„Doamne, miluieşte!”. Gigi Becali, reacţie categorică după ce Devis Mangia a fost acuzat de hărţuire sexuală: „Stăpânul lui drac”
De Iulian Focșăneanu
Publicat: 3.10.2022, 13:40
Gigi Becali a avut o reacţie categorică după ce Devis Mangia a fost acuzat de hărţuire sexuală. Patronul lui FCSB a dezvăluit că acesta a fost motivul pentru care nu l-a mai adus pe antrenorul italian la FCSB, după ce acesta se despărţise de Universitatea Craiova.
Alexandra Popa, mama lui Răzvan Popa, a făcut dezvăluiri cutremurătoare despre tehnicianul de 48 de ani. Mangia a şi fost suspendat temporar din postul de selecționer al Maltei.
Gigi Becali, reacţie categorică după ce Devis Mangia a fost acuzat de hărţuire sexuală
Gigi Becali a fost la un pas să îl oferteze pe Mangia, dar s-a răzgândit după o discuţie purtată cu patronul Universităţii Craiova, Mihai Rotaru.
„Am vrut să-l aduc antrenor pe Devis Mangia, pentru că MM mi-a zis că e antrenor bun, profesionist. E adevărat, Craiova juca bine.
Eu m-am interesat și m-am interesat și la Rotaru. Rotaru nu mi-a zis exact ce, dar mi-a dat de înțeles că așa e (n.r. – zvonurile despre hărțuirea sexuală). Și atunci, eu cum să iau așa ceva? Doamne, miluiește! Când am auzit așa, am zis ce-mi trebuie balamuc, Doamne ferește. M-a ferit Dumnezeu. Cum să-l iei la tine în casă, ăsta vine cu duhuri necurate.
Nu am mai zis după aia de ce nu l-am luat, să nu fiu iar amendat pentru discriminare de comisia de la Federație. Dacă așa vrea Europa… Nu te joci cu ăștia.
Credeți că Mangia face ce face că vrea el? Credeți că el nu știe că nu e bine ce face? El e obligat. De ce? Pentru că are stăpân. Nu se poate controla, pentru că stăpânul lui, drac, îi spune «așa să faci». Și el face. Eu nu pe Mangia îl condamn, el e comandat de stăpân. Stăpânul lui drac, dracul care-l pune. Niciun om nu vrea să facă asta”, a declarat Gigi Becali pentru gsp.ro.
Mangia, acuzat de hărțuire sexuală de mama unui fost fotbalist de la Universitatea Craiova
Mama lui Răzvan Popa a rupt tăcerea şi a lansat un şir de acuzaţii incredibile.
”Lucrurile s-au petrecut în primul sezon, noi am aflat în al doilea sezon. Noi am aflat în noaptea de 7 spre 8 martie 2019. Eu am spus atunci conducerii imediat. A doua zi eram la conducere. Lucrurile au fost spuse. De ce nu am făcut-o atunci? Voi explica ulteriori. El a plecat de la Craiova în vara lui 2019. Ne-a fost greu tuturor… Încă activa.
Acum e mult mai ușor, pentru că s-a retras. E mai bine acum. Decizia de a se retragere a fost una cântărită. Prima tentativă a fost când avea 21 de ani, după incident…
Am fost la meci. A greșit o preluare, ceva… Au început gesticulări și țipete de pe margine. Am crezut că sunt reacții la cald. L-a schimbat imediat. L-am așteptat ca să vorbim cu el, dar nu am putut pentru că jucătorii au intrat în cantonament. Noi l-am așteptat în Craiova, când a ajuns după antrenamentul de recuperare. Furia cu care a intrat în casă… Nu l-am mai văzut niciodată așa. Ne-a spus că nu știe cât mai poate rezista. Că nu răspunde de ce ar putea face… Ne-am speriat. El e foarte calm, nu e conflictual.
Ne-a spus tot. Că atunci când l-a schimbat a trecut pe lângă el și i-a spus în italiană «Îți voi sparge fața în vestiar». Am crezut că a spus la cald. A intrat în vestiar, a uitat să închidă ușă… Știu de la Răzvan, din ce își aduce aminte, că Mangia i-a pus mână în gât și l-a lipit de zid. Nu-și mai aduce aminte… Știe că secunzii îi spuneau lui Răzvan să se calmeze, dar nu el trebuia să se calmeze. A fost o reacție urâtă. Refuz să cred că din partea conducerii nu a fost nicio reacție. Puteau spune că s-a sărit calul, să-și ceară scuze.
”I-a spus în italiană «Îți voi sparge fața în vestiar»”
Răzvan a vrut să plece din Craiova. Nu voia să vorbească cu Mangia, doar cu Rotaru. Rotaru nu era atunci în țară. Ne gândeam cu cine mai putem vorbi. Cealaltă persoană era Costeșin (n.r- Ovidiu Costeșin. manager la Universitatea Craiova). L-am căutat prin impresar. A spus că nu știe nimic și că va vorbi cu antrenorul. Ne-a sunat înapoi și ne-a zis că antrenorul nu știa nimic și că niciun jucător nu a spus nimic.
Faptul că Mangia a minți a fost cireașa de pe tort… Atunci am plecat din Craiova. Îmi puneam speranțe că Rotaru va vorbi cu el. Nu mai voia să se întoarcă la Craiova, voia să se retragă. Atunci s-a încheiat cariera. Au rămas sechele. De atunci, nimic nu am fost la fel. Încercam să-l liniștim, dar era prea radical.
S-a întors Rotaru și i-a spus să vină la Snagov. Răzvan s-a dus și s-a întors rapid. Am crezut că nici nu s-au întâlnit. I s-a spus că va fi amendat cu 5.000 de euro și va fi trimis la echipa a doua. Rotaru nu l-a întrebat care era varianta lui, ce s-a întâmplat. Nu l-a interesat”, a declarat Alexandra Popa la Gazeta Sporturilor.
- Gigi Becali l-a vrut pe Devis Mangia la FCSB
- Antrenorul italian, acuzat de hărţuire sexuală
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY