Bayern Munchen și Paris Saint Germain își dispută ultimul loc în finala UEFA Champions League, iar gruparea pregătită de Luis Enrique ar putea deveni prima echipă din Hexagon care joacă două sezoane la rând cu trofeul pe masă.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Ousmane Dembele a deschis scorul după doar 120 de secunde, fiind servit excelent de Kvaratskhelia, care a stabilit și o bornă impresionantă la Munchen. Nu a fost singurul din tabăra francezilor care a bifat un record în Liga Campionilor.

Marquinhos, brazilianul cu cele mai multe apariții în UEFA Champions League

Returul cu Bayern Munchen are o însemnătate aparte pentru căpitanul celor de la Paris Saint Germain, care a ajuns la 121 de meciuri jucate în cea mai tare competiție inter-cluburi.

La disputa de pe Allianz Arena, stoperul a devenit jucătorul brazilian cu cele mai multe apariții în Ligă, depășindu-l în acest clasament pe legendarul Roberto Carlos, care a jucat 120 de partide în Champions League.