Repriza a doua a meciului de la Munchen dintre Bayern şi Real Madrid, 4-3, a adus un moment tensionat între jucătorii galacticilor, cu Vinicius Junior în prim-plan.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Vini nu a făcut un meci mare în sferturile Ligii Campionilor, chiar dacă a oferit un assist la golul de 3-2 marcat de Kylian Mbappe. Astfel că a ajuns să se certe cu un alt star, Jude Bellingham, în urma unei faze de joc.

Tensiuni între Bellingham şi Vinicius, în timpul meciului Bayern – Real Madrid

La 3-2 pentru Real Madrid, Upamecano a preluat greşit o minge şi l-a pus pe Vini într-o poziţie extrem de bună de contraatac. Englezul i-a cerut mingea în mai multe rânduri, dar sud-americanul l-a ignorat şi a fost ulterior deposedat, din cauza unei atingeri greşite.

„Ce vrei? Taci din gură!” i-a strigat Vinicius lui Jude Bellingham, conform celor de la Movistar+! Chiar şi statistica UEFA ne arată că cei doi nu au cea mai bună relaţie, englezul pasându-i în doar patru rânduri pe Allianz Arena, în timp ce Vini nu i-a trimis nicio pasă pe toată durata meciului.

„A fost un meci dificil pentru Vini, care a încercat să găsească spații, în condițiile în care a primit puține pase la picior și s-a bazat mai mult pe mingiile lungi expediate în față de coechipieri”, a fost analiza celor de la marca.com.