Închide meniul

Florin Talpan, contre dure cu Ilie Dumitrescu. Dialog încins în direct: “E inadmisibil / Dacă inventaţi asta…”

Publicat: 24 iunie 2025, 8:32

Florin Talpan, contre dure cu Ilie Dumitrescu. Dialog încins în direct: E inadmisibil / Dacă inventaţi asta…

Florin Talpan şi Ilie Dumitrescu/ Colaj Profimedia, AntenaSport

Florin Talpan a intrat în direct şi s-a contrat cu Ilie Dumitrescu. Juristul de la CSA Steaua a avut o reacţie fermă şi a lansat noi acuzaţii dure la adresa FCSB şi FRF.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Talpan a oferit declaraţii la aflarea veştii că Legea Sportului s-ar putea schimba, astfel încât echipele de drept public să poată evolua în Liga 1. Acest fapt le-ar permite şi celor de la CSA Steaua să se lupte cu şanse reale pentru promovare.

Florin Talpan, contre dure cu Ilie Dumitrescu

Florin Talpan a subliniat că va face mai multe plângeri împotriva FCSB, FRF şi LPF, pe care le acuză că nu ar fi respectat legea. Juristul “militarilor” a mai declarat că a fost contactat de numeroşi sponsori, dornici să se alăture clubului din Ghencea.

“În legătură cu demersul despre care vorbiți, eu m-am ocupat de toate documentele care au fost făcute încă din 2020. Au trecut 5 ani, mă zbat pentru această acțiune și sper ca acum să treacă, să putem evolua și noi în Liga 1. Am văzut o poză cu comandanții clubului Steaua, cei care s-au opus să notific eu Federația și Liga, și acum se pozează la ziua clubului.

E jenant ce se întâmplă! Vom găsi soluții, să ajungem până acolo. La Clubul Sportiv al Armatei Steaua se găsesc soluții. Suporterii își doresc ca noi să evoluăm în Liga 1. Este o muncă pe care am început-o acum 23-24 de ani, dă în sfârșit roade, după ce am câștigat în instanță marca, numele, palmaresul. Săptămâna trecută am fost la FRF să dispun măsuri împotriva FCSB.

Este inadmisibil ca FRF să nu ia măsuri împotriva FCSB. Va veni momentul să dăm în judecată FRF, dacă nu dispune măsuri. Dacă Federația nu dispune măsuri, o vom da în judecată cu solicitarea de daune compensatorii. Vom sesiza UEFA și FIFA. E inadmisibil să fie decizii ale instanței și Federația să nu le pună în aplicare!

Voi formula plângeri penale împotriva FRF, LPF, dar și împotriva FCSB-ului pentru nerespectarea deciziilor instanței. Voi solicita dizolvarea FRF pentru nerespectarea statutului. Se poate ajunge până la suspendarea temporară a Federației din competițiile internaționale.

Nu îmi este frică. Sunt foarte mulți sponsori care m-au contactat. Nu le convine să audă că la FCSB se aude Steaua. În momentul când se vor rezolva aceste probleme, sunt convins că sponsorii vor veni alături de Steaua”, a declarat Florin Talpan, conform digisport.ro.

După discursul lui Florin Talpan, a intervenit şi Ilie Dumitrescu. Fostul internaţional a declarat că CSA Steaua trebuie să aştepte să vină motivarea deciziei, înainte de a se face orice alt demers împotriva Federaţiei. Juristul “militarilor” a revenit în direct pentru a se contra cu “Mister”.

Ilie Dumitrescu: “Trebuie să apară motivarea. Ca să pui în executare, trebuie să fie motivarea. După ce se dă motivarea… Asta cu palmaresul. Federația, ca să poată pune în aplicare, e nevoie de motivare. După ce se dă motivarea, da”.

Florin Talpan: “Atât voiam să zic, că l-am auzit pe domnul Ilie Dumitrescu spunând că se așteaptă motivarea. Nu e nevoie de motivare, că Înalta Curte a stabilit foarte clar că FCSB nu e continuatoarea Stelei”.

Ilie Dumitrescu: “Nu există să execuți ceva fără motivare. Nu există în România. Dacă inventați dumneavoastră chestia asta… În orice țară din lumea asta, trebuie să existe motivare înainte să fie pusă în executare. Nimeni nu poate până atunci. Trebuie să fie motivare. Cred că știți mai bine decât mine”.

Florin Talpan: “S-a motivat o dată, prin decizia Curții de Apel, FCSB a făcut recurs și s-a respins recursul. Noi luăm decizia care a fost dată și nu mai e nevoie de motivare”.

Ilie Dumitrescu: Nu există! Trebuie să fie motivare, apoi se execută. Acum, el a câștigat, dar trebuie motivarea”.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Va prinde Dinamo cupele europene, după ieşirea din insolvenţă?
Loading ... Loading ...
Citește și:
11:30

EXCLUSIVCum se simte Cristi Săpunaru, după ce nu a fost numit director sportiv la Rapid. Detaliile oferite de Dani Coman

10:54

Sorin Cârţu, sancţionat de FRF după acuzele aduse FCSB-ului. Ce pedeapsă a primit oficialul Universităţii Craiova

10:51

“Ar fi bătăi de stradă!” Avertisment dur al lui Gigi Becali. Ce probleme ar provoca promovarea CSA Steaua

10:38

“E o nouă echipă”. Denzel Dumfries a dezvăluit ce s-a schimbat la Inter, după venirea lui Cristi Chivu

10:34

Barcelona face al doilea transfer al verii! ”Messi al Suediei” vine pe Camp Nou. Anunţul lui Fabrizio Romano

10:06

Radu Drăguşin are un nou concurent pe post, la Tottenham! Mutarea de 5 milioane de lire a lui Spurs

1 FotoApariție incendiară pentru Bernadette Szocs, la plajă! Imaginile cu care și-a lăsat fanii cu gura căscată 2 Cele mai tari transferuri din vara din 2025 | Florian Wirtz, transferat de Liverpool. Trent Alexander-Arnold, la Real Madrid 3 Scandal la Mondialul Cluburilor. Antonio Rudiger a acuzat un adversar de rasism. Noul protocol FIFA, activat 4 Universitatea Craiova a anunţat oficial transferul lui Alexandru Mitriţă 5 Anunţ dur pentru cei de la FCSB: “Bă, îi calcă în picioare”. Un nou scandal cu Florin Talpan 6 Olanda U19 – România U19 3-1. “Tricolorii” lui Ion Marin îşi încheie în semifinale aventura de la EURO 2025
Citește și