Federaţia mexicană de fotbal (FMF) a anunţat că a primit o sancţiune din partea FIFA pentru scandările homofobe care au putut fi auzite la meciurile selecţionatei Mexicului împotriva Ecuadorului şi Paraguayului, disputate anul trecut, informează AFP.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Instanţa mondială a fotbalului a decis să blocheze vânzarea biletelor în anumite zone ale stadionului din Puebla (centrul Mexicului), unde naţionala mexicană a înfruntat Ghana într-un meci amical programat vineri.

  • World Cup 2026 se vede exclusiv în Universul Antena, în perioada 11 iunie – 19 iulie

FIFA a sacţionat Mexic pentru scandări homofobe

Federaţia mexicană şi-a reiterat angajamentul de a eradica „orice comportament discriminatoriu de pe stadioane” şi a îndemnat fanii să-şi susţină echipele „cu pasiune şi respect”, astfel încât fotbalul să rămână un spaţiu „familial şi incluziv”, înaintea startului Cupei Mondiale 2026 (11 iunie – 19 iulie), pe care Mexicul o va găzdui împreună cu Statele Unite şi Canada.

Sancţiunea vizează scandarea homofobă „puto”, pe care suporterii mexicani o lansează de fiecare dată când portarul advers degajează mingea. FIFA a impus deja amenzi sau meciuri cu porţile închise în Mexic din cauza acestei insulte, care a început să se audă pe stadioanele din această ţară în 2004.

Joi, Federaţia mexicană de fotbal a lansat o campanie intitulată „Valul da, scandările (homofobe) nu”, cu scopul de a schimba comportamentul fanilor. Un banner cu acest slogan a blocat locurile de pe stadionul unde s-au înfruntat vineri selecţionatele Mexicului şi Ghanei.

FMF doreşte astfel să încurajeze fanii să-şi susţină echipa favorită prin efectuarea „valului suporterilor”, un fenomen popularizat în tribunele de pe stadioanele cu ocazia Cupei Mondiale din 1986.