Elias Charalambous a fost deranjat vizibil la conferinţa de presă dinaintea meciului de luni, ora 20:00, cu Metaloglobus, de o întrebare venită din partea jurnaliştilor.
Charalambous a fost întrebat dacă îi este ruşine dacă FCSB va rata play-off-ul. În acest moment, cu doar trei meciuri rămase de disputat, FCSB e pe 10 şi şansele la locul 6 sunt din ce în ce mai mici.
“Vă e ruşine cu locul ocupat de FCSB în Liga 1?” Ce a putut spune Elias Charalambous
”(n.r. – Sincer, ar fi o rușine pentru dumneavoastră, să ratați play-off-ul?) Rușine? Ce înseamnă rușine? Rușine trebuie să le fie celor care fură sau care fac lucruri greșite.
Când muncești și ești corect, nu trebuie să îți fie niciodată rușine. Poate rezultatele nu sunt cele dorite, dar rușine este un cuvânt foarte grav. Trebuie să faci niște lucruri foarte urâte ca să îți fie rușine.
Nu știu ce vrea să spună (n.r. reporterul). Uneori lucrurile merg bine, alteori nu. Sigur, echipa nu trebuia să fie pe această poziție, dar vom lupta pentru șansele pe care le avem. Noi am adus echipa în situația asta, noi vom încerca să o scoatem”, a spus Elias Charalambous.
În acest moment, FCSB e pe locul 10, cu 40 de puncte acumulate. Pentru a spera la play-off, echipa lui Charalanbous şi Pintilii are nevoie de 3 victorii în ultimele 3 etape, dar şi de un joc ar rezultatelor favorabil.
“(n.r. – Așteptați și ajutorul altor echipe?) Noi trebuie să ne facem treaba, asta e cel mai important pentru noi. Dacă stăm să ne uităm ce fac alții, și nu ne interesează de meciul nostru, nu mai are rost, deci asta este”, a mai spus cipriotul.
- Gestul făcut de fanii FC Argeș ca semn de protest față de șefii fotbalului românesc
- Clubul cu care Andrei Borza semnează până în 2028. Giovanni Becali confirmă
- FC Argeş – Farul 0-0. Piteştenii au primele ocazii. Căpitanul Tudose, iertat de eliminare
- “Nimeni nu doreşte FCSB în play-off” Conducerea Rapidului a spus-o direct, după derby-ul cu Dinamo
- “Este out!” Numele greu de la FCSB care nu mai este în vederile lui Elias Charalambous


































