Dinamo București și Universitatea Craiova vor lupta joi pentru ultimul loc în finala Cupei României, acolo unde așteaptă Universitatea Cluj, calificată după ce a trecut de FC Argeș la loviturile de departajare.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Oltenii au numeroase probleme de lot înaintea partidei de pe Arena Națională, dar Filipe Coelho a avut un mesaj războinic înaintea disputei de la București.

Filipe Coelho, probleme de lot pentru meciul cu Dinamo

Universitatea Craiova luptă pentru Cupă și campionat în acest final de sezon, iar confruntarea cu Dinamo este una importantă pentru formația antrenată de Filipe Coelho.

Oltenii au un moral ridicat după victoria cu Rapid București, iar tehnicianul echipei a avut un mesaj războinic înaintea disputei de pe Arena Națională.

„Este un meci important. Am muncit din greu în această competiție ca să ajungem până în semifinale și acum trebuie să dăm totul pentru a ne califica în finală. Știm că vom întâlni un adversar puternic, cu un antrenor foarte bun. Atmosfera sper și cred că va fi una extraordinară. Este un meci de cupă, e diferit. Doar una dintre cele două echipe va merge mai departe. Nu avem prea mult timp la dispoziție să ne pregătim, dar sperăm să fim în cea mai bună formă. A fost o perioadă scurtă de pregătire.

Am avut doar o zi de antrenament. Am încercat să recuperăm jucătorii după ultimul meci. Vom vedea mâine cine va juca. Încercăm să păstrăm atmosfera bună. O victorie e, normal, bună, dar trebuie să fim echilibrați. Uneori vom pierde, dar noi trebuie să ne continuăm treaba pentru a ne îndeplini obiectivele”, a declarat Filipe Coelho, la conferința de presă.