Închide meniul
Foto

Imagini copleşitoare cu soţia lui Rafael Nadal. Nu şi-a putut stăpâni lacrimile în momentul în care soţul său spunea adio tenisului

Publicat: 20 noiembrie 2024, 11:06

Comentarii
Imagini copleşitoare cu soţia lui Rafael Nadal. Nu şi-a putut stăpâni lacrimile în momentul în care soţul său spunea adio tenisului

Rafael Nadal s-a retras din tenis la vârsta de 38 de ani | Profimedia

Au fost imagini copleşitoare cu soţia lui Rafael Nadal. În momentul în care marele campion spaniol îşi ţinea discursul de adio, Maria Francesca Perello a oferit imagini emoţionante în lojă.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Soţia lui Rafael Nadal nu şi-a putut stăpâni lacrimile, la fel ca şi sora marelui campion spaniol. Cele două au fost copleşite de emoţii şi au oferit imagini emoţionante. (VEZI IMAGINI EMOŢIONANTE ÎN GALERIA FOTO)

Rafael Nadal s-a retras din tenis, iar soţia lui a izbucnit în plâns

Rafael Nadal a jucat ultimul meci din carieră și și-a încheiat oficial cariera la 38 de ani. „Regele zgurii” a trăit clipe emoționante după ce Spania a fost învinsă de Olanda, la Cupa Davis.

Organizatorii au pregătit un moment special. Nadal a primit mesaje emoționante de la Novak Djokovic, Roger Federer, Andy Murray, Serena Williams, Andres Iniesta, Raul, David Bekcham și Iker Casillas. „Doamne, cât ne vei lipsi!„, i-a transmis Serena. „Îți mulțumesc mult. Mult succes, prietenul meu„, a fost mesajul lui Djokovic.

Cu ochii în lacrimi, Rafael Nadal a ţinut un discurs în fața coechipierilor din echipa de Cupa Davis a Spaniei, dar și a fanilor din tribună. Familia i-a fost alături. Părinții și soția au izbucnit în plâns. La fel și Carlos Moya.

Reclamă
Reclamă

Vă mulțumesc (n.r. în timp ce fanii îl aplaudau). Mulțumirile trebuie să le ofer eu, e dificil să încep. Voi începe cu cei care sunt astăzi aici, pentru publicul de aici.

Au fost 20 de ani de carieră profesionistă, m-ați ajutat mereu și în momentele bune, și în momentele mai puțin bune. M-ați încurajat să continui. M-am simțit norocos să primesc atât de multă dragoste, mai ales în Spania.

O să continui felicitând echipa Olandei, ei au jucat foarte bine. Vreau să mulțumesc și întregii echipe a Spaniei care s-a aflat aici. Vă mulțumesc că mi-ați dat șansa să joc din nou în Cupa Davis, mi-aș fi dorit să ajut mai mult decât am făcut-o.

Reclamă

Multe dintre cele mai importante echipe din carieră le-am petrecut alături de voi. A fost o onoare, un privilegiu. Acum e rândul vostru să duceți mai departe tradiția. Vă mulțumesc tuturor.

Realitatea este că nu vrei să ajungi niciodată într-un asemenea moment. Nu sunt obosit, dar corpul a ajuns într-un moment în care nu mai vrea să joace tenis. Mulțumesc tuturor oamenilor care sunt alături de mine, echipa, familia și prietenii. Nu vreau să nominalizez pentru că este dificil. Ați fost cruciali pentru mine, zi de zi.

Fără voi nu aș fi obținut nimic din ceea ce am obținut și vă spun asta din suflet. Vreau să mulțumesc și celor care mi-au fost alături, Federației Spaniole, sponsorilor. M-au sprijinit necondiționat și a însemnat foarte mult pentru mine.

Vreau să le mulțumesc tuturor celor care m-au ajutat să îmi spun povestea lumii. Ați fost parte din povestea mea! Întregii industrii a sportului, ATP, ITF… vă mulțumesc tuturor celor care faceți ca sportul să rămână aproape de oameni. Sunt un mare pasionat de sport, chiar dacă mă voi retrage din carieră, voi fi în continuare alături de voi și sper să fiu un bun ambasador al tenisului.

Am încercat să dau totul în fiecare zi, pentru a fi mai bun, am încercat să fac asta cu respect, cu modestie. Am reușit să obțin ceea ce este cel mai important, să fiu o persoană bună. Voi părăsi lumea tenisului profesionist cu mulți prieteni pe care mi i-am făcut. E greu să îi menționez pe toți, e o masă mare de oameni. Plec cu mulțumirea că am lăsat o moștenire.

Vreau să închei prin a mulțumi familiei mele. Nu m-au dezamăgit niciodată, au fost lângă mine în momentele care păreau imposibile. Când lucrurile nu mergeau bine, m-au ținut cu picioarele pe pământ. Accept cu liniște ceea ce vine și trăiesc cu satisfacția că am făcut tot ce am putut. Am o familie extraordinară!„, a declarat Rafael Nadal, pe teren, potrivit digisport.ro.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Se va impune Dennis Man la PSV Eindhoven?
Loading ... Loading ...
Citește și:
Reclamă
17:40
Mihai Rotaru a analizat-o pe Bașakșehir înaintea „dublei” din play-off-ul UECL: “E creația lui Erdogan!”
17:27
“Sunt slabi” Gigi Becali a râs de Dan Şucu şi Mihai Rotaru! Cu ce patron din Liga 1 se luptă: “Cu el am orgolii”
17:15
Gabi Balint, verdict dur după meciurile echipelor românești din cupele europene: “Zona a 4-a a fotbalului!”
16:56
VideoAntenaSport Update. Cele mai tari știri ale zilei de 15 august
16:42
FotoPremierul Ilie Bolojan a vizitat Academia de Fotbal a lui Gică Hagi de la Ovidiu
16:41
Giovanni Becali, val de laude pentru un jucător din Liga 1: “L-am propus la 3-4 echipe importante!”
1 Cele mai tari transferuri din vara din 2025 | Darwin Nunez, la Al Hilal. Manchester United l-a luat pe Sesko 2 Jucătorul “distrus” de Gigi Becali după ce FCSB a eliminat-o pe Drita din Europa League: “Nu prea a contat” 3 Drita – FCSB 1-3. Campioana, calificare în play-off-ul Europa League, după un meci de vis la Priştina 4 Mirel Rădoi a răbufnit după calificarea dramatică a Universității Craiova: „Dacă cineva m-a luat de prost…” 5 Câţi bani şi-a asigurat FCSB pentru calificarea în play-off-ul Europa League. “Tun financiar” dat de Gigi Becali 6 Gigi Becali și-a făcut planul de transferuri după calificarea în play-off-ul Europa League. Mutare de urgență
Citește și