după performanța de la Euro. Deși rezultatele nu au continuat în aceeași direcție.

„Singurul lucru pe care nu l-aș fi putut face în ultimele luni ar fi fost să abandonez această echipă. Dar asta nu înseamnă că nu eram deschis să vină altcineva dacă Federația ar fi găsit un înlocuitor. Eu am inițiat aceste discuții după campania din Nations League. Am vrut să găsim pe cineva care să asigure continuitate. Nici măcar nu am întrebat despre bani sau alte chestii. Am spus: „O să preiau pentru o perioadă, dar cineva trebuie să vină după aceea”. Vorbim despre viitorul acestei echipe naționale. Din păcate, lucrurile nu au mers conform planului. Dar demisia ar fi fost ultima opțiune pentru mine. Aș fi plecat doar dacă am fi găsit un înlocuitor. Am vorbit chiar eu cu antrenori, le-am cerut să se gândească la asta. Nu știam care este situația mea medicală. Dar nu sunt laș și nu voi părăsi această echipă ca un laș. Regret că am pierdut câteva șanse importante, câteva meciuri cheie. Am fi putut câștiga această grupă. Dar am făcut greșeli, unele copilărești, și am avut multe lucruri împotriva noastră. Inclusiv decizii foarte proaste de arbitraj.

Acum ceva vreme, jurnaliștii ajutau jucătorii, îi lăsam să intre în grup. Aș face asta și acum, ca să simtă greutățile și provocările jucătorilor. Factorul mental este cheia succesului. Dacă ești bine mental, e imposibil să nu ai succes. Am fost foarte surprins să văd cât de mult s-au schimbat lucrurile de când m-am întors să antrenez România. E tot mai greu să găsești o apreciere, nu-i așa? (râde) Glumesc, dar vreau ca cei care ne critică să pună totul în context și să fie obiectivi, fără ură. Vedem cum știrile false circulă acum și influențează publicul. Ce era posibil acum 40 de ani nu mai e posibil acum, cu tehnologia asta… Dar nu poți construi dacă ești înconjurat tot timpul de un mediu negativ. E imposibil. Știrile negative influențează jucătorii. Comportamentul lor, modul în care intră în meci.

Am urmărit meciurile chiar și când eram în spital, desigur. Am studiat și jucătorii turci. Am lucrat! Ne cunosc perfect, dar și noi îi cunoaștem. I-am urmărit la cluburi și la echipa națională. Sunt sigur că vor fi pregătiți pentru noi și noi pentru ei.

Când medicii mi-au spus că pot continua să antrenez, m-am concentrat pe ce trebuie să fac pentru România. Am vorbit cu Federația. Nu sunt în cea mai bună formă, așa că aș fi renunțat dacă ar fi existat o altă variantă. Dar insist, nu pot pleca ca un laș. Trebuie să credem în șansa noastră, așa cum cred eu.

Jucătorii turci sunt fantastici. Ori de câte ori intră pe teren, dau tot ce au. Uneori, dorința lor de a reuși era atât de mare încât depășeau tactica și sfaturile antrenorului. Dar acum vin de la cluburi de top din Europa, nu doar din Turcia, cum era înainte. Totul e diferit acum, sunt mai organizați, mai pregătiți pentru bătăliile mari. Au un avantaj în fața noastră. Jucătorii noștri sunt buni, dar poate nu au avut șansa să arate că sunt buni la cel mai înalt nivel. Dar mă uit la istorie. Am jucat mereu bine împotriva Turciei și a echipelor turcești.

Nu știu dacă cineva în starea mea ar accepta o situație similară. Dar ar fi extraordinar să trecem prin aceste meciuri. Nu depinde doar de mine. Depindem de băieții noștri, de cât de pregătiți sunt pentru acest meci, care e de o importanță maximă și pentru ei. Le spun mereu că am nevoie de mintea lor, nu de picioare. Picioarele i-au dus unde sunt acum, dar mintea trebuie să-i facă să performeze. Împreună putem face lucruri mari pentru fotbalul românesc.

Nu am mai vorbit cu Sir Alex și cu cei din generația mea de ceva timp. Păstrez legătura cu tinerii, cu foștii mei jucători care acum sunt antrenori. Într-o zi vorbeam cu Eugenio Corini, care acum e la Brescia, în Serie C. L-am felicitat pentru rezultate. Mi-a spus: „Mă feliciți?! Să ajung la vârsta ta cu energia pe care o ai tu și aș fi foarte fericit!” (râde).
Ai nevoie de energie, entuziasm, motivație. Acestea au fost temelia deciziei mele de a reveni ca antrenor al României în aceste circumstanțe dificile. Au fost momente bune și momente grele, așa e fotbalul. Dar după ce ni s-a întâmplat în Bosnia, de exemplu, după modul în care am fost tratați, mă așteptam la un scandal uriaș din partea presei românești. Țineți minte ce s-a întâmplat cu golul cu mâna al lui Henry împotriva Irlandei? Mă așteptam la ceva de proporții similare pentru a sancționa nedreptatea care ni s-a făcut. Pentru că nu am primit patru, cinci, șase goluri în niciun meci. Am greșit și asta ne-a costat mult. Dar nu-mi amintesc să fi avut portarii noștri nevoie să facă parade fabuloase, deci cred că asta spune multe despre cum s-au jucat meciurile. Nu am fost dominați sever” a mai spus Mircea Lucescu.

Ultimele întrebări

Interviul s-a încheiat cu câteva întrebări.

„Vă mai entuziasmează fotbalul așa cum o făcea cândva?

Simt la fel pentru meciurile care mă interesează. E fie pentru că am jucători într-o echipă, fie pentru că joacă un club sau un fost jucător de care sunt atașat. În timpul meciurilor în care antrenez, pasiunea e aceeași. N-am avut niciodată lipsă de pasiune pentru joc.

Drăgușin a trecut printr-o perioadă grea cu accidentarea. Pentru noi, e un jucător mare și ne-a lipsit mult. Este excelent în modul în care atacă adversarul. Ce trebuie să mai lucreze este poziționarea și posesia. A jucat foarte bine cu mine, ne-a ajutat mult. Împotriva Lituaniei, a urcat cu mingea după o cursă de 50 de metri și practic a creat un gol. Nu prea făcea el asta, dar a avut încredere și mă bucur pentru el. Am un schimb extraordinar cu jucătorii mei. Mă întreabă constant cum mă simt. Îmi mulțumesc că am rămas (zâmbește).

Este această întâlnire una dintre cele mai mari bătălii din cariera dumneavoastră?

E greu să o plasez undeva, pentru că au fost multe. Am doar câteva zile în față să fiu cu jucătorii. E o chestiune legată de ceea ce putem face în aceste zile. Vom vedea cât voi reuși să le transmit în aceste zile scurte. E ceva să pregătești un meci, dar e cu totul altceva să implementezi efectiv ceea ce pregătești. Poți merge pe teren și să te confrunți cu un adversar la fel de pregătit. Ei te pot provoca și ceea ce ai pregătit poate să nu fie vizibil pe teren. Adversarul are aceeași șansă. Dar speranța mea e ca jucătorii mei să trateze acest meci ca pe un moment față de care există înainte și după. Vreau să privească această fereastră ca pe ceva ce ar putea defini o generație.

Ce ar însemna pentru dumneavoastră o calificare la Cupa Mondială?

Aș fi fericit pentru jucători. Au reușit în circumstanțe extrem de dificile. Au mers să joace pentru cluburi din întreaga lume, încercând să se adapteze și să-și facă un nume. Ca toți românii care lucrează în afara granițelor noastre. Ar fi ceva extraordinar pentru toată lumea. Băieții mei vin din China, din America, din Europa, din Golf.

Ce părere aveți despre Cupa Mondială cu 48 de echipe?

Fotbalul se adaptează. Lumea întreagă este condiționată de aspectele financiare. Nu mai e la fel ca înainte. Imaginați-vă că am ajuns în Mexic ’70 când erau doar 16 echipe. Acum, cu 48 de echipe, e o poveste total diferită. A fi pe scena Cupei Mondiale înseamnă mult. Și mă uit la asta și politic. Poate va fi fotbal timp de mai mult de o lună și războaiele se vor opri. Sper asta. Pentru că Mondialul e global și puterea fotbalului e uimitoare. Nu știu dacă e bine sau rău că s-a făcut această extindere, vom putea spune doar după turneu.

Aveți vreun comentariu despre potențialii adversari ai României dacă trecem de baraj?

Nu vreau să mă gândesc la asta în acest moment. Datele și tactica sunt la alt nivel în zilele noastre. Știi totul despre mișcările adversarilor și încerci să găsești o cale să-i depășești. Aici e un mare avantaj pentru fotbalul de club față de echipele naționale, pentru că ei pot lucra și implementa diferite lucruri. E greu de spus care e cea mai bună cale pentru a atinge performanța la nivel de echipă națională. În unele cazuri, o generație începe cu un nucleu încă de la 13 sau 14 ani. Joacă împreună și ajung la maturitate ca grup. Cred că acesta a fost cazul Islandei, au făcut lucruri grozave o perioadă. Alte exemple care-mi vin în minte: Elveția, Croația. Apoi poți avea succes dacă ai jucători care vin din cele mai puternice ligi. Sunt foarte bine pregătiți acolo, e alt nivel. Și există un al treilea exemplu: mai mulți jucători provin din aceeași ligă. Cum e cazul Albaniei, care are mulți jucători în Italia. Se dezvoltă în același sistem. Băieții noștri sunt peste tot în lume, se pregătesc diferit, joacă diferit, au provocări zilnice diferite. Trebuie să stabilizăm emoțiile lor și să lucrăm la motivație, ca să fie pregătiți mental pentru o mare provocare ca unitate.

Păstrez legătura cu foștii mei jucători și cu prietenii mei din Ucraina. Situația de acolo e îngrozitoare. Îmi amintesc că am plecat din Donețk în 2014, când a început conflictul în Donbass. Am plecat din apartamentul meu cu totul și nu m-am mai întors niciodată. Nu știu ce s-a întâmplat cu locuința mea de acolo. Nu am informații de la nimeni, pentru că am mutat clubul din Donețk când a început conflictul. Sper să se fi păstrat lucrurile așa cum le-am lăsat. Să fie măcar o cameră în care să le fi pus” a încheiat Mircea Lucescu.