Revenire importantă la FCSB. Mirel Rădoi se poate baza pe el cu Metaloglobus
Veşti bune pentru Mirel Rădoi. Tehnicianul se poate baza pe Darius Olaru la meciul cu Metaloglobus, primul pentru Rădoi ca antrenor la FCSB.
Darius Olaru nu a putut evolua la meciul cu Universitatea Cluj, din ultima etapă a sezonului regulat, pierdut de bucureşteni cu 1-3.
Fotbalistul este apt acum, iar Mirel Rădoi se poate baza pe el. „E ok, doctorul nu l-a trecut pe buletinul medical”, a spus Mihai Stoica despre situaţia fotbalistului, potrivit fanatik.ro. De altfel, Olaru s-a pregătit alături de colegi în această săptămână.
Meciul FCSB – Metaloglobus este programat duminică, 15 martie 2026, de la 20:30.