Zinedine Zidane va da startul cursei de 24 de ore de la Le Mans. Cursa va fi sâmbătă, 15 iunie, de la ora 17:00.
La un an după LeBron James, superstarul baschetului american, o legendă a fotbalului va da startul cursei de 24 de ore de la Le Mans, în 15 iunie. Este vorba de Zinedine Zidane, după cum a anunţat marţi, într-un comunicat de presă, Automobile Club de l’Ouest (ACO).
Zinedine Zidane va da startul cursei de 24 de ore de la Le Mans
„Zinedine Zidane este o icoană, un sportiv al cărui geniu a marcat generaţii întregi de fani. În acest an istoric pentru cele 24 de ore de la Le Mans, cu un line-up excepţional de sportivi, nu ne-am fi putut dori un starter mai bun”, a declarat preşedintele ACO, Pierre Fillon, potrivit news.ro.
ACO aminteşte că, înainte de „Zizou”, alte personalităţi care au fluturat steagul de pornire a cursei au fost Brad Pitt (2016), Rafael Nadal (2018), Alain Delon (1996), Georges Pompidou (1972), Steve McQueen (1971) sau anul trecut LeBron James.
„Cursa Cele 24 de ore de la Le Mans este ceva unic. Pentru toţi cei care iubesc sportul cu motor, pentru întreaga lume este o cursă legendară. Este mândria Franţei”, a spus Zidane, citat în comunicatul de presă.
Echipa italiană Ferrari a câştigat, anul trecut ediţia centenară a legendarei Curse de 24 de Ore de la Le Mans, la revenirea sa în categoria regină după o absenţă de 50 de ani. Ferrar a pus capăt hegemoniei Toyota, care a dominat cursele de pe Circuitul Bugatti în ultimii cinci ani, relatează agerpres.ro.
Bolidul Ferrari cu numărul 51, pilotat de italienii Alessandro Pier Guidi şi Antonio Giovinazzi, alături de britanicul James Calado, s-a impus la capătul unei curse palpitante, în faţa maşinii Toyota cu numărul 8, câştigătoarea ediţiei din 2022.
Totul despre AntenaPLAY
AntenaPLAY oferă abonaților 5 canale TV live si peste 12 canale liniare exclusive, o selecție de filme pe gustul fiecăruia, atât producții românești, cât și internaționale, seriale pentru toată familia, de la k-dramas la seriale polițiste, comedie, acțiune sau dragoste. Aplicația AntenaPLAY este disponibilă pe toate dispozitivele: smartphone, smart TV, PC, tabletă și laptop.
Ai sport în AntenaPLAY
Trăiești live-ul în fiecare zi, pentru că ai sport live în AntenaPLAY. În 2024, competițiile de Formula 1, Fomula 2, Formula 3, se vad live integral în AntenaPLAY. Cele peste 24 de curse pot fi vizionate în canalul de sport live, AS LIVE, dar si pe canalele dedicate fiecărei competiții. Toate antrenamentele, calificările, sprinturile și cursele pentru marele premiu de Formula 1 vor putea fi urmărite live online. Pe lângă acestea, abonații pot urmări și F1 Academy, Liga Campionilor Asiei, meciurile din Liga Portugal, Cupa Franței sau evenimente de MMA și box. Plus multe alte competiții exclusive. Platforma AntenaPLAY îți pune la dispoziție 3 tipuri de abonamente: lunar, de 6 luni și de 1 an. Hai în AntenaPLAY!
- Mark Cavendish a scris istorie în Turul Franţei! Britanicul l-a depăşit pe Eddy Merckx şi a stabilit un nou record
- Maria Semeniciuc a câştigat medalia de aur la Campionatele Europene de box pentru juniori
- Romain Bardet a câştigat prima etapă a Turului Franţei! Ciclistul de 33 de ani, pentru prima oară în carieră în tricoul galben