Una dintre marile surprize ale acestui sezon de Liga 1 a fost FC Argeș, cea care a reușit calificarea în play-off, la primul sezon după revenirea în Liga 1. Iar cel mai bine cotat jucător din lotul echipei este puștiul de 21 de ani, Mario Tudose.
I s-a triplat cota în acest sezon
Internaționalul român de tineret, Tudose este deținut în coproprietate de FC Argeș și Benfica. Astfel, argeșenii vor ca suma de transfer să treacă de 3 milioane de euro, ca ei să primească jumătate.
„Este normal după această calificare a noastră în play-off că și cota băieților noștri a crescut. În timpul sezonului regular vorbeam despre o nou promovată, dar acum noi am ajuns și în play-off.
Prețul său (nr al lui Mario Tudose) de transfer este de la 3 milioane de euro în sus. Tudose va rămâne la echipă cel puțin până la vară. Nu există nicio ofertă scrisă, deși sunt echipe interesate, suntem doar la stadiul de discuții” a declarat Dani Coman pentru Digi Sport.
Conform Transfermarkt, cota lui Mario Tudose a crescut de la 350.000 de euro până la 1 milion de euro.
- Alex Chipciu trage un semnal de alarmă, după U Cluj – Petrolul 2-3: „E greu să o iei mereu”. Unde crede că se face diferența
- Ricardo Sousa, în al nouălea cer după victoria cu U Cluj: „Construim o familie”
- U Cluj – Petrolul Ploiești 2-3. Victorie fantastică a „găzarilor”
- Cât primește Universitatea Craiova pentru transferul lui Anzor! Ce negociază oltenii cu Chicago Fire
- Victor Angelescu a anunțat un nou transfer la Rapid: „E de noaptea minții”
































