Schimbări în clasamentul WTA! Ce locuri ocupă Simona Halep și Sorana Cîrstea după turneul de la Birmingham
De Dragoș Vasile
Publicat: 20.06.2022, 10:20
Simona Halep și Sorana Cîrstea au urcat în clasamentul WTA, după turneul de la Birmingham. Cele două românce au pierdut, duminică, în semifinalele competiţiei pe iarbă, dotată cu premii totale de 251.750 de dolari.
Simona Halep și Sorana Cîrstea au ratat şansa să se lupte pentru trofeu în marea finală din Anglia. Beatriz Haddad Maia şi Shuai Zhang le-au eliminat pe sportivele noastre.
Ce locuri ocupă Simona Halep și Sorana Cîrstea în clasamentul WTA
Simona Halep se menţine a urcat o poziţie în clasamentul WTA, dat publicităţii luni, şi este pe locul 19, cu 2305 puncte. Următoarea sportivă din România în clasament este Sorana Cîrstea, care a urcat patru poziţii şi este pe 32, cu 1430 de puncte, potrivit news.ro.
Irina Begu a urcat şi ea, un loc, şi este pe poziţia 43, cu 1234 de puncte. Gabriela Ruse se menţine pe locul 55, ea având 1127 de puncte, iar Jaqueline Cristian, ultima româncă din top 100, se menţiine pe 70, cu 901 puncte.
Lider WTA este în continuare poloneza Iga Swiatek, cu 8631 de puncte. Pe locul doi este Anett Kontaveit din Estonia, cu 4511 puncte, pe trei tunisiana Ons Jabeur – 4350 de puncte, pe patru spaniola Paula Badosa – 4245 de puncte şi pe cinci sportiva din Grecia Maria Sakkari – 4205 puncte.
La dublu, Monica Niculescu este cel mai bine clasată dintre românce: locul 39, cu 1970 puncte.
Câți bani au încasat Simona Halep și Sorana Cîrstea, după ce au fost eliminate de la Birmingham
Pentru parcursul lor de la Birmingham, unde s-au oprit în semifinale, Simona Halep şi Sorana Cîrstea vor încasa câte un cec în valoare de 11.000 de dolari, precum și 110 de puncte în clasamentul WTA.
Halep (30 ani, 20 WTA), a doua favorită de la Birmingham, a fost învinsă de brazilianca Beatriz Haddad Maia, cu 6-3, 2-6, 6-4, după două ore şi 14 minute de joc. Sportiva din Constanța a încheiat cu 5 aşi şi 3 duble greşeli, în timp ce Haddad Maia a avut 3 aşi şi 7 duble greşeli, Halep având un punct în plus la total, 88-87.
În decisiv, Halep a condus cu 3-1, dar a pierdut 3 game-uri la rând (3-4), a egalat, iar apoi brazilianca a câştigat ultimele două game-uri, setul şi meciul, potrivit agerpres.ro.
De cealaltă parte, Sorana Cîrstea (32 ani, 36 WTA), a 6-a favorită, a fost eliminată de chinezoaica Shuai Zhang, cap de serie numărul 8, cu 4-6, 6-1, 7-6 (5), după două ore şi 10 minute. Jucătoarea din Târgoviște a reuşit 7 aşi, faţă de 4 ai asiaticei, ambele făcând câte 3 duble greşeli, însă la total Sorana a avut 101 puncte, iar Zhang 100.
Sorana Cîrstea a condus cu 2-0, în decisiv, a pierdut 3 game-uri consecutive, iar apoi s-a mers cap la cap până în tiebreak. Zhang a condus cu 4-1, Cîrstea a câştigând patru puncte la rând, însă apoi le-a pierdut pe ultimele trei.
De-a lungul carierei, Simona Halep a acumulat, din tenis, câștiguri în valoare de 38.950.175 de dolari. Și Sorana se poate lăuda cu 7.214.481 de dolari încasați din „sportul alb”.
- Schimbări în clasamentul WTA
- Ce locuri ocupă Simona Halep și Sorana Cîrstea după turneul de la Birmingham
- Panaitolikos - PAOK e duminică, de la ora 17:00, exclusiv în AntenaPLAY
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY