Premieră istorică la EURO 2024! Ce se va întâmpla după fazele controversate care vor fi judecate cu VAR!
Publicat: 12.06.2024, 23:13.
Premieră istorică la EURO 2024! Toate deciziile de arbitraj luate cu ajutorul VAR vor fi explicate în timp real la stadion şi pentru telespectatori în timpul turneului final din Germania (14 iunie-14 iulie).
Anunţul a fost făcut miercuri de către Roberto Rosetti, şeful Comisiei pentru arbitri a UEFA.
Premieră istorică la EURO 2024! Ce se va întâmpla după fazele controversate care vor fi judecate cu VAR!
Într-o conferinţă de presă de prezentare a dispozitivului de arbitraj pentru Euro-2024, Roberto Rosetti a declarat că toate situaţiile care implică asistenţa video de arbitraj (VAR) vor fi transmise pe stadion. „După asistenţa video, explicaţia tehnică a deciziei va fi afişată pe ecranele gigantice din stadioane”, a explicat Roberto Rosetti, potrivit news.ro.
De exemplu: „Penalti, henţ. Jucătorul nr. 9 al Germaniei a atins mingea cu mâna stângă, care se afla într-o poziţie nefirească, peste umăr şi în prelungirea corpului”. Acelaşi anunţ tehnic va fi pus la dispoziţia comentatorilor meciului, pentru ca aceştia să îl poată explica telespectatorilor. La Cupa Mondială feminină din 2023, arbitrii au anunţat deciziile pentru spectatori printr-un anunţ verbal înainte de a relua jocul.
„Cred că VAR este un instrument fantastic şi că nu vom face un pas înapoi”, a subliniat Roberto Rosetti. El a explicat că obiectivul este de a „reduce numărul de intervenţii VAR”, dar „dacă există o imagine clară care poate dovedi o eroare clară, putem mulţumi VAR”.
Căpitanul va fi singurul jucător care va putea discuta cu arbitrul despre deciziile luate
Roberto Rosetti a reafirmat, de asemenea, că singurul dialog permis pentru a explica deciziile va fi cel dintre arbitru şi căpitanul echipei. Orice jucător care va contesta o decizie sau va cere explicaţii va primi un cartonaş galben. Această regulă a fost aplicată în toate cele trei finale ale competiţiilor europene. S-au acordat două cartonaşe galbene în finala Ligii Campionilor, două cartonaşe galbene în finala Ligii Europa şi un cartonaş galben în finala Conference League.
„Facem acest lucru pentru generaţiile următoare. Nu o facem pentru arbitri, ci pentru fotbal şi pentru imaginea jocului, pentru tinerii jucători şi pentru tinerii arbitri”, a explicat Roberto Rosetti. El a făcut apel la jucători să evite orice dispută şi să îl lase pe căpitan să discute cu arbitrul. Pentru echipele care au căpitan portarul (Italia şi Slovenia), înainte de meci va fi desemnat un jucător care va reprezenta portarul în timpul meciului.
Premii uriaşe la EURO 2024! Câţi bani poate câştiga România în grupe
UEFA a anunţat premii uriaşe la EURO 2024. România poate câştiga o sumă consistentă, în meciurile din grupe, dacă va reuşi să obţină rezultate pozitive. Campionatul European din Germania va debuta vineri, cu un meci în care ţara gazdă va înfrunta Scoţia.
România a fost repartizată în Grupa E, la primul turneu final la care participă „tricolorii” după opt ani. Echipa naţională se va duela cu Ucraina, Belgia şi Slovacia.
La capitolul premii, UEFA prevede să distribuie 331 de milioane de euro celor 24 de participante, la fel ca pentru ediţia din 2020. Vor fi 9,25 milioane de euro pentru prezenţa în grupe. Câştigătoarea va primi 28,25 milioane de euro. Această sumă va fi încasată în cazul în care va obţine victorii şi în cele trei meciuri din grupă.