Deian Sorescu, fericit după ce a marcat primul gol pentru FCSB: „Sunt mai încrezător!”. Ce a spus despre schimbarea poziției de la pauză

De Cosmin Cioboată
Publicat: 26.02.2023, 22:39

Deian Sorescu fericit a marcat primul gol FCSB

Deian Sorescu a marcat în FC Argeș - FCSB

Deian Sorescu a marcat în FC Argeș - FCSB / Antena Sport

Deian Sorescu s-a arătat fericit după ce a marcat primul gol pentru FCSB. Fundașul de 25 de ani a reușit să înscrie în meciul cu FC Argeș, câștigat de vicecampioana României cu 2-1, în etapa a 27-a din Liga 1. Sorescu a ieșit la rampă în minutul 54, la scurt timp după ce Mihai Pintilii i-a schimbat poziția în teren.

Reclamă

La pauză, Malcom Edjouma a fost înlocuit cu Valentin Crețu, iar sistemul FCSB-ului a fost modificat. Deian Sorescu începuse partida pe postul de fundaș dreapta, dar în repriza a doua a fost urcat ca mijlocaș în banda respectivă.

Reclamă

Deian Sorescu, fericit după ce a marcat primul gol pentru FCSB: „Sunt mai încrezător!”

Iar mutarea a fost de bun augur. Deian Sorescu a marcat la câteva minute după ce a evoluat pe o poziţie în care îşi poate pune în evidenţă calităţile.

Jucătorul de 25 de ani a înscris cu un șut puternic la colțul lung, de la marginea careului.

„Sunt bucuros că am reușit să luăm cele 3 puncte, a fost un meci greu, de luptă. Mă bucur că ne-am adaptat la teren. Nu vreau să mă gândesc la titlu după fiecare meci. Vreau să o luăm meci cu meci, iar la final să fim bucuroși.

(N.r. – Despre schimbarea poziției) A fost o săptămână grea, în care s-a discutat mult poziția mea din teren. Am vorbit cu Pintilii înainte să vin și i-am spus că pe orice poziție voi fi folosit, voi da sută la sută. Cu Farul m-a folosit ca fundaș stânga și n-am zis nimic. Încerc să dau sută la sută pe orice post.

În play-off cu siguranță va fi altfel. Și echipele vor arăta altfel, punctele se înjumătățesc. Fiecare echipă va lupta pentru puncte.

La golul lui FC Argeș nici nu știam ce s-a întâmplat. A fost o execuție foarte grea, Ștefan (n.r. – Târnovanu) n-a reușit să intervină. Încredere am în mine de fiecare dată, fiecare reușită te ajută să fii mai încrezător”, a spus Deian Sorescu, după FC Argeș – FCSB 1-2, potrivit digisport.ro.

Deian Sorescu, avertizat de Gigi Becali înainte de FC Argeș – FCSB: „Joacă ce jucai la Dinamo!”

Deian Sorescu l-a făcut fericit și pe Gigi Becali. În urmă cu câteva zile, patronul FCSB i-a transmis lui Sorescu să își pună mai mult amprenta pe plan ofensiv, așa cum făcea în tricoul lui Dinamo.

„Sorescu e jucător bun. Dar vrei să spun? Bă, el era altceva. Când avea mingea la picior, urca. Acum văd că o dă în spate. Băi, nu ai venit aici să dai mingea în spate. Dacă ai emoţii, stai, tată, că intră Creţu.

Ori joci ca la Dinamo, ori să fii sănătos! Tot el e favorit acum să joace, dar dacă are un kilometru în faţă şi nu urcă, aşa cum o făcea… Nu faci aşa. Joacă ce jucai la Dinamo! De aceea te-am luat”, a declarat Gigi Becali.

Deian Sorescu a fost transferat de FCSB sub formă de împrumut în această iarnă, de la Rakow. Jucătorul de 25 de ani a bifat 6 apariții în actualul sezon din Liga 1.

Reclamă
Recomandări

Cine va câştiga titlul în Premier League, în acest sezon?



*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Ultimele știri
21:37 Faza serii, după ce Universitatea Craiova l-a omagiat pe Ion Oblemenco. Ce s-a întâmplat cu un tricou cu chipul legendei 21:24 NEWS ALERTDan Şucu a bătut palma cu noul antrenor al Rapidului! Când va fi făcut anunţul oficial. Lovitură de proporţii dată de giuleşteni 21:20 LIVE VIDEOSUA – Slovacia 4-5 şi Norvegia – Finlanda 1-4 au fost în AntenaPLAY! Elveţia – Cehia şi Germania – Suedia se joacă ACUM 20:45 FotoFosta iubită a „Prinţului” Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: „Incredibil de frumoasă!” 20:17 Veste uriaşă pentru Simona Halep! Anunţul primit cu două luni înaintea Jocurilor Olimpice de la Paris 19:57 PAOK – Panathinaikos LIVE VIDEO (miercuri, 20:00, AntenaPLAY). Răzvan Lucescu continuă războiul pentru titlul din Grecia 19:34 „Mă retrag într-o peşteră” Delegarea lui Istvan Kovacs la finala Europa League, făcută praf: „Clubul de comedie” 19:30 FotoSoţia lui Michael Schumacher vinde tot pentru a face rost de bani! Decizie radicală luată de Corinna, la 10 ani după accident 19:21 Iga Swiatek s-a calificat în sferturile de finală la Roma. Naomi Osaka, OUT 18:44 Ora de start a meciului dintre Simona Halep – McCartney Kessler, de la WTA 125 Trophee Clarins Vezi toate știrile

Zodii ambițioase în carieră. Nativii care își doresc să atingă succesul

4 zodii care se căsătoresc în 2024. Nativii care au noroc în dragoste

Citește și