David Popovici a reacţionat şi el după ce Mircea Lucescu a încetat din viaţă. Campionul olimpic a postat o poză în care apărea alături de Mircea Lucescu şi a publicat un text scurt. “Un gol imens”, a scris David Popovici.
Întreaga lume a fotbalului şi nu numai şi-a manifestat tristeţea pentru trecerea în nefiinţă a marelui antrenor român, care a cucerit, de-a lungul carierei de tehnician, 35 de trofee.
Mircea Lucescu a încetat din viaţă la vârsta de 80 de ani
Mircea Lucescu, cel care a ocupat în ultima parte a carierei de antrenor funcția de selecționer al României, a murit marți, 7 aprilie, la vârsta de 80 de ani.
Fostul mare tehnician român a avut mari probleme de sănătate încă de duminica trecută (29 martie), când i s-a făcut rău în cadrul ședinței tehnice din cadrul cantonamentului echipei naționale.
Sportul românesc a primit o lovitură cumplită, după ce Mircea Lucescu a murit la vârsta de 80 de ani. Starea acestuia de sănătate s-a agravat rapid în cursul zilei de vineri, când a suferit un infarct, el fiind internat la Spitalul Universitar din București, loc de unde ar fi trebuit externat vineri dimineață.
Dacă sâmbătă lucrurile mergeau spre bine, situaţia a devenit critică în noaptea de sâmbătă spre duminică, „Il Luce” ajungând la Terapie Intensivă şi apoi în comă.
Duminică, Lucescu a fost vizitat de familia sa, soția Neli, nepotul Matei, dar și fiul Răzvan fiind alături de el în momentele dificile. Luni, medicii care s-au ocupat de Lucescu luaseră decizia să fie supus unei intervenții chirurgicale ECMO, care presupune pe scurt plantarea unui plămân artificial.
Cu toate acestea, un CT efectuat marți a relevat mai multe probleme cardiace ale fostului selecționer, motiv pentru care operația la care trebuia să fie supus Lucescu nu a mai avut loc. În cursul aceleiași zile, antrenorul a murit la 80 de ani.
Mircea Lucescu a avut mari probleme de sănătate și înaintea barajului cu Turcia
Finalul anului 2025 și începutul anului 2026 au fost de asemenea dificile pentru fostul selecționer al României, care s-a luptat și atunci cu probleme mari de sănătate, fiind chiar în pericol de a rata barajul cu Turcia.
Acesta a făcut însă tot posibilul pentru a reveni pe bancă, dar deznodământul barajului cu Turcia a fost unul care probabil că a avut o influență negativă asupra stării de spirit, dar mai ales de sănătate a selecționerului.
Mircea Lucescu, unul dintre cei mai titrați antrenori din istorie
Cu o carieră impresionantă în spate, Mircea Lucescu a rămas în istoria fotbalului drept unul dintre cei mai titrați antrenori, câștigând numeroase trofee în cei peste 30 de ani de activitate.
În 1978 și-a început cariera de antrenor la Corvinul Hunedoara, iar în 1981 se afla deja la primul mandat în calitate de selecționer al echipei naționale de fotbal a României.
De atunci, „Il Luce” a mai antrenat Dinamo București, Pisa, Brescia, Reggiana, Rapid București, Inter, Galatasaray, Beșiktaș, Șahtior Donețk (cu care a și câștigat cele mai multe trofee), Zenit St. Petersburg, naționala Turciei, Dinamo Kiev, ca mai apoi să revină pentru o a doua oară pe banca selecționatei României.
După ce a reușit să promoveze România în Nations League B, Mircea Lucescu a jucat baraj cu naționala României, însă tricolorii au pierdut contra Turciei, scor 1-0.
35 de trofee a câștigat Mircea Lucescu în calitate de antrenor
- Gabi Torje are încredere deplină în selecționerul Gică Hagi: „Ne poate duce la Mondial”
- „Eu cred cu tărie!” Florin Prunea vede România la Campionatul Mondial din 2030! Laude pentru Gică Hagi
- Răzvan Burleanu, anunţ dezamăgitor: “Considerăm departe un proiect de a găzdui un Campionat European la noi”
- Răzvan Burleanu a dat cărţile pe faţă: “Demiterea lui Mircea Lucescu ar fi fost cea mai mare greşeală”
- Fostul portar al naţionalei României şi-a anunţat retragerea. Anunţul FRF

































