Elias Charalambous a susținut miercuri după-amiaza conferința de presă înainte de meciul cu Fenerbahce din Europa League, iar tehnicianul cipriot a abordat mai multe subiecte. Printre altele, antrenorul FCSB-ului a vorbit despre tensiunea care se resimte în jurul echipei și a vorbit și despre contestatari, pe care i-a numit “papagali”.
FCSB nu a început deloc cum își dorea anul 2026, iar în momentul de față are emoții legate de accederea în play-off, iar șansele pentru a ajunge în fazele eliminatorii Europa League sunt extrem de mici. De când au reînceput campionatul, roș-albaștrii au pierdut cu FC Argeș, Dinamo Zagreb și CFR Cluj, iar în ultima perioadă au început să apară și mai multe voci care să spună că Charalambous și Pintilii ar trebui dați afară.
Charalambous, discurs pentru criticii săi
După ce Gigi Becali a oferit garanția că cei doi vor rămâne la club cel puțin până în vară, ținând cont că el ia deciziile pe care ar trebui să le ia antrenorii, Charalambous a venit și el cu o reacție. Întrebat ce părere are despre declarațiile patronului privind modul în care gestionează echipa, dar și despre atmosfera din vestiar, antrenorul roș-albaștrilor a vorbit despre cum mereu formația sa e un subiect de știri când dă de greu.
În plus, Charalambous s-a referit la el la persoana a III-a și a menționat că poate fi “lovit”, însă el este puternic, iar criticii pot comenta oricât vor.
“În primul rând, genul ăsta de lucruri pe care patronul le spune, le zice de 13, 14 ani încoace cu toți antrenorii (n.r. că el e de fapt manager). Eu îmi fac treaba aici. Asta le spun jucătorilor, că nu trebuie să citească și să asculte atât de mult.
Chiar și când am câștigat campionatul, mulți oameni încercau să creeze diverse probleme aici. Nu are sens să citim sau să ascultăm în stânga și în dreapta. Eu știu cine sunt.
În momente dificile, în fiecare zi putem auzi o nouă poveste, mai ales aici, unde ne place să creăm haos. Toată lumea creează povești și filme. Eu nu am o problemă cu jucătorii, eu respect jucătorii, ei mă respectă, mă plac, singura diferență e că nu câștigăm.
Când nu câștigi, «the papagals» încep să sară din nou, dar mă știți pe mine. Nu îmi pasă. Mă pot lovi cât de tare vor. Elias Charalambous e foarte puternic și mă pot lovi cât vor. Eu știu cine sunt și nu îmi pasă ce se zice“, a spus Charalambous.
Duelul FCSB-ului cu Fenerbahce va avea loc joi de la ora 22:00 și va fi transmis în format LIVE TEXT pe as.ro și în aplicația Antena Sport.
- Tabloul semifinalelor Europa League! Anglia va avea echipă în marea finală de la Istanbul
- Ionuț Radu, eliminat din Europa League. Echipele calificate în semifinale: Braga, remontada de vis
- Ionuț Radu, meci de coșmar cu Freiburg! Nota primită de român după ce a încasat 3 goluri în Europa League
- Freiburg – Celta Vigo 3-0. Ionuț Radu și colegii săi, umiliți în turul sferturilor de finală Europa League
- UEFA, amendă uriașă pentru clubul din Ligue 1! Ce sancțiune a aplicat forul continental pentru un banner „religios”































