Kimi Antonelli (19 ani) a prins podiumul în cursa Marelui Premiu al Ungariei, care s-a văzut în direct pe Antena 1 şi AntenaPLAY. Lando Norris a câştigat cursa, iar Max Verstappen s-a clasat pe 2.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

A fost o cursă dezastruoasă pentru colegul lui Norris de la McLaren, Oscar Piastri, care a abandonat în turul 56 din pricina unor probleme tehnice ale monopostului.

Kimi Antonelli nu se aştepta să fie lider în clasamentul general la jumătatea sezonului

Având în vedere că Formula 1 va lua o pauză de 3 săptămâni, Kimi Antonelli, care s-a clasat pe 3 în Ungaria, a fost întrebat dacă se aştepta să fie lider în clasamentul general al piloţilor la jumătatea sezonului. Antonelli are un avans confortabil, de 50 de puncte, faţă de locul 2, Lewis Hamilton.

„A fost un weekend foarte greu. Foarte greu de depăşit pe acest circuit, a trebuit să avem o strategie diferită.

Am încercat să oprim o singură dată. Mi s-a spus că pneurile vor fi la limită şi trebuie să mai oprim o dată.

(n.r: Ţi-ai imaginat că vei fi în această poziţie la jumătatea sezonului?) Nu, dar sunt foarte fericit. Sunt în cea mai bună poziţie în această jumătate a sezonului. Vom continua să forţăm după vacanţa de vară”, a declarat Kimi Antonelli.

După pauza de vară urmează Marele Premiu al Ţărilor de Jos, care se va vedea exclusiv în România în Universul Antena, în perioada 21-23 august.